Eugen Beza acuză arbitrajul lui Marius Omuţ după meciul de la Avrig: ”Am plătit un preț enorm pentru posibila accedere a celor de la Miercurea Ciuc în play-off”

Ovidiu BOICA 06 Mar. 2022, 10:47 Liga 2

Antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr, Eugen Beza, a răbufnit, la finalul meciului de la Avrig, pierdut sâmbătă de echipa sa cu 0-3 în fața celor de la FK Miercurea Ciuc.

Eugen Beza pune la zid arbitrajul din meciul cu Miercurea Ciuc: ”Chiar dacă a fost meci televizat, nu-mi imaginam, în 2022, să mai avem parte de astfel de arbitraje”

Beza s-a luat de arbitrajul condus de Marius Omuţ (Satu Mare), acuzând că jucătorul care l-a accidentat pe căpitanul Daniel Tătar a scăpat nesancționat și că, în plus, echipei sale i-a fost refuzat o lovituri de la 11 metri. ”E pentru prima dată când vorbesc de arbitraj, dar e frustrant să mă uit în ochii jucătorilor”, a ”tunat” antrenorul echipei sibiene.

”Chiar dacă scorul este groaznic pentru noi, dar nu contează că e 1-0 sau 3-0, eu îmi felicit băieții atitudinea avută. Din păcate, nu vreau să iau din meritele celor de la Miercurea Ciuc, îl felicit pe Vali (n.a. – Valentin Suciu, antrenorul echipei din Miercurea Ciuc), dar nu știu, probabil printr-o minune am fi putut face mai mult astăzi, pentru că, chiar dacă a fost meci televizat, nu-mi imaginam, în 2022, să mai avem parte de astfel de arbitraje. Este foarte complicat pentru mine, ca antrenor, să apar în fața băieților, mi-e rușine…

Încă o dată repet, nu vreau să iau din meritele celor de la Miercurea Ciuc, care au o echipă bună, au un antrenor bun, dar astăzi, din păcate, am plătit un preț enorm pentru posibila accedere a celor de la Miercurea Ciuc în play-off. (…) Fotbalul vine, trece, dar viața oamenilor se poate schimba după un rezultat. Poate par penibil pentru faptul că, la 3-0, fac astfel de comentarii, dar am avut 11 metri clar, aveau cartonaș roșu, dar a dat henț la Ciocâlteu, însă prima oară a fost la fundașul celor de la Miercurea Ciuc…

E prima oară în cariera mea când vorbesc de arbitraj, nu am vorbit niciodată, dar e frustrant și dureros să mă uit în ochii băieților. O să mai avem parte de înfrângeri în viață, am mai luat 3-0, dar e complicat ce simt acești băieți în momentul de față. Am jucat pe nămol, teren pe care unii dintre ei, cum e Tătar, a avut o accidentare groaznică. De ce trebuie să plătească echipa asta un preț așa mare pentru bucuria altora?”, a declarat Beza după joc.

A debutat Firmin Mubele la Șelimbăr

Despre Firmin Mubele, camerunezul ajuns zilele trecute la CS Comunal Șelimbăr și pentru care, în 2018, Toulouse plătea 5 milioane de euro celor de la Rennes, Beza a spus că e convins că va fi de ajutor.

Mubele a fost introdus pe teren la Avrig în minutul 61 al meciului cu FK Miercurea Ciuc, în locul lui Bogdan Rotar, jucător împrumutat în această iarnă chiar de la harghiteni. Mubele a debutat la Șelimbăr în acest joc, după o pauză de aproape doi ani și jumătate în care nu a jucat la altă echipă.

”Știam că are calitate, de-asta i-am și dat astăzi minute. Vine după o perioadă lungă în care n-a jucat. Vedem ce va fi în continuare. Sunt convins că ne va ajuta”, a spus Beza despre Mubele.

Beza nu vrea să aibă emoții cu retrogradarea

Beza a lăsat să se înțeleagă că echipa sa trebuie să adune puncte din următoarele meciuri pentru a nu intra în cărțile retrogradării.

”Va fi o săptămână grea, de remontat acest rezultat, dar e fotbal și trebuie să trecem peste, să ne revenim și să acumulăm puncte, pentru că n-am mai făcut-o de mult timp și nu vreau să apară grijile retrogradării, deoarece sistemul (n.a. competițional), după cum v-am spus, e foarte complicat”, a adăugat antrenorul echipei sibiene.

CS Comunal Șelimbăr a pierdut primele două meciuri oficiale din acest an și, cu 23 de puncte, a picat pe poziția a 12-a a Ligii 2. În ultima etapă a sezonului regular, a 19-a, programată weekendul următor, Șelimbărul joacă în deplasare la Viitorul Pandurii (locul 14, 21 puncte). Ulterior, pentru ea urmează șase partide în play-out.

Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/calaretii-rosii-s-au-impotmolit-in-mocirla-fk-miercurea-ciuc-i-a-aplicat-cel-mai-dur-esec-selimbarului-pe-terenul-de-la-avrig-si-urca-pe-loc-de-play-off-19221924

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-18-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-dincele-cele-zece-echipe-care-intra-la-joc-doar-una-mai-are-sanse-la-play-off-unirea-slobozia-19221698

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mutare-spectaculoasa-facuta-de-cs-comunal-selimbar-si-a-adus-un-congolez-pentru-care-toulouse-a-platit-5-milioane-de-euro-lui-rennes-in-2018-19221429

Ovidiu BOICA 06 Mar. 2022, 10:47 Liga 2
Pe aceeași temă