Jucătorii Progresului Spartac și uitaseră de când n-au mai câștigat în Liga 2. Eduard Radu, după demonstrația de forță cu Unirea Constanța: ”De opt sau nouă etape nu am mai învins, dacă nu mă înșel”

Andrei PASCU 10 Apr. 2023, 13:34 Liga 2
Jucătorii Progresului Spartac și uitaseră de când n-au mai câștigat în Liga 2. Eduard Radu, după demonstrația de forță cu Unirea Constanța: ”De opt sau nouă etape nu am mai învins, dacă nu mă înșel”

Progresul Spartac a prins încredere după victoria cu Unirea Constanța (scor 9-0) și speră să își mențină locul 5 în Grupa B a play-out-ului de Liga 2, care duce în barajul de menținere, cu locul 5 din Grupa A, acum ocupat de Metaloglobus. Printre marcatorii partidei cu constănțenii s-a aflat și Eduard Radu.

Eduard Radu uitase de când nu a mai câștigat Progresul Spartac în Liga 2

Eduard Radu, fundaș în vârstă de 23 de ani, s-a aflat la prima reușită în acest campionat, iar la finalul întâlnii de la Clinceni a declarat că partida a fost ca un antrenament, dat fiind faptul că adversarul a fost unul modest.

După 15 partide la rând fără victorie a câștigat Progresul Spartac, sâmbătă, iar Radu chiar a uitat șirul, la interviul ulterior meciului precizând greșit că e vorba de opt-nouă etape.

Cu acest succes contra Unirea Constanța, Progresul Spartac speră să aibă rezultate mai bune în etapele rămase de jucat în play-out-ul de Liga 2, iar apoi la eventualul baraj de menținere în campionat.

Eduard Radu, după Unirea Constanța – Progresul Spartac: ”Suntem fericiți pentru victorie”

Fundașul a îndemnat însă la calm, la fel ca antrenorul Andrei Erimia, pentru că de acum vor urma meciuri mai grele decât cel cu trupa pregătită de Dacian Nastai, în mod evident.

A fost un antrenament bun pentru noi, mai ales că, prin prisma în care am câștigat, avem un moral foarte bun și suntem încrezători pentru meciul de săptămâna următoare, pentru care trebuie să ne pregătim. Trebuie să tragem tare pentru obiectiv.

E destul de mult timp trecut de când nu am mai câștigat, nu știu, de opt sau nouă etape, dacă nu mă înșel (n.r. – erau 15 etape). Putem să ne bucurăm un pic, să simțim acest succes, e bine. Sperăm să avem aceeași atitudine la partida următoare și să fim atenți la anumite lucruri.

În rest, e ok atmosfera, suntem fericiți pentru această victorie. Cred că s-a descătușat echipa. Pe planul ăsta, cred că toți colegii mei, și la golul lui Eugen Lixandru, care ne-a deblocat tabela, au fost fericiți și am reușit să marcăm din diferite situații.

Cred că pentru întreaga echipă, cu fiecare gol, a fost o descătușare. E foarte bine, ne dă senzația că trăim și suntem pregătiți pentru meciurile pe care le vom mai avea. Trebuie să ne descurcăm și să ne descătușăm. Trebuie să fim acolo, să se simtă bine din teren”, a spus Eduard Radu la finalul partidei de la Clinceni.

Ciprian Stanciu și Mihai Șandru au ieșit în evidență în Unirea Constanța – Progresul Spartac, cu câte o dublă

A fost spectacol la Clinceni din partea Progresului Spartac, care nu a ratat șansa de a învinge clar Unirea Constanța. Au fost șase marcatori, Ciprian Stanciu și Mihai Șandru, reușind câte o dublă, dar au punctat și Eugen Lixandru, Eduard Radu, Vlad Marica, Ionuț Tudorache. Tabela a fost închisă de un autogol, al portarului Sebastian Moroz.

Astfel, Progresul Spartac a rupt lanțul rezultatelor fără victorie în Liga 2, concretizând duelul cu cea mai slabă formație a campionatului, Unirea Constanța, chiar dacă partida a avut loc în deplasare. S-a impus de o manieră evidentă, 9-0 la final, după 4-0 la pauză.

Urmează, în runda a 4-a, o confruntare foarte importantă pentru Progresul Spartac, cu Ripensia, pe teren propriu, ocupanta locului 6 în Grupa B a play-out-ului de Liga 2. Progresul Spartac are 20 de puncte, e pe 5, cu un avans de trei puncte peste timișoreni.

Foto și video: Progresul Spartac

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-9-0-cu-unirea-constanta-19266133

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-3-din-play-out-cele-sase-meciuri-in-care-se-vor-clarifica-si-mai-mult-echipele-care-vor-retrograda-sau-merge-la-baraj-incep-de-la-ora-1100-19265897

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-boiciuc-vede-si-partea-pozitiva-a-remizei-cu-unirea-dej-nu-am-pierdut-niciun-meci-si-asta-este-tot-un-punct-forte-al-nostru-golgheterul-gloriei-despre-lipsa-eficacitatii-19266185

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-comunicat-prin-care-vrea-sa-pastreze-energia-pozitiva-19266186

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cel-mai-bun-marcator-al-stelei-in-ultimele-sezoane-sincer-inaintea-derby-ului-cu-dinamo-nu-mi-pare-rau-ca-s-au-calificat-in-play-off-borna-pe-care-spera-sa-o-atinga-sub-comanda-lu-19266180

 

 

Andrei PASCU 10 Apr. 2023, 13:34 Liga 2
Pe aceeași temă