![FC Bihor Oradea s-a descătușat în ultimele două amicale ale iernii, disputate în aceeași zi! Golaveraj de 16 goluri marcate și zero primite](https://media.prosport.ro/6xcI4QVulD0u_ZOw4pxikw3JUDA=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Ffc-bihor-oradea-csm-sigheu-marmatiei-2-e1739704034670.jpg)
Surclasată în primele două amicale ale verii de ”FC U” Craiova (scor 0-4) și ACSO Filiași (scor 0-3), Pandurii Târgu Jiu s-a descătușat în testul disputat împotriva echipei de Liga 4 Jiul Rovinari.
Pe terenul 3 din cadrul Complexului Sportiv Municipal Târgu Jiu, echipa antrenată de Călin Cojocaru s-a impus cu 6-1, golurile divizionarei secunde fiind reușite de Şendroiu, Velcotă, Goma, Tănăsoiu (două) și Cornicioiu.
Vineri, de la ora 11:00, Pandurii va juca, în deplasare, cu CSM Reșița. Partida ar fi trebuit să se joace în urmă cu două săptămâni, dar gorjenii nu primiseră la vremea respectivă rezultatele tuturor testelor SARS-CoV-19. Jucătorii de la Jiul Rovinari au fost testați recent, urmând să joace în primul tur al Cupei României, pe 25 august.
”E clar că avem nevoie de cât mai multe meciuri. Ne-am reunit mai târziu, iar timpul este scurt pentru noi. Mai sunt jucători în probe, pe care trebuie să-i văd. Avem un lot tânăr, dar am nevoie și de jucători cu experiență, pentru a avea rezultate frumoase. Încă nu suntem o echipă”, a declarat antrenorul ”pandurilor”, Călin Cojocaru.
În prima repriză a testului cu Jiul Rovinari, echipa sa a jucat în formula: Aldescu (Opriţa) – Grecu, Okeke, Gal, Peia, Pleşa, Remacle, Velcotă, Şendroiu, Zaborovski, Goma, iar în partea secundă au mai intrat: Iovicin – Tănăsoiu, Cuţitoiu, L. Gheorghe, Cornicioiu, C. Ştefan, Zlataric, Raul, Simionescu.
Pandurii s-a despărțit în această vară de jucători cu experiență, precum Alexandru Vasilescu, Daniel Ciobanu, Patrick Popescu, Nicolae Cotolan, Alexandru Trancă (Viitorul Pandurii), Alexandru Dinu-Ivănescu (Viitorul Pandurii) sau Kazuki Takahashi.
Foto: Pandurii Târgu Jiu
https://liga2.prosport.ro/seria-1/antrenorul-calin-cojocaru-dezamagit-de-prestatia-echipei-sale-pandurii-dupa-primulul-amical-al-verii-suntem-zero-la-omogenitate-motivul-pentru-care-testul-nu-s-a-jucat-la-targu-19142835
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-nu-i-a-dat-nicio-sansa-echipei-pandurii-in-amicalul-de-la-severin-eugen-trica-sarbatorit-cu-inca-o-victorie-video-19142563