Doi dintre tinerii jucători pe care Universitatea Cluj îi are cedați sub formă de împrumut în Liga 2, unde în acest sezon s-au făcut remarcați, s-ar putea trezi cu suspendări care să le pună cariera în pericol!
Raul Rotund (18 ani), atacantul echipei CSC Șelimbăr, golgheterul ei în acest sezon, și mijlocașul Matei Moraru (18 ani), mijlocașul echipei Ceahlăul Piatra Neamț, au refuzat oferta clubului de care aparțin, Universitatea Cluj, de a semna contract profesionist, iar conducerea ardelenilor i-a reclamat la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF.
Raul Codruț Rotund, atacant originar din Cluj-Napoca, se află în acest sezon la debutul într-o competiție pentru seniori. A fost luat cu formă de împrumut, în vară, de CSC Șelimbăr de la ”U” Cluj, iar în cele 19 etape din sezonul regular a evoluat în 18 partide (860 minute) și a înscris de 5 goluri.
Cu aceste goluri, Rotund este golgheterul liderului Ligii 2, următorii pe listă fiind Marvin Schieb și Rodri Hernando, ambii cu câte 3 goluri date.
”Raul este golgeterul echipei, cu cinci goluri, un copil luat de la juniorii Universității Cluj, un copil care a debutat, la seniori, la noi, un copil care are calități senzaționale. Chiar am rămas uimit că acum n-a fost convocat la lot”, spunea, zilele trecute, directorul general al CSC Șelimbăr, Cornel Stănilă, despre Rotund.
Matei Leonard Moraru este un mijlocaș originar tot din Cluj-Napoca, în vârstă de 18 ani, care la începutul acestui sezon a fost împrumutat de ”U” Cluj la Ceahlăul. Are 8 meciuri disputate până în acest moment, totalizând 559 de minute pe teren și a înscris 4 goluri, fiind al doilea golgheter al echipei, după Azdren Llullaku și Patrick Petre, ambii cu câte cinci reușite.
Probabil ar fi fost utilizat mai mult de Cristian Pustai dacă nu s-ar fi accidentat în luna octombrie, ulterior devenind indisponibil pentru restul jocurilor din campionat din 2023.
”Matei Moraru e un copil foarte talentat și sper să țină nările paralele cu pământul, să-și vadă în continuare de treabă, că va ajunge departe”, spunea Cristian Pustai, antrenorul echipei Ceahlăul, despre Matei Moraru, după ce acesta reușea să marcheze două goluri împotriva Concordiei, în victoria cu 2-1.
Evoluțiile celor doi la cluburile la care sunt împrumutați au atras atenția, iar ”U” Cluj, pentru a nu-i scăpa printre degete, le-a propus contracte de profesioniști. Jucătorii, probabil, nu au fost de acord cu ofertele și au refuzat, iar clubul i-a reclamat la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF, iar aceasta, în ședința din 26 martie, a decis să acorde termen în ambele dosare pentru data de 4 aprilie.
”Ei au contracte cu noi până la 19 ani și le-am propus contracte noi, așa cum cere regulamentul. Au refuzat, chiar dacă erau obligați să semneze, conform regulamentului. Acum, comisiile vor decide. Sunt jucători de perspectivă. Rotund a jucat la Șelimbăr, Moraru a avut și el evoluții bune la Ceahlăul. Nu știu neapărat care au fost motivele și de ce nu au fost mulțumiți. Am vorbit și cu ei și poate vom reuși să ajungem la un consens”, a spus, pentru Liga2.ro, Gabi Giurgiu, directorul sportiv al Universității Cluj.
Practica Universității Cluj nu este una nouă, ba chiar des întâlnită, cel puțin în ultimul timp.
De exemplu, Campionii FC Argeș i-a reclamat la CNSL, din același motiv, pe Alexandru Dinoci și Gino Oprescu. În cazul lui Dinoci s-a luat o decizie în data de 22 februarie, iar în cel al lui Oprescu s-a luat în data de 29 februarie. Ambii au primit suspendări pe 2 ani. În primul meci oficial din 2024, ambii au fost în lotul primei echipe a piteștenilor și au rămas rezerve, apoi, în următoarele două jocuri doar Dinoci a fost inclus de Eugen Neagoe în lot și contra Corvinului a și fost folosit în repriza secundă, deși, la acel moment, decizia de suspendare a sa pentru 2 ani era deja dictată. În ultima etapă din sezonul regulat, niciunul dintre cei doi nu au mai fost incluși în lot.
Un alt caz recent de refuz de semnare a contractului a fost între Farul Constanța și Patrick Dulcea, acesta din urmă împrumutat în acest moment la Campionii FC Argeș. În cazul lui Dulcea, CNSL a avut o altă soluție în data de 5 martie. A admis cererea Farului, a constatat refuzul nejustificat al jucătorului și a respins cererea de suspendare a mijlocașului, constănțenii având apoi ocazia de a face recurs.
CNSL din cadrul FRF nu a dictat în acest caz o suspendare pentru Patrick Dulcea, așa cum a făcut-o, de exemplu, în cazurile lui Dinoci și Oprescu. Poate decizia nu este una întâmplătoare, ținând cont că tatăl lui este Adrian Dulcea, angajat al FRF ca selecționer la naționala U19 a României, echipă din care Patrick nu lipsește de la nicio acțiune, fie că joacă sau nu la CFC Argeș, în Liga 2!
Foto: Valentin Macrea și Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cornel-stanila-despre-lucrarile-la-baza-sportiva-din-selimbar-19304132
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-liderului-ligii-2-la-mare-cautare-19304057
https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-participante-in-editia-2023-2024-de-liga-2-si-antrenorii-lor-pe-parcursul-sezonului-regular-19304001