Arădenii vor mai avea de așteptat până când își vor vedea echipa favorită, UTA, jucând pe noul stadion, fiindcă ultimul termen de finalizare al arenei a fost depășit cu mult timp, altul nu a fost dat, iar lucrările avansează cu viteza melcului. Drept dovadă stă și faptul că „Bătrâna Doamnă” a început să comercializeaze abonamente pentru noul sezon de Liga 2 pentru arena Motorul.
Totuși, la noul „Francisc Neuman” au început, de două zile, lucrările de montare a scaunelor, iar de ieri se fac progrese și la nocturnă.
De miercuri, la Arad a demarat operațiunea de montare a scaunelor. Acestea sunt model Sport Plast, cu spătar (monobloc), din polietilenă, cu gaură centrală pentru scurgerea apei sau a murdăriei și au și certificat de ignifugare, scrie Sport Arad. Acestea sunt montate direct pe beton, cu ajutorul a trei șuruburi de fixare, conform cerințelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Totuși, lucrările avansează greu, fie pentru că s-au intâmpinat probleme în privința alegerii și montării lor, fie pentru că, în acest moment, la stadion nu sunt scaune pentru a acoperi toate tribunele.
Câțiva muncitori au demarat montarea noilor scaune la una dintre peluze, dar, treptat se va trece și la celelalte sectoare, tribunele 1 și 2, dar și la peluza dinspre Calea Aurel Vlaicu. Municipalitatea a comandat scaune în culorile clubului, roșii (preponderente) și albe.
„N-am un termen, pentru că, vă spun, stadionul va fi gata la anul. Va fi o nouă licitație pentru partea de tribuna I, care, părerea mea, nu cred că o fac în patru luni. Eu zic că UTA poate să joace aici o parte dintre meciurile de la sfârșitul returului. Nu mai vreau să văd comentarii pe Facebook de la tot felul de oameni care nu știu. Sunt din Arad și nu pot să-mi bat joc și să montez aici ceva ce nu este în regulă. Aici e parfum față de ce e la Craiova și Târgu Jiu”, a spus, la TV Arad, Florin Bălan, fost președinte al clubului UTA la finalul anilor ”90, cel care a câștigat licitația pentru montarea scaunelor.
Tot din această săptămână s-a „atacat” și partea de nocturnă. Câțiva muncitori s-au apucat de demontarea vechilor lămpi, lămuririle venind din partea primăriei: „Lămpile de pe stadionul UTA trebuie schimbate întrucât nu mai corespund. Numărul de lucși pe metru pătrat în cazul unui stadion acoperit este diferit față de cel al unui stadion descoperit, cum a fost până acum stadionul municipal >”.
Vechiul stadion „Francisc Neuman” a fost demolat în 2014, lucrările au stagnat o bună perioadă de timp, iar termenul inițial de finalizare era pentru 2017. Noua arenă va avea 12.584 de locuri și se preconizează că va costa în total 14 milioane de euro. Tribunele vor fi acoperite integral cu acoperiș, va fi amenajată o parcare de 300 de locuri pentru autoturisme și 20 de autocare, iar sub Peluza Sud ar trebui construit un mini-hotel.
Foto: Sport Arad
Video: TV Arad