Terenul sintetic al stadionului Motorul a început să se dezlipească. UTA nu se mai antrenează pe gazonul unde joacă meciurile oficiale de acasă

Marius ANGHEL 16 Oct. 2018, 14:53 Diverse
Terenul sintetic al stadionului Motorul a început să se dezlipească.** UTA nu se mai antrenează pe gazonul unde joacă meciurile oficiale de acasă

Făcut în grabă în această vară pentru ca UTA să revină mai repede acasă, la Arad, după ce în ultimul an și jumătate a jucat la Șiria, terenul sintetic al stadionului Motorul a început deja să se degradeze, după doar câteva luni de utilizare.

Ionuț Popa a atras în multe rânduri atenția asupra calității lucrărilor care s-au făcut la arena arădeană, atât în timpul în care firma gălățeană a instalat suprafața sintetică, dar și după meciurile jucate acasă de UTA. Iar concluziile experimentatului antrenor au fost repetate și de oaspeții de pe Motorul.

De curând, o bucată a gazonul sintetic s-a dezlipit, confirmând avertismentele lui Ionuț Popa. Sport Arad a fotografiat bucata desprisă și atenționează că acolo se pot produce accidentări grave, în situația în care jucătorii au ghinionul să se împiedice de acea porțiune. De asemenea, denivelările au rămas și ele „marcă înregistrată” pe unele porțiuni ale terenului.

Ionuț Popa a decis, astfel, să nu mai conducă antrenamente pe suprafața artificială nici măcar înaintea jocurilor de pe teren propriu. „Am să scot din program antrenamentele pe terenul sintetic, pentru că majoritatea accidentărilor sunt la genunchi și la gleznă. Am să evit să mai facem antrenamente pe această suprafață, pentru că este prea mult și prea greu”, a spus Ionuț Popa pentru TV Arad.

Firma gălățeană ISCHIA Sport a făcut lucrările de nivelare și montare a suprafeței artificiale de jos a stadionului Motorul din Arad. Ionuț Popa s-a plâns în repetate rânduri de calitatea gazonului, însă, la un moment dat, i s-ar fi transmis că primarul Gheorghe Falcă nu agreează declarațiile sale sincere și antrenorul n-a mai comentat la fel de vehement.

Luni, jucătorii UTA-ei s-au antrenat pe Motorul II, pe o suprafață naturală de joc. La pregătire au asistat și Mateucă, Rakoti și Yobouet, jucători aflați în probe în această perioadă.

Sâmbătă, de la ora 11:00, UTA joacă acasă, pe stadionul Motorul, cu Energeticianul.

Marius ANGHEL 16 Oct. 2018, 14:53 Diverse
Pe aceeași temă