Săptămâna viitoare, pe arena ”Ion Oblemenco” din Bănie sunt programate două meciuri, derby-ul de play-off de Liga 1 dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj, sâmbătă, 15 mai, de la ora 21:30, şi partida din play-off-ul Ligii 2, dintre ”FC U” Craiova şi FK Csikszereda, care va avea loc joi, 13 mai, de la ora 17:30.
Cele două partide se dispută în timp ce pe stadion va fi în plină desfăşurare ”Maratonul de vaccinare”, în care locuitorii judeţului Dolj sunt invitaţi să se vaccineze fără programare, având asupra lor doar cartea de identitate.
Vaccinarea în masă ar putea readuce şi fanii în tribune, iar atacantul Universităţii Craiova, Alexandru Tudorie, i-a îndemnat pe doljeni să vină să se vaccineze, transmiţând un mesaj pa pagina de Facebook a Instituției Prefectului din județul Dolj. ”Din 10 mai vă așteptăm pe toți la stadion să ne vaccinăm. Craiova învinge pandemia!”, a fost mesajul lui Tudorie.
”Sportivii resimt şi ei lipsa fanilor din tribune şi doresc să se bucure de suportul acestora în timpul competiţiilor. Alexandru Tudorie, jucătorul de la Universitatea Craiova, se alătură şi el maratonului „IA-ŢI REVANŞA! VACCINEAZĂ-TE!”, care se va desfăşura în perioada 10 – 17 mai 2021, pe Stadionul “Ion Oblemenco”. Doljenii sunt invitaţi să se vaccineze, 24 din 24 ore, începând cu 10 mai 2021, având la ei DOAR cartea de identitate, la centrul special ce urmează a fi deschis în incinta Stadionului “Ion Oblemenco”. Timp de opt zile, până pe 17 mai 2021, inclusiv, toţi locuitorii judeţului Dolj şi nu numai sunt aşteptaţi să se vaccineze cu #dozadelibertate de la Pfizer/BioNTech la cele 10 fluxuri noi înfiinţate. Campania “Ia-ţi revanşa! Vaccinează-te!” este un parteneriat între Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Judeţean Dolj, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Universitatea din Craiova, Societatea Naţională de Medicină de Familie şi Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)”, este mesajul postat pe pagina de facebook a Instituţiei Prefectului Dolj.