Săptămână decisivă pentru viitorul Farului

24 May. 2010, 11:46 Diverse
Săptămână decisivă** pentru viitorul Farului

Oficialii constănțeni trebuie să facă plățile către jucătorii cu
care se află în litigiu financiar, pentru a evita a doua
neprogramare a Farului II și a Farului și, în consecință,
retrogradarea.

Viitorul Farului atârnă de un fir de ață, în această săptămână
putându-se ajunge la varianta neagră a retrogradării ambelor
echipe, ceea ce ar putea aduce apoi și neverosimila
desființare.

Șefii Farului au astăzi termen pentru a face dovada plăților, în
urma reeșalonării datoriilor, către cei cinci jucători, Rastovac,
Rusmir, Barbu, Șchiopu și Pașcovici, altfel Farul II nu va fi
programată în meciul de mâine, de pe teren propriu, cu CS Viscofil,
și va fi retrogradată în Liga a IV-a. Urmează, sâmbătă, Tricolorul
Breaza – Farul și o nouă neprogramare îi aduce și echipei mari
retrogradarea.

Situația este în continuare extrem de delicată, Farul trebuind să
plătească ratele de reeșalonare către Barbu, Șchiopu, Rastovac și
Rusmir și să obțină semnătura lui Cosmin Pașcovici.

„Vineri, trebuia să mi se dea prima rată din reeșalonare, iar apoi
să semnez, dar nu s-a întâmplat așa”,
a declarat
Pașcovici pentru „Cuget Liber”. Barbu a semnat
joi, 20 mai, iar a doua zi urma să-i intre prima rată, jucătorul
spunându-ne însă că banii nu i-au parvenit. Aceeași situație s-a
înregistrat și în cazul lui Șchiopu.

Pe de altă parte, conducătorii Farului ar intenționa să aibă astăzi
o întâlnire cu șefii administrației locale. „Încercăm
să facem tot posibilul pentru a termina campionatul”
,
a declarat patronul Farului, Giani Nedelcu.

sursa: cugetliber.ro

24 May. 2010, 11:46 Diverse
Pe aceeași temă