Primăvara trecută, odată cu reluarea noului sezon de Liga 2, Ripensia a făcut un pas interesant în planul marketingului. Clubul și-a deschis o cafenea tematică în zona ultra-centrală a Timișoarei. Astfel, roș-galbenii au intrat în cercul select al puținelor cluburi cu locuri de întâlnire pentru fani, așa cum are au suporterii de la UTA sau Petrolul. Totuși, cafeneaua este momentan închisă.
Președintele clubului Ripensia spune că afacerea va fi predată unei firme, dar cafeneaua se va redeschide, iar tematica va fi păstrată. „Cafeneaua va continua, dar va fi gestionată de o altă firmă. A fost închisă o perioadă, deoarece ei au avut nevoie de acte, avize. Noi nu ne pricepem sau, mai bine zis, și dacă ne pricepem, nu avem timp. Eu nu am timp să stau de vorbă cu barmanii, ospătarii. Sigur, denumirea va rămâne, noi cerem să ne vindem în continuare materialele. Proprietarii vor putea să mai schimbe designul, dacă doresc”, a declarat președintele Ripensiei, Dumitru Mihu.
Cafeneaua a fost gândită atât ca un loc de întâlnire pentru echipă, conducători, antrenori, membri asociați, dar și ca un fan-shop. De altfel, până să se deschidă cafeneaua, inclusiv echipamentul-replică putea fi comandat doar online. De altfel, când s-a deschis cafeneaua, turiștii străini au cumpărat produse tematice ca pâine caldă.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax foto