Alegerile locale au adus schimbări importante în viața politică dâmbovițeană, care ar putea afecta și sportul, în special fotbalul și baschetul. „Ce se va întâmpla cu Chindia?”, este întrebarea care îi macină pe microbiști, după ce inițiatorul proiectului fotbalistic de la Târgoviște, Florin Popescu (PDL), a pierdut șefia Consiliului Județean în favoarea candidatului USL Adrian Țuțuianu. Jucătorii și antrenorii se află și ei într-o incertitudine totală, cei mai mulți aflând din presă reacțiile după afișarea rezultatelor. „Nu știm ce se va întâmpla, dar sperăm să fie bine și să continuăm aici”, declară jucătorii. Programul de pregătire a fost stabilit la intrarea în vacanță, reunirea lotului fiind programată pentru 2 iulie.
Mihai Neguț: „Suntem deschiși la discuții !”
Contactat telefonic de liga2.ro, președintele executiv al Chindiei, Mihai Neguț, a declarat că orice variantă este posibilă, dar că, de principiu, șefii clubului sunt deschiși să colaboreze cu noul președinte al Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu. „Eu nu fac politică, nu îmi place. Gică Popescu a colaborat foarte bine cu fostul președinte CJD, Florin Popescu. Noi nu îi cunoaștem pe oamenii care au ieșit acum, dar sperăm să putem discuta, cât de curând, să vedem dacă fotbalul se încadrează pe lista dumnealor de priorități. Nu dorim să plecăm de la Chindia, nici eu, nici Gică, dar nici putem obliga pe nimeni să susțină acest proiect. Știu mai bine noii conducători ai județului ce au de făcut”, vorbește Neguț.
Se mai face stadion?
Fosta conducere PDL-istă a județului Dâmbovița intenționa să demareze în toamnă construcția noului stadion, aflat aproape de Șoseaua de Centură a Târgoviștei. Hotărârea de Consiliu Județean de asociere cu Primăria Târgoviște pentru proiectul noii arene a fost contestată de USL chiar de la momentul emiterii. Rămâne de văzut dacă autoritățile alese de dâmbovițeni pe 10 iunie vor decide să consolideze vechiul stadion, să ridice unul nou sau pur și simplu să nu se implice în acest aspect.
Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: photochic.ro