• Potrivit edilului Aurel Simionescu, CF Brăila a depus deja proiectul cu obiectivele propuse.
• În viitoarea ședință CLM se va supune spre aprobare bugetul alocat echipei de fotbal.
După ce s-a semnat oficial transferul de acțiuni de la fostul majoritar SC „Concivia” la noul acționar Asociația Sportivă „Avântul Conpet Cireșu”, primarul Brăilei, Aurel Simionescu, a anunțat că ar fi primit și proiectul CF Brăila cu obiectivele propuse. Prin urmare, spune acesta, cel mai probabil luna viitoare, municipalitatea își va onora promisiunea și va finanța echipa din bugetul local. La fel cum a promis, de altfel, și șeful Consiliul Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
Însă nu numai fotbalul brăilean va fi sprijinit din bugetele celor două administrații, ci și handbalul sau alte mișcări sportive, după cum garantează edilul-șef. Totul cu condiția ca între administrație și asociația sportivă să existe un parteneriat bazat pe un proiect anual și, la fel de important este și „ce scrie în parteneriat să se întâmple”, subliniază primarul.
„Au fost îndeplinite cele două condiții pe care noi le-am discutat. Una dintre ele a fost de a muta fotbalul în zona privată majoritară de la club și a forma o organizație neguvernamentală care să poată sprijini mișcarea sportivă. Cea de-a doua, să avem o participarea la fotbal a acționarului privat mai mare de 50% dintr-un buget estimat pe care dumnealor îl au. Înțeleg că au adus și proiectul de parteneriat cu obiectivele propuse și vom intra în viitoarea ședință de Consiliul Local cu aprobarea sprijinului financiar. Nu numai pentru fotbal, ci pentru toate entitățile care au depus astfel de proiecte, bineînțeles cu o eșalonare a sumei, așa cum am vorbit”, a conchis oficialul.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei