Noi demersuri pentru ca spectatorilor să li se permită accesul pe stadion la evenimente sportive. Justin Ștefan, după întâlnirea cu ministrul Eduard Novak: ”Împreună cu liderii de galerii ne vom asuma respectarea acelor reguli. Le vom cere să înceteze imediat orice formă de discriminare”

Marius ANGHEL 24 Feb. 2021, 14:10 Diverse
Noi demersuri pentru ca spectatorilor să li se permită accesul pe stadion la evenimente sportive.  Justin Ștefan, după întâlnirea cu ministrul Eduard Novak: ”Împreună cu liderii de galerii ne vom asuma respectarea acelor reguli. Le vom cere să înceteze imediat orice formă de discriminare”

Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, transmite că s-a făcut un nou pas în demersul de a convinge autoritățile să permită spectatorilor accesul din nou pe stadion la evenimente sportive, chiar și într-un număr limitat.

Ștefan a anunțat că s-a întâlnit, astăzi, 24 februarie 2021, cu ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, iar că acesta i-a asigurat sprijinul. Urmează întâlniri cu Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, și Raed Arafat, șeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pentru a le arăta planul prin care spectatorii pot fi lăsați din nou la evenimente sportive, în această perioadă de pandemie.

Justin Ștefan: ”Avem sprijinul ministrului Eduard Novak pentru deschiderea stadioanelor”

Totodată, Justin Ștefan susține că le va cere celor enumerați mai sus să ”înceteze imediat orice formă de discriminare în raport cu fanii din fotbalul românesc și să asigure un tratament egal al sportului în raport cu alte activități de divertisment precum spectacolele, cinematografele, restaurantele etc.”

”Ne-am întâlnit astăzi cu ministrul Eduard Novak.
Ne-a asigurat că avem sprijinul lui pentru deschiderea stadioanelor.
Urmează să avem discuții cu domnii Arafat și Voiculescu în perioada imediat următoare, sens în care vom trimite solicitări oficiale către IGSU și Ministerul Sănătății.
Le vom demonstra acestor domni că regulile propuse de noi asigură protejarea sănătății oamenilor și, împreună cu liderii de galerii, ne vom asuma respectarea acelor reguli, în caz contrar urmând a accepta ideea de a se reveni asupra deciziei de deschidere a stadioanelor.
Le vom cere să înceteze imediat orice formă de discriminare în raport cu fanii din fotbalul românesc și să asigure un tratament egal al sportului în raport cu alte activități de divertisment precum spectacolele, cinematografele, restaurantele etc. Este inacceptabil ca industria sportului să fie tratată diferit în raport cu alte industrii. Familia sportului românesc s-a trezit și nu va permite nimănui ca sportul și fanii săi să nu fie respectați”, a scris Justin Ștefan pe pagina sa de Facebook.

Cu o zi în urmă, Justin Ștefan posta că premierul Marii Britanii ar fi permis deschiderea stadioanelor la o capacitate de 25 la sută: ”Aud că Boris Johnson a anunțat oficial deschiderea stadioanelor la 25 la sută sau la maxim 10.000 de fani din data de 17 mai!”

Justin Ștefan cerea redeschiderea stadioanelor la 30 la sută din capacitate

Justin Ștefan cerea, la începutul lunii februarie, ministerului condus de către un medaliat la Jocurile Paralimpice, suporter declarat al echipei de fotbal din Liga 3 FK Csikszereda Miercurea Ciuc, ca sporturile să beneficieze din nou de spectatori, măcar la 30 la sută din capacitatea stadioanelor unde au loc evenimentele.

”Întrebare fără răspuns: de ce pârtiile de schi sunt deschise, iar stadioanele de fotbal sunt închise? Ambele sunt facilități sportive.
S-au redeschis restaurantele, teatrele, cinematografele, luni se redeschid școlile, toate în spații închise, iar autoritățile au uitat de stadioane.
Cred că toți suporterii cărora le lipsește mersul pe stadion de aproape 1 an de zile, au dreptul să revină și ei, cât mai repede, în spațiul care le aduce bucurie și apropierea de jocul de fotbal și echipa favorită.
Ieri am solicitat MTS să analizeze propunerea LPF de a redeschide stadioanele din Liga 1 la 30% din capacitate.
Fac un apel către fani, indiferent de echipa favorită, să vină alături de noi, prin intermediul organizațiilor oficiale ale suporterilor, pentru a susține acest demers. Îi rog pe cei care se ocupă de aceste organizații să mă contacteze în privat pentru a ne organiza. Este inacceptabil că nimănui nu îi pasă de zeci de mii de suflete ținute departe de sportul favorit la fiecare etapă din campionat.
Editat mai târziu: La fel stau lucrurile și la Liga a 2-a și a 3-a, precum și la alte sporturi. Iertați-mă că nu v-am menționat în postarea inițială”, scria Justin Ștefan pe pagina sa de Facebook.

Eduard Novak: ”Cu puţin noroc şi calm în două luni vom ajunge la o oarecare normalitate”

Ulterior, Eduard Novak spunea că a luat legătura cu Ministerul Sănătății încă din data de 24 decembrie pentru redeschiderea stadioanelor și că dorința suporterilor de a reveni la meciuri se poate îndeplini în scurt timp.

”Pe 23 decembrie am fost investit la MTS, iar pe 24 i-am dat mesaj domnului ministru Nelu Tătaru (n.r. – ministrul Sănătății din acea perioadă) pentru a redeschide stadioanele. Cu puţin noroc şi calm în două luni vom ajunge la o oarecare normalitate, dacă evoluam cu vaccinarea”, preciza Eduard Novak.

Ultimul meci în Liga 2 cu spectatori în tribună: FK Csikszereda – Petrolul, disputat la 8 martie 2020

În Liga 2, ultimul meci cu spectatori a fost FK Csikszereda – Petrolul Ploiești 1-2, din etapa a 24-a a Ligii 2 2019/2020, desfășurat la data de 8 martie 2020, acesta fiind, totodată, ultimul joc din sezonul regular suspendat și mai apoi ”înghețat” din cauza pandemiei.

Circa 1.000 de spectatori a găzduit în tribune arena din Miercurea Ciuc. De atunci, după reluarea competițiilor sportive, publicul n-a mai avut acces pe stadion, la ordinul Guvernului.

De-a lungul play-off-ului din sezonul trecut de Liga 2, cât și a meciurilor din prima parte a noii ediții de campionat, fani ai anumitor echipe, ca Rapid, ”FC U” Craiova, Petrolul, UTA, ASU Poli, CSM Reșița sau Turris Oltul, au mers la stadion pentru a urmări din afara arenei, de după garduri, acolo unde a fost cazul, jocurile formațiilor favorite.

Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/aproape-un-an-fara-spectatori-la-meciurile-de-fotbal-secretarul-general-al-lpf-cere-mts-sa-redeschida-stadioanele-pentru-public-la-30-la-suta-din-capacitate-apelul-catre-fanii-echi-19168198

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ministrul-tineretului-si-sportului-reactie-despre-redeschiderea-stadioanelor-pentru-suporteri-cand-preconizeaza-eduard-novak-ca-publicul-va-putea-asista-din-nou-la-evenimente-sportive-19168536

 

Marius ANGHEL 24 Feb. 2021, 14:10 Diverse
Pe aceeași temă