Metalul va juca la Severin dacă promovează în Liga I

Marius ANGHEL 04 Apr. 2014, 16:34 Diverse
Metalul va juca la Severin** dacă promovează în Liga I

Rosso-nerii ar putea disputa meciurile considerate acasă pe Municipalul din Drobeta Turnu Severin în cazul în care la finele play-off-ului va obține un loc în Liga I.

Echipele de pe prima scenă a fotbalului românesc și cele din eșalonul secund cotate cu șanse la promovare și-au depus dosarele pentru licențiere în vederea înscrierii în campionatul 2014-2015. Între acestea se află și clubul din Valea Domanului, care ar putea profita de unele prevederi ale regulamentului dacă nu cumva elevii lui Marian Pană își vor câștiga pe teren dreptul de a respira aerul tare al primei ligi. Craiova Olguței Vasilescu nu e lăsată de Statutul FRF să ajungă după numai un an în Liga I, iar ASA Târgu Mureș are și ea destule emoții din cauza aceluiași statut. Metalul ar putea profita și de aceste lucruri, dar nu e exclus să le ia fața în meciurile directe celor două echipe care au anunțat că nu concep să nu promoveze.

Bucuria uriașă pe care ar aduce-o promovarea s-ar mai putea estompa în rândurile microbiștilor reșițeni și asta pentru că stadionul din Valea Domanului nu îndeplinește în momentul de față rigorile Ligii I. „Am depus dosarul de licențiere, fără să precizăm stadionul pe care ar urma să evoluăm. Am cerut un termen de amânare. Am discutat cu cei de la Timișoara, dar până la urmă a picat totul. Există o relație foarte bună între primăriile din Reșița și Drobeta Turnu Severin. În proporție de 95 la sută, vom depune la dosarul de licențiere contractul pentru stadionul din Severin”, a precizat Jean Turmacu, directorul general de la Metalul.

O eventuală promovare ar oferi însă timp destul administrației publice locale să pună la punct Stadionul „Mircea Chivu”. De altfel, primarul Mihai Stepanescu a declarat în nenumărate rânduri că baza sportivă va fi modernizată continuu, lucru care se vede și în prezent. Discuțiile pentru instalația de nocturnă au demarat de mult, pentru înlocuirea scaunelor se va semna un contract cu o altă firmă decât cea care a adus câteva sute de bucăți albastre și e timp suficient și pentru lucrările necesare la suprafața de joc.

Sursa: Express de Banat

Marius ANGHEL 04 Apr. 2014, 16:34 Diverse
Pe aceeași temă