Marius Baciu pe lista Pandurilor?

07 Jun. 2010, 20:09 Diverse
Marius Baciu pe lista Pandurilor?

Una dintre primele decizii ale lui Eugen Pârvulescu ca
președinte va fi numirea unui antrenor, lucru ce ar trebui să se
întâmple în cursul aceste săptămâni.

„Pârvulescu va
alege antrenorul, bineînțeles în urma discuțiilor purtate cu
Consiliul de Administrație al clubului. Până la sfârșitul acestei
săptămâni ar trebui numit antrenor. Sunt mai multe variante, nu
vreau să le spun pentru că mulți dintre ei sunt la final de
contract cu echipe, poate nu au convenit cu echipa la care sunt.
Când o să avem certitudinea vă anunțăm”
a
declarat Daniel Burlan, directorul general al SNLO, principalul
finanțator al Pandurilor

Deja, Eugen Pârvulescu știe care este profilul noului tehnician
de la Pandurii. „Mulți antrenori s-au propus la
Pandurii. Putem avea o listă mare, chiar de 20 de antrenori, însă
vrem un antrenor tânăr, ambițios, motivat cu care să atacăm
promovarea. Ce am putea să ne propunem altceva decât promovarea ?
Nu aș fi venit pentru un alt obiectiv. Vrem să facem o echipă cu
care în viitor în Liga I să nu mai avem obiectiv evitarea
retrogradării”
, a declarat Pârvulescu.

Marius Baciu, în cărți?

În condițiile numirii lui Eugen Pârvulescu la conducerea
pandurilor, pe lista posibililor tehnicieni care ar putea prelua
echipa ar trebui adăugat și ex-stelistul Marius Baciu, dar și Alin
Artimon. „Îl știu foarte bine pe Marius Baciu, am
lucrat cu el. E adeptul disciplinei și încearcă să-l copieze pe
Victor Pițurcă cu care a lucrat la Steaua. Știe să țină vestiarul
în mână, să fie prieten cu jucătorii dar până la un anumit punct”.

07 Jun. 2010, 20:09 Diverse
Pe aceeași temă