Instanța a rămas în pronunțare în ceea ce privește confirmarea planului de reorganizare al FC Rapid

Marius ANGHEL 28 Mar. 2014, 14:55 Diverse
Instanța a rămas în pronunțare** în ceea ce privește confirmarea planului de reorganizare al FC Rapid

Completul de judecată a rămas în pronunțare pentru cel târziu luni, 31 martie, în ceea ce privește confirmarea planului de reorganizare al clubului Rapid, din cadrul dosarului de insolvență aflat pe rol la Tribunalul București.

Judecătoarea Oana Scutelnicu a admis să se pronunțe până în data de 31 martie, ținând cont în special de faptul că aceasta este data limită până la care FC Rapid trebuie să aibă planul de reorganizare confirmat, în cadrul procesului de licențiere pentru sezonul 2014/2015 din Liga I.

Avocații jucătorilor Dănuț Coman, Ovidiu Burcă, Ionuț Stancu, Paul Codrea, Marius Bilașco și Călin Albuț au solicitat instanței respingerea planului de reorganizare și intrarea clubului Rapid în procedura de faliment.

Aceștia au adus în fața instanței mai multe motive printre acestea numărându-se și argumentul conform căruia planul de reorganizare se bazează pe estimări de încasare a unor venituri care nu sunt realizabile. Unul dintre avocați a susținut inclusiv faptul că o parte dintre semnăturile foștilor jucători care și-au dat acordul pentru planul de reorganizare în cadrul Adunării Generale a creditorilor sunt false. Acesta a dat exemplu un articol din presă conform căruia fostul fundaș Glauber Berti a făcut o plângere penală în acest sens.

De partea cealaltă, în susținerea planului de reorganizare care se întinde pe o durată de trei ani, administratorul judiciar Cristina Andronache a precizat în fața instanței că toate acțiunile care îl alcătuiesc sunt fezabile. De asemenea, aceasta a depus la dosar un document conform căruia după confirmarea planului există posibilitatea unor investiții majore în clubul Rapid pentru continuarea activității la un nivel înalt.

„Instanța rămâne în pronunțare în ceea ce privește confirmarea sau infirmarea planului de reorganizare al FC Rapid, inclusiv pentru cererea subsidiară de intrare în procedura de faliment făcută de avocații creditorilor. Instanța acordă termen pentru continuarea procedurii 26 septembrie”, a afirmat la finalul termenului de luni judecătoarea Oana Scutelnicu.

Inițial, reprezentanții celor șase foști jucători rapidiști au solicitat amânarea unei decizii privind confirmarea planul de reoganizare până la verificarea acestuia de către un tactician în insolvență. De asemenea, aceștia au susținut că se impune amânarea discuțiilor deoarece la dosar au fost depuse mai multe înscrisuri pentru recuperarea unor creanțe curente. Ambele solicitări ale avocaților au fost respinse de instanță.

Tot la termenul de luni, Cristina Andronache a menționat în raportul de activitate prezentat instanței că FC Rapid a făcut demersurile necesare pentru recuperarea prejudiciului ca urmare a soluției Curții de Apel București în Dosarul Transferurilor. De asemenea, a explicat că Federația Română de Fotbal a dat, prin comisiile sale, o decizie favorabilă FC Rapid în ceea ce privește memoriul făcut de clubul giuleștean privind nerespectarea clauzelor din contractul de transfer al fotbalistului Alexandru Ioniță II la Astra Giurgiu, mai exact întârzierea plății a două rate. În plus, ca urmare a demersurilor efectuate, FC Rapid a recuperat o parte din creanțe de la Societatea Română de Televiziune (SRTV) ca urmare a contractului de cedare a drepturilor de transmisie a partidelor de pe teren propriu din acest sezon.

În cazul în care planul de reorganizare va fi aprobat de Tribunalul București, gruparea giuleșteană va putea depune la 31 martie, data limită stabilită de FRF, documentația necesară pentru a obține licența pentru ediția 2014/2015 a Ligii I. În situația în care instanța va respinge planul de reorganizare, FC Rapid va intra în procedură de faliment, urmând să fie retrogradată în Liga a IV-a.

Clubul giuleștean, care activează în prezent în Liga a II-a, se află în procedura de insolvență din 7 decembrie 2012, dar aprobarea planului de reorganizare a fost amânată în mai multe rânduri de Tribunalul București din cauza contestațiilor depuse de diverși creditori, dar care au fost respinse de completul de judecată în data de 3 martie.

Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)

Marius ANGHEL 28 Mar. 2014, 14:55 Diverse
Pe aceeași temă