Înfrângerea Brănești

Acum un an făceam 1-1 la Galați, după ce eram egalați în minutul 93, dintr-un gol neregulamentar. Erau primele puncte pierdute acasă de Oțelul, care la finalul sezonului avea să câștige titlul. Am vorbit la persoana I pentru că eram și eu acolo, era și Ilie Stan, care, după ce a dus în doi ani echipa peste două ligi, nu s-a ales nici măcar cu un titlu onorific de cetățean de onoare al comunei cu 8.000 de locuitori.

Între timp, Ilie a ajuns la Steaua, iar eu la ce am făcut o viață întreagă, presă scrisă și TV. Adică s-a ales praful de noi, cum ne-au prorocit experții în toate din Brănești. Ei, în schimb, au prosperat. Au uitat cum era după ce strâmbau din nas la remize cu CFR, cu Craiova sau cu Rapid, când n-au considerat necesar să dea măcar prime simbolice, deși ei doar administrau banii, pentru că după istorica promovare echipa practic s-a autofinanțat, din drepturi TV și din vânzarea de jucători. De unde Ilie, care i-a crescut, n-a văzut un cent. Specialiștii în fotbal și finanțe au picat cu brio în „B” și acum agonizează în sărăcie, ducându-i cu zăhărelul pe jucătorii care au mai rămas și punându-i să semneze documente umilitoare.

Vremurile bune sunt în urmă. Nu se va face gaură în cer dacă echipa se va desființa, după cum nu s-a făcut nici când a pierit Urziceniul. Nu s-a făcut nici când zilele trecute am sunat să întreb de cauciucurile personale de iarnă, pe care le depozitasem astă-primăvară printr-o magazie, pe-acolo. Care cauciucuri, șefu’?, mi s-a replicat. Chiar așa, care? Așa sunt oamenii pe-acolo!

Editorial scris de Alin Buzărin