Invitat de onoare al ediției cu numărul șapte a Cupei „Moș Crăciun” la fotbal pentru copii de la Suceava, fostul mare internațional al României, Gheorghe Popescu, a profitat de această vizită și s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți ai cluburilor de fotbal din județele Suceava, Botoșani și Neamț.
„Este prima mea ieșire de acest gen și mi-am dorit foarte mult să vin la Suceava. Aseară am avut o întâlnire foarte interesantă cu reprezentanții cluburilor afiliate din județele Suceava, Botoșani și Neamț, în care am discutat lucruri generale despre proiectul pe care vrem să-l prezentăm la Adunarea Generală din luna martie, la alegerile pentru funcția de președinte al FRF. Nu am venit cu programul tipărit deoarece acesta îl vom face public într-o conferință de presă în jurul datei de 10 ianuarie la București, atunci când vom prezenta și echipa cu care vrem să venim la FRF”, a explicat Gică Popescu.
Candidatul la șefia FRF a explicat că după ce toți membri afiliați ai federației vor avea propriul program atunci va începe un tur de forță prin toate județele, pentru a discuta concret strategia sa.
„Așa cum am făcut-o și-n 2005, după prezentarea programului vom avea întâlniri cu toți membrii afiliați, la ei acasă, în toate județele, atunci când vom prezenta în detaliu acest program”, a mai adăugat Popescu.
Fostul mare internațional a explicat că rezultatele pe care ni le dorim cu naționalele României vor fi posibile doar după ce programul său va fi implementat. „Este mult de muncă, avem nevoie de timp și răbdare și nu trebuie să deviem de la ce ne-am propus. Eu sunt foarte încrezător că în momentul în care vom reuși să câștigăm această competiție și vom implementa proiectul în care noi credem foarte mult vom avea rezultatele dorite, începând de la echipele naționale de juniori”, a mai declarat Gică Popescu.
Sursa: Monitorul de Suceava