FC Baia Mare își alege un nou președinte

08 Jan. 2010, 11:04 Diverse
FC Baia Mare își alege** un nou președinte

Azi, de la ora 14, la stadionul „Dealul Florilor” va avea loc
Adunarea Generală a Fotbal Club Baia Mare, în urma căreia se va
alege un nou președinte executiv și un nou Consiliu de
Administrație. Veștile nu sînt deloc bune în ceea ce privește
viitorul clubului galben-albastru, echipa de suflet a băimărenilor
avînd șanse foarte mari să se desființeze.

Cu datorii la componenții grupării și antrenori, la stat și
către diferiți terți, e greu de crezut că FC Baia Mare mai continuă
și în retur. Marea majoritate a jucătorilor și-au depus memorii
pentru salariile încasate începînd din luna mai a anului trecut,
iar în acest moment nici un investitor nu și-a exprimat dorința de
a salva clubul. Că de autorități nu mai avem ce spune, acestora
nepăsîndu-le de soarta lui FC Baia Mare.

Vom vedea după adunarea de azi și după reunirea lotului
prevăzută pentru marți, 12 ianuarie dacă va mai exista sau nu
fotbal în Baia Mare.

sursa: graiul.ro

08 Jan. 2010, 11:04 Diverse
Pe aceeași temă