Un singur conducător de club din Liga 2 s-a înscris pentru a ocupa funcția rămasă vacantă în cadrul Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal. Președintele Metaloglobusului, Marius Burcă, își dorește în continuare să fie unul dintre cei doi reprezentanți ai eșalonului secund în CEx.
Burcă va fi reales pe 22 august în funcția în care fusese pus inițial pe 18 aprilie, atunci când au avut loc alegerile pentru noul președinte al FRF, dar și desemnarea membrilor Comitetului Executiv.
Cum Metaloglobus a retrogradat în Liga 3 la finalul sezonului precedent al Ligii 2, Marius Burcă și-a pierdut dreptul de a fi reprezentant al cluburilor din Liga 2 în CEx. Conducătorul echipei bucureștene și-a recâștigat însă acest drept odată cu reprimitea formației în eșalonul secund, după ce CS Afumați a renunțat să mai participe în Liga 2 și s-a înscris în Liga 3.
Realegerea lui Marius Burcă în CEx va avea loc pe 22 august, de la ora 12:00, atunci când e programată Ședința Adunării Generale a cluburilor din Liga 2.
În Comitetul Executiv al FRF sunt prezenți doi membri ai cluburilor din Liga 2. Al doilea reprezentant este președintele Chindiei Târgoviște, Marcel Ghergu. La alegerile care au avut loc pe 18 aprilie, Ghergu și Burcă au fost singurii candidați pentru ocuparea celor două funcții.