Farul a cerut Federației rezilierea contractelor lui Gosic și Rastovac

13 Feb. 2010, 17:02 Diverse
Farul a cerut Federației rezilierea contractelor lui** Gosic și Rastovac

Sebastian Iovănescu, președintele executiv al FC Farul, a
declarat că gruparea constănțeană a depus la Federația Română de
Fotbal documentația pentru ca jucătorilor Gosic și Rastovac să le
fie reziliate contractele.

„Am solicitat ca activitatea la clubul nostru a
celor doi fotbaliști să înceteze, pentru că n-au jucat 10% din
meciuri într-un an”
, a motivat Iovănescu, infirmând
că Farul a fost înștiințată oficial că nu va fi programată în
campionat, dacă nu va rezolva litigiul cu cei doi.

În privința lui Rusmir, Farul a făcut recurs la decizia Comisiei
pentru Statutul Jucătorului de a-l declara liber de contract pe
mijlocașul sârb, care este așteptat în continuare la echipă.

„La Poiana Brașov, s-a vorbit cu el, rămânând
stabilit că pleacă în Serbia să-și rezolve unele probleme
personale, după care vine în Antalya, dar nu a mai apărut. Rusmir
încă nu e jucător liber”
, a spus Iovănescu.

Anunțat ca achiziționat de la FC Snagov, portarul de 19 ani
Răzvan Măcelaru a plecat de la Constanța, în timp ce „marinarii” se
aflau în Antalya, iar el fusese lăsat la Farul II, nemulțumit, se
pare, de rechemarea la echipa mare a lui Vlas.

Sursa: cugetliber.ro

13 Feb. 2010, 17:02 Diverse
Pe aceeași temă