A mai rămas o lună până startul noii ediții a Ligii a 2-a, iar viitorul Forestei rămâne în continuare învăluit în ceață. Conducerea clubului sucevean n-a reușit să rezolve nici până acum problema debitului inițial de 300.000 de lei către Fisc, datorie care a crescut între timp la 450.000 de lei ca urmare penalităților. Din cauza acestui impediment, gruparea moldovean[ nu a putut accesa niciun leu din cei 1.500.000 de lei alocați de Consiliul Local pe anul calendaristic 2017, astfel că activitatea de la club a fost practic paralizată în ultimele luni.
Neplătiți din luna ianuarie, jucătorii s-au săturat să aștepte la nesfârșit o îndreptare a situației și s-au refugiat pe unde au putut. Astfel, fundașul Ionuț Mihălăchioaie și atacantul Cătălin Vraciu au ajuns în Liga a 3-a, la Aerostar Bacău, formație care intenționează să atace promovarea în eșalonul al doilea sezonul viitor, foarte probabil, cu antrenorul Cristian Popovici pe bancă. Pentru a rămâne acasă, la Bacău, Mihălăchioaie a refuzat oferta celor de la Știința Miroslava, în vreme ce Vraciu ar fi avut și varianta unui transfer la Olimpia Satu Mare. Cei doi se află pe o listă lungă de jucători care au preferat să plece de la Suceava în această vară, speriați de incertitudinea care persistă la Foresta.
Primii care și-au găsit un nou loc de muncă sunt atacantul Bogdan Rusu și mijlocașul Lucian Dumitriu, care au semnat cu nou promovata în Liga secundă AFC Hermannstadt. Un pas major în carieră a fost făcut de portarul Toma Niga, care a semnat un contract pe cinci sezoane cu FCSB. Celălalt goalkeeper din lot, Vlăduț Hînțăscu, a fost căutat de CSA Steaua, însă Marius Lăcătuș trebuie să negocieze această mutare cu cei de la Viitorul Constanța, club de care aparține jucătorul. Alessandro Masella s-a întors acasă, în Italia, după experiența nereușită din România, în vreme ce colegul său din apărare, Alin Mutu, s-a mutat în celălalt capăt al țării, la Luceafărul Oradea, unde va fi din nou coechipier cu atacantul Marius Matei.
În ce-l privește pe Cornel Căinari, acesta își va continua cariera în județul vecin, la nou-promovata în Liga a 2-a Știința Miroslava.
În ciuda situației delicate în care se află, conducerea Forestei speră să găsească totuși o soluție salvatoare până cel târziu pe 20 iulie, data limită de înscriere în eșalonul secund. Speranțele sucevenilor sunt legate de negocierile cu omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, acesta manifestându-și însă inițial intenția de duce echipa la Târgu Jiu. Oricum, lucrurile sunt departe de a fi clarificate, mai ales că, din câte se aude, oamenii lui Sarcină negociază în paralel și preluarea unui alt club din Liga a 2-a, este vorba de Academica Clinceni.
„Nici până acum, când deja toate echipele s-au reunit deja, noi nu am făcut niciun pas pentru rezolvarea situației. Datoria a crescut la 447.000 de lei, iar în cazul în care nimeni nu se va oferi să ne ajute și împreună să căutăm o soluție viabilă pentru a ne continua activitatea la Suceava, există posibilitatea ca echipa să fie mutată în alt oraș. Avem discuții în acest sens. Sunt oameni dispuși să achite toate datoriile clubului către Finanțe, angajați și furnizori, după care să ia echipa din oraș”, spunea săptămâna trecută Andrei Ciutac, președintele clubului Foresta.
În plus, Sarcină și-a trimis asociații să negocieze și cu oficialii de la ACS Șirineasa, echipă din județul Vâlcea prezentă în Liga 3. Aceasta ar urma să fie echipa satelit a clubului pe care va reuși să-l preia în Liga 2. Însă numele afaceristului gorjean a mai apărut în trecut în discuții cu privire la preluarea clubului Rapid, însă nu s-a concretizat nimic, de unde tragem concluzia că mai mult vorbește decât face sau poate vrea doar să își facă numele cunoscut.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU