Apostol, antrenor – jucător la Botoșani

25 Jan. 2009, 14:31 Diverse
Apostol, antrenor - jucător** la Botoșani

După mai bine de o lună de căutari, conducerea clubului FC Botoșani a rezolvat problema staff-ului tehnic.

Astfel, Cristian Popovici va fi consilier sportiv în timp ce funcția de antrenor principal va fi ocupată de Ștefan Apostol (foto, în galben), fostul jucător al formațiilor de liga I FCM Bacău, FC Vaslui și Rapid București. Acesta și-a reziliat în urmă cu câteva zile contractul cu Aerostar Bacău, unde era antrenor secund și jucător, iar de luni se va alătura lotului celor de la FC Botosani, în cantonament la Câmpulung.

 

"Mi-am rezolvat problemele cu Aerostar Bacău și voi merge la Câmpulung, în pregătire cu FC Botoșani. Prea multe nu pot să spun în momentul de față. Am avut o discuție de principiu cu vicepreședintele clubului FC Botoșani, Cornel Șfaițer și urmează să ne întâlnim. Din câte am înțeles, la FC Botoșani sunt mulți jucători tineri, care promit și important este să realizăm obiectivul propus", a spus Ștefan Apostol, care a mai precizat că va fi și jucător activ chiar dacă are mai bine de 34 de ani.
 

 

sport.botosani.ro
 

25 Jan. 2009, 14:31 Diverse
Pe aceeași temă