Adrian Mititelu, ”distrus” de o parte a ultrașilor din Craiova! Mesajele apărute în Bănie după arestarea patronului ”FC U”. E considerat ”omul care a făcut cel mai mult rău Craiovei din istorie” | FOTO

Bogdan SAVIN 09 Nov. 2020, 13:15 Diverse
Adrian Mititelu, ”distrus” de o parte a ultrașilor din Craiova! Mesajele apărute în Bănie după arestarea patronului ”FC U”. E considerat ”omul care a făcut cel mai mult rău Craiovei din istorie” | FOTO

Adrian Mititelu a fost arestat, iar în orașul afaceristului, Craiova, au apărut acum mai multe mesaje care-l denigrează. Cei din facțiunea „Ultras 2004”, grupare neutră după ce în Oltenia au apărut două echipe de fotbal după ultimul faliment al Universității Craiova, CS U Craiova (Liga 1) și ”FC U” Craiova (Liga 2), l-au jignit pe patronul clubului care activează în Liga 2.

Curtea de Apel Craiova l-a condamnat, joi, pe Adrian Mititelu, la trei ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală, într-un dosar referitor la transferul lui Mihai Costea de la U Craiova la Steaua, în 2011.

”De-a lungul istoriei moderne, Știința a intrat pe mâinile celor mai dubioase personaje. Pe vremea lui Nețoiu ne gândeam că nu se poate mai rău. A venit Staicu. Am scăpat de securistul ăla și ne-am pricopsit cu Adrian Mititelu.
Cu o aroganță și o prostie cum rar s-a mai pomenit, Săracu’ – așa cum îi spun apropiații – a reușit să distrugă complet tot ce am avut mai sfânt pe lume. A reușit să ne împartă în mai multe tabere, de multe ori inamice, pe noi toți, suporterii Campioanei Unei Mari Iubiri”, se arată pe pagina de facebook ultrascraiova2004.

Ultrașii, atac asupra lui Adrian Mititelu: „Pedeapsa ni se pare însă prea mică pentru cea mai odioasă crimă din istoria fotbalului”

”Fenomenul Știința suferea de mult timp, dar Adrian Mititelu l-a ucis cu încăpățânarea lui de măgar obosit și strategiile lui copilărești. Sufletește și statistic, a fost omul care a făcut cel mai mult rău Craiovei din istorie. Și aici îi includem și pe dinamoviști și chiar și pe Ceaușescu:

– A interzis suporterii Craiovei la cel mai important meci al anului, deplasarea la Dinamo;
– A retrogradat Universitatea Craiova;
– A umilit jucători, antrenori, doctori, practic pe toți care au avut cea mai mică legătură cu acest club în ultimii ani si si-a atribuit echipa urmasilor lui;
– A împărțit orașul în două;
– A târât numele Universitatea Craiova în noroi si prin tribunale, iar acele pete vor rămâne acolo, indiferent ce s-ar întâmpla.
– A dezafiliat cel mai iubit club de fotbal din România. În acel moment, Universitatea nu a mai existat. A murit. Ce a urmat după nu a mai fost ȘTIINȚA noastră;

Am desfăcut cu toții o bere când am auzit știrea că scandările noastre ,,M…e Mititelu!” se vor îndeplini în sfârșit. Pedeapsa ni se pare însă prea mică pentru cea mai odioasă crimă din istoria fotbalului: uciderea Universității Craiova”, continuă protestul suporterilor olteni.

”Acum, milogule, ai timp sa scrii o carte
Despre cum ai dus-o pe Știința la moarte!”

“Se zice să nu te bucuri că poate așa ajungi și tu…
Dar eu sunt liber și integru, iar mititelu nu!”, se încheie mesajul celor de la ultrascraiova2004.

După arestarea lui Mitelu, jucătorii de la ”FC U” Craiova au dorit să-i mai aline patronului din suferință prin câștigarea derby-ului de la Timișoara cu ASU Poli, ocupanta locului 3 în clasament. Meciul s-a terminat 0-0, iar cele două echipe s-au menținut pe aceleași poziții în clasament, la două puncte distanță. Craiova e lider după 11 etape, cu 22 de puncte acumulate în zece meciuri.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mititelu-condamnat-la-trei-ani-de-inchisoare-cu-executare-decizia-e-definitiva-19156051

https://liga2.prosport.ro/seria-1/comunicatul-fc-u-craiova-dupa-ce-finantatorul-clubului-adrian-mititelu-a-fost-arestat-cine-preia-puterea-si-ce-se-va-intampla-cu-echipa-19156099

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/adrian-mititelu-va-putea-scapa-de-inchisoare-mult-mai-devreme-de-3-ani-cand-ar-putea-fi-eliberat-patronul-fc-u-craiova-19156362

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-vasilica-regreta-ca-fc-u-craiova-n-a-putut-obtine-o-victorie-la-timisoara-pentru-adrian-mititelu-este-inima-acestei-echipe-si-ne-doream-sa-i-oferim-cu-totii-o-consolare-19156610

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-merge-mai-departe-si-fara-adrian-mititelu-fiul-sau-nu-renunta-la-gandul-promovarii-obiectivul-ramane-acelasi-bani-sunt-bugetul-e-asigurat-care-e-s-19156707

Bogdan SAVIN 09 Nov. 2020, 13:15 Diverse
Pe aceeași temă