Dinamo a rupt seria celor trei înfrângeri la rând în etapa a 5-a, când a trecut, pe teren advers, de Concordia Chiajna, scor 1-0. Meciul a fost decis în partea a doua, când ”câinii” au și arătat mai bine, iar autorul golului a fost Daniel Iglesias, care a punctat în minutul 71.
Dinamo și Concordia Chiajna au fost egale la pauză, dar nu doar pe tabelă, ci și pentru modul în care au arătat în privința jocului. În partea secundă, Ovidiu Burcă a schimbat cu siguranță ceva la pauză, pentru că jucătorii săi au arătat ceva mai bine și au fost periculoși și la câteva faze fixe.
De fapt, în minutul 53 bucureștenii au avut o șansă foarte bună, prin căpitanul Patriche, care a trimis în bara transversală în urma unui corner din stânga, cu capul. Când mai erau ceva mai puțin de 20 de minute de joc a venit și golul, mai mult sau mai puțin așteptat, pentru că și Concordia Chiajna a avut o șansă bună imediat după capul lui Patriche.
Ndiaye a șutat din afara careului, dar portarul lui Dinamo, Dujmovic, a respins fără prea mari probleme în corner. Așadar, în minutul 71 a fost marcat singurul gol al echipei lui Ovidiu Burcă, prin Daniel Iglesias, care a punctat cu un șut din careu.
La finalul duelului, antrenorul echipei din ”Ștefan cel Mare” a transmis că victoria este o mare gură de oxigen date fiind rezultatele trecute, trei eșecuri la rând, dar se așteaptă la ceva mai mult de la jucătorii săi în etapele care urmează.
Burcă a remarcat și că anumite lucruri pe care le-a transmis în ultima săptămână au fost înțelese de vestiar și se așteaptă ca evoluția lui Dinamo să fie din ce în ce mai bună de la meci la meci.
”E o victorie venită după o perioadă în care am suferit foarte mult, dar le-am spus și băieților, și suporterilor, nu știu dacă suporterii au înțeles, că nimic nu se poate construi peste noapte. E nevoie de timp, ca să formezi o echipă adevărată trebuie să ai stare de spirit și unitate extraordinară.
O echipă înseamnă altceva, nu înseamnă doar un joc câștigat. Dacă nu există stare de spirit, nu se poate realiza nimic în fotbal. Cred că azi am câștigat pentru starea de spirit, dar pe lângă ea jocul a arătat mai bine. Jucătorii au început să înțeleagă anumite lucruri, au început să se conecteze mai bine între ei și venim după o perioadă rea și luăm o gură de oxigen.
La început de drum, când începi să pierzi, jucătorii își pierd încrederea în ceea ce le spun. Cel mai greu pentru mine a fost să mențin linia pe care am început când am venit. În momente de criză ai tendința să schimbi direcția”, a afirmat Ovidiu Burcă la microfonul DigiSport, recunoscând că la pauză a avut un discurs motivațional.
Burcă le-a transmis jucătorilor că vrea mai multă responsabilitate, iar din ceea ce s-a văzut pe teren vorbele sale au dat roade.
Antrenorul a recunoscut și că, în ciuda înfrângerilor, nu a schimbat strategia și filozofia sa despre fotbal, dorind să piardă pe viziunea sa dacă asta se va întâmpla, decât să încerce să modifice ceea ce a lucrat de când a preluat echipa.
”La pauză i-am certat pe jucători, pentru că voiam mai multă personalitate, mai mult curaj din partea lor, dar lucrurile astea vin cu realizările, cu victoriile. O serie de înfrângeri scade încrederea la un nivel foarte jos, dar cred că suntem pe drumul bun.
Am spus, de când am venit, că nu sunt antrenor de rezultat. Lucrurile trebuie privite din altă perspectivă și momentul acesta a fost unul foarte greu, dar nu de regenerare. Pentru tot ce s-a întâmplat anii trecuți, lumea trebuie să înțeleagă că lucrurile trebuie făcute diferit.
Eu am fost calm chiar dacă am pierdut trei meciuri. Nu e ușor, dar mă felicit că am rămas fidel principiilor mele despre fotbal și despre viață. Am fost liniștit, cred că și băieții au simțit asta”, a mai afirmat Ovidiu Burcă.
Dinamo mai câștigase doar cu Progresul Spartac până la runda cu Concordia Chiajna, în chiar prima etapă, 1-0. Apoi au urmat trei eșecuri la rând. Pe lângă înfrângerea cu Unirea Dej, de sâmbăta trecută, din runda a 4-a, scor 2-3, ”câinii” mai cedaseră și cu SC Oțelul, în etapa 2-a, scor 1-3, și cu Viitorul Pandurii, în etapa a 3-a, scor 0-2.
În etapa a 6-a, Dinamo va întâlni marea rivală Steaua, pe teren propriu, duelul având toate șansele să se dispute pe cel mai mare stadion al țării, Arena Națională, chiar dacă efortul financiar ar fi unul consistent pentru ”câini”, de peste 30.000 de euro.
Foto: Eduard Vînătoru (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ianis-zicu-decis-sa-demisioneze-de-la-concordia-chiajna-dupa-esecul-cu-dinamo-si-startul-slab-de-sezon-sper-ca-toti-cei-care-sunt-aici-sa-inteleaga-acest-lucru-19244058
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-dinamo-se-joaca-de-la-ora-1100-cele-doua-echipe-sunt-in-subsolul-ligii-2-inaintea-meciului-direct-19243953
https://liga2.prosport.ro/seria-1/razvan-tincu-a-fost-capitanul-iasiului-in-ghencea-a-fost-o-infrangere-dureroasa-nu-am-venit-pregatiti-mental-pentru-aceasta-partida-motivul-absentei-lui-vasvari-19243978
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-a-ramas-singura-echipa-neinvinsa-in-acest-sezon-de-liga-2-dorinel-munteanu-dupa-victoria-cu-poli-timisoara-jocul-se-cam-ridica-la-ce-pretentii-am-eu-19243961
https://liga2.prosport.ro/seria-1/selimbarul-a-pierdut-primul-loc-in-liga-2-dupa-esecul-de-la-targu-jiu-eugen-beza-a-gasit-scuza-perfecta-oricum-venea-mai-devreme-sau-mai-tarziu-si-prima-infrangere-19243949
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-merge-foarte-prost-mai-ales-ofensiv-bogdan-andone-vorbeste-despre-ocazii-si-faze-fixe-dupa-esecul-cu-sc-otelul-19243893
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-nu-s-a-ferit-dupa-esecul-cu-steaua-nu-meritam-mai-mult-antrenorul-politehnicii-iasi-a-facut-haz-de-necaz-de-arbitraj-si-var-ar-trebui-sa-se-puna-cu-pici-19243869