Chindia stă pe un butoi cu pulbere. Așteptată cu mare interes, de antrenori, jucători, dar și zeci de mii de microbiști, ședința Consiliului Județean Dâmbovița de miercuri nu a lămurit sub nicio formă situația echipei de fotbal. Deși existau promisiuni, potrivit surselor noastre, că CJD va aloca 600.000 de lei pentru turul campionatului, Stoican, Verdeș & co au rămas cu buza umflată și cu incertitudinea că vor începe sezonul 2012-2013.
CJ Dâmbovița nu este singurul asociat în proiectul fotbalistic de la Târgoviște. Universitatea Valahia nu contribuie însă financiar, asigurând doar cazarea sportivilor în propriul campus, iar Primăria Târgoviște ar aloca fonduri doar în cazul se va continua în formula inițială, respectiv cu Gică Popescu printre asociați. La rândul său, Popescu a finanțat cu peste 200.000 de euro clubul Chindia, mare parte sub formă de împrumut. Pe de altă parte, nu mai există nici sponsori, deși sezonul trecut câteva firme au contribuit la bugetul Chindiei.
„Încercăm să găsim soluții”
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, nu exclude desființarea clubului, dacă nu vor fi găsite resurse pentru asigurarea unui buget minim. „Noi căutăm variante să mergem mai departe. Dacă nu vom avea, vom ieși public și vom anunța acest lucru”. Țuțuianu a anunțat o ședință extraordinară de Consiliu Județean pentru săptămânile viitoare. „Dacă problema e urgentă, ședința ar putea avea loc săptămâna viitoare. Dacă nu, pe 3 septembrie, când mă întorc din concediu”.
Se joacă în Cupă?
Târgoviștea e într-o situație dramatică. Din cauza tratativelor eșuate dintre părți, în bugetul clubului nu există momentan niciun leu. Conturile sunt blocate de Fisc, jucătorii și antrenorii sunt neplătiți de aproape trei luni, iar meciurile oficiale ar trebui să înceapă… marți. Doar pentru deplasarea de la Conpet, din Cupă, e nevoie de aproape 10.000 de lei, în condițiile în care cheltuielile se impart între cluburile combatante. Sâmbătă ar trebui să înceapă campionatul Ligii a II-a, iar Chindia ar avea de jucat cu CS Brăila, acasă.
„Nu am mai trăit așa ceva. E greu, trist. Vineri ar trebui să iasă și să ne spună și nouă dacă mai continuă echipa asta” – Silviu Dumitrescu, director tehnic Chindia Târgoviște
Articol scris de Ionuț MARIN