Conducătorii erau în platourile televiziunilor, iar în vestiar era haos. Detalii noi despre situația explozivă de la Campionii FC Argeș. Liderii vestiarului au luat atitudine: ”Să nu-i mai văd, ăștia nu sunt jucători!” / ”Proștii au luptat până la capăt”

Răzvan STÎNGĂ 04 Jun. 2023, 19:04 Liga 2

Certurile interne de la Campionii FC Argeș, din perioada dublei de menținere-promovare în SuperLiga României cu Dinamo, care a fost pierdută, a scos la iveală un context nu tocmai prielnic performanței.

Cu atât mai puțin al unei salvări de la retrogradare, lucru care nici nu s-a întâmplat.

Dezvăluiri noi despre situația de la Campionii FC Argeș, după barajul cu Dinamo

Doi dintre liderii piteștenilor, portarul Cătălin Straton și căpitanul Costinel Tofan, au vorbit despre cele întâmplate pe parcursul unui sezon eșuat. Au tras concluzii clare și au accentuat din nou problemele dintre jucători, din vestiar, dintre români și străini.

Se pare că erau probleme mari în interiorul Argeșului, din moment ce Straton și Tofan nu s-au mai putut abține. Portarul a fost vehement în urma returului cu Dinamo, atacând dur o parte din colegii săi, dar cărora nu le-a dat numele.

La finalul partidei de la Mioveni, Cătălin Straton a fost liniștit cu greu de stafful tehnic și de anumiți coechipieri, fiind vizibil afectat de retrogradare. A declarat apoi, la interviuri, că îi este rușine de cele întâmplate, dar a precizat că s-a atașat de club și vrea să continue.

Cătălin Straton, cu nervii la pământ după ce Campionii FC Argeș a retrogradat: ”Să nu îi mai văd aici, ăștia nu sunt jucători”

Deși va avea cu siguranță oferte din SuperLiga României în urma acestei retrogradări în Liga 2, Straton își dorește să continue la Campionii FC Argeș.

Doare, eu aici trăiesc, copiii mei aici trăiesc și nu e ușor. Dar, nu putem să jucăm doar șapte la fiecare meci, nu ai cum! A fost lipsă de valoare, cum se explică? Degeaba ai șase-șapte jucători într-un lot de 20. Degeaba, pentru că te strici și tu până la urmă!

Am încercat să vorbim, dar când joacă doar trei români… anumiți jucători nu au vrut să joace. Exceptând Colli și Șerban, care au jucat… mulți nu au vrut să joace, să nu îi mai văd în vestiarul ăsta! Să nu îi mai văd aici, ăștia nu sunt jucători! Asta e, am picat, o luăm de la capăt, sunt convins că FC Argeș nu va muri. Domnul primar și investitorii nu cred că vor lăsa echipa, dar să vină cineva capabil să facă echipă.

E greu acum, dar FC Argeș cred că va reveni. Am zis multe… și așa cred că am zis prea multe. Deocamdată eu nu vreau să plec de la FC Argeș, am o vârstă, am 33 de ani, nu știu ce îmi rezervă viața, dar prioritar pentru mine e acest club. Îmi cer scuze dacă am zis ceva deplasat, dar doare”, a declarat Cătălin Straton la microfonul Digi Sport.

Costinel Tofan a lovit și el în anumiți colegi de la Campionii FC Argeș: ”Proștii cu salariile cele mai mici, proștii care au luptat până la capăt”

De partea cealaltă, căpitanul Tofan a remarcat diferențele de salarii dintre jucătorii străini și jucătorii români, dar și faptul că în cele din urmă, în dubla cu Dinamo, greul a fost dus de vestiarul dezavantajat de deciziile conducerii.

Aparent, oamenii care decid soarta clubului au fost interesați mai mult să apară în platourile televiziunilor, decât să încerce să rezolve cumva problemele din vestiar. Timpul a trecut, nu s-a liniștit situația, iar totul a culminat cu ieșirile publice ale jucătorilor și o retrogradare în Liga 2 pentru Campionii FC Argeș

Am demonstrat că am avut încredere, am tras cât am putut de noi. Sunt foarte supărat, pentru că am muncit aici șase ani, am dat tot ce am avut, am fost cu sufletul. Sunt piteștean, îmi e rușine să ies pe stradă, să văd oamenii, pentru că au crezut în noi, dar nu am putut face nimic.

Am luptat până la final, până în ultima etapă, dar acum atât s-a putut. Știam că dacă vom pune presiune pe Dinamo va avea probleme, dar ne trebuia mai multă atenție la fazele de gol. Am dat două goluri, am ratat să facem 3-0. Jakolis a ratat, dar se întâmplă. Dacă era la pauză 3-0, nu zicea nimeni nimic.

Mi-ar fi ușor să dau vina pe staff, pe colegi. Trebuie să fim bărbați, să ținem capul sus. Mulți dintre colegii mei nu credeau înainte de meci, câteva locuri din vestiar erau goale. Nu vreau să dau în colegii mei, însă.

Din punctul meu de vedere, toți antrenorii care au fost aici au fost antrenori de valoare, dar totul s-a schimbat după plecarea lui Prepeliță. Știa să ne strângă, atunci a fost momentul cheie.

Este greu ca anumiți jucători să aibă mii de euro salarii, iar acum să plece, să rupă contractul, iar proștii, românii, rămân. Proștii care au avut salariile cele mai mici, proștii care au luptat până la capăt, care au avut încredere până la capăt. Noi de ce să rămânem?

Eu țin la această echipă, dar nu pot spune dacă rămân sau nu. Dacă rămân toți colegii, rămân, dacă nu, mă voi gândi foarte bine. Am avut un an foarte greu, un an în care s-au întâmplat multe lucruri.

(N.r. – Dacă s-au bătut jucătorii între ei) Nu a fost așa cum s-a spus, că au fost bătăi, dar au fost altercații. Neavând rezultate, te ia capul, ai nervi. La antrenamente nu îți ies lucrurile, intră cineva mai tare și te superi.

A fost un an greu, s-au întâmplat multe lucruri. Sper că oamenii care conduc clubul au înțeles ceva și echipa va promova curând”, a declarat Tofan la microfonul Digi Sport.

Campionii FC Argeș, eșec general cu 5-8 în dubla cu Dinamo

Dinamo a cedat în returul cu Campionii FC Argeș, scor 2-4, și chiar a avut emoții foarte mari, în special în urma unui start de meci bun pentru piteșteni, în privința promovării în SuperLiga României. Trupa lui Bogdan Argeș Vintilă a început în forță confruntarea, marcând două goluri într-un minut, când au punctat Costinel Tofan, minutul 14, și Antonio Jakolis, minutul 15.

Tabela putea să arate 3-0 pentru gazde, dar s-a intrat la cabine cu 2-1, în urma unui gol marcat pentru Dinamo de Lamine Ghezali, în minutul 40. În partea a doua a marcat repede Campionii FC Argeș, prin Paul Garita, în minutul 47, care apoi a făcut dubla patru minute mai târziu.

Scorul final a fost stabilit în minutul 60, când a punctat Alexandru Darius Pop, și, chiar dacă Dinamo a cedat cu 2-4, datorită scorului din tur, de pe Arena Națională, scor 6-1, a reușit să promoveze în SuperLiga României.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-imaginile-care-vor-ramane-in-istoria-clubului-dinamo-cum-s-a-sarbatorit-promovarea-in-superliga-la-mioveni-pe-autostrata-la-bucuresti-si-a-doua-zi-pe-stadionul-din-stefan-cel-mar-19274011

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciurile-care-decid-promovatele-in-liga-2-turul-celor-cinci-jocuri-de-baraj-are-loc-astazi-de-la-ora-1800-19273662

https://liga2.prosport.ro/seria-1/haul-istoric-in-care-a-ajuns-fotbalul-timisorean-pentru-prima-data-in-sistemul-divizionar-timisoara-nu-va-avea-echipa-in-primele-doua-ligi-19273652

https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-dinamo-se-joaca-de-la-ora-2100-cainii-pornesc-ca-mari-favoriti-dupa-rezultatul-din-mansa-tur-19273681

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-a-promovat-insa-nu-fara-emotii-in-returul-cu-arges-conducatorii-clubului-bucurestean-au-vorbit-despre-cum-au-trait-jocul-si-ce-si-doresc-mai-departe-suporterii-au-fost-pe-buzele-tuturor-19273919

https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-a-picat-in-liga-2-dupa-barajul-cu-dinamo-19273872

 

 

Răzvan STÎNGĂ 04 Jun. 2023, 19:04 Liga 2
Pe aceeași temă