Dan Alexa, plusuri și minusuri înaintea startului campionatului. FC Brașov debutează cu CS Comunal Șelimbăr: ”Mergem la Vâlcea să obținem maximum din acest joc”

Adi MARICA 05 Aug. 2022, 15:40 Liga 2

FC Brașov începe noul sezon al Ligii 2 cu o deplasare la Râmnicu Vâlcea, unde elevii lui Dan Alexa vor întâlni CS Comunal Șelimbăr, echipă sibiană care și-a propus pentru acest nou campionat un obiectiv mai îndrăzneț decât în cel trecut, când a fost o nou-promovată.

”O deplasare grea și prin prisma faptului că vom întâlni o echipă care are un mare plus față de multe echipe din Liga a 2-a, au omogenitate. În mare, au rămas cam aceeași jucători față de sezonul trecut. Mergem la Vâlcea să obținem maximum din acest joc. Sigur, cu problemele pe care le avem (n.r. – Diogo Izata și Igor Jovanovici, doi nou-veniți, nu vor face deplasarea). Nu e un moment ușor, dar sper să fiu inspirat la ora jocului. Un rezultat pozitiv ne-ar da liniște, apoi am integra mai ușor şi jucătorii nou-veniți. Cei care intră pe teren trebuie să dea dovadă de foarte multă determinare, concentrare și ambiție pentru a suplini lipsa omogenității”, a spus Dan Alexa despre meciul de debut.

Dan Alexa, mulțumit de lotul său de la FC Brașov: ”Un grup serios, echilibrat”

Dacă până de curând a tot solicitat jucători noi, de această dată ”Chirurgul” se declară mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție la FC Brașov.

”Avem un grup serios, echilibrat, cu jucători exerimentați, dar și cu jucători tineri care trebuie să crească. Un mare minus pentru noi este că jucătorii noi veniți nu au o pregătire fizică bună, astfel că începutul campionatului va fi greu. În două-trei săptămâni vom putea avea un nucleu de bază de 16-17 jucători”, a mai spus Alexa.

Dialog deschis cu șefii clubului despre restanțele financiare

Referitor la problemele financiare cu care se confruntă echipa, Alexa speră ca acestea să se rezolve în scurt timp pentru că ”neajunsurile dăunează”.

”Am discutat cu cei din conducere și am înțeles că săptămâna viitoare se vor achita din restanțele din sezonul trecut. Am antrenat echipe cu mari probleme financiare, nu cred că e cazul la Brașov. Am înțeles că și bugetul va fi votat. E important să am un dialog sincer cu cei din conducere, pentru a ști ce le transmit jucătorilor. Sunt multe lucruri de pus la punct, se fac eforturi și sper să se rezolve pentru că, în timp, neajunsurile și nemulțumirile dăunează”, a spus Alexa.

Lambrinoc și Tudor Saim au prefațat meciul cu Șelimbăr

Eduard Lambrinoc, tânărul jucător adus la echipă la începutul anului, are planuri mari pentru noul sezon.

”Avem un lot bun pentru noul sezon. Au venit jucători cu calitate, care au jucat la nivel înalt, dar în acest moment nu avem omogenitate. Pe parcurs putem să devenim un grup unit și să ne îndeplinim obiectivele. Îmi doresc să cresc de la meci la meci și să am cât mai multe realizări. Mergem în prima etapă la Vâlcea să câștigăm!”, a spus Lambrinoc.

În schimb, mijlocașul Alexandru Saim Tudor, împrumutat de FC Brașov de la Petrolul în această vară, știe rețeta victoriei la Râmnicu Vâlcea: atitudine și determinare.

”Am fost primit foarte bine la Brașov, unde am găsit un grup bun. Nu consider că este un pas înapoi pentru mine venirea în Liga a 2-a la Brașov. Am venit aici să joc din nou în play-off și, de ce nu, să reușim să promovăm. Tot timpul primul meci este cel mai greu, cei de la Șelimbăr au o echipă bună, dar totul de depinde numai și numai de noi. Dacă reușim să ne motivăm și să avem o atitudine bună sigur vom lua cele trei puncte”, a spus Saim Tudor.

În prima etapă a noului sezon de Liga 2, FC Brașov joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Râmnicu Vâlcea, în deplasare la CS Comunal Șelimbăr.

Conferința de presă în care au vorbit Dan Alexa, Alexandru Saim Tudor și Eduard Lambrinoc, înainte de CS Comunal Șelimbăr – FC Brașov:

https://www.youtube.com/watch?v=JYlPGh-EABs

Foto și video: FC Brașov

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-beza-antrenorul-selimbarului-inaintea-noului-sezon-de-liga-2-obiectivele-noastre-sunt-putin-mai-indraznete-cum-comenteaza-debutul-cu-fc-brasov-19239468

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-incepe-iar-lupa-e-pusa-pe-cei-mai-interesanti-tineri-ai-campionatului-frf-analiza-celor-mai-de-perspectiva-nume-pe-cine-propun-steaua-si-dinamo-si-cine-sunt-numiti-din-ran-19239311

https://liga2.prosport.ro/seria-1/probleme-cu-finantarea-din-bani-publici-la-fc-brasov-auditul-curtii-de-conturi-realizat-la-primarie-ar-fi-gasit-nereguli-presedintele-marin-mitran-e-linistit-totul-va-fi-bine-19239284

https://liga2.prosport.ro/seria-1/pe-repede-inainte-dan-alexa-ia-ultimele-decizii-in-privinta-lotului-fc-brasov-19239262

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-marginean-e-sceptic-de-faptul-ca-fc-brasov-va-prinde-play-off-ul-si-atacata-fostii-angajatori-ai-sai-nu-s-a-invatat-nimic-din-sezonul-trecut-minciuna-are-picioare-scurte-19239234

Adi MARICA 05 Aug. 2022, 15:40 Liga 2
Pe aceeași temă