Suporterii Petrolului, atacați cu pietre de craioveni înaintea meciului din Cupă

Marius ANGHEL 26 Sep. 2013, 12:40 Cupa

Autocarele suporterilor de la Petrolul Ploiești au fost atacate cu pietre, miercuri seară, pe DN 6, în localitatea mehedințeană Șimian, înainte ca aceștia să ajungă pe Stadionul Municipal în Drobeta Turnu Severin, acolo unde la ora 20.30 FC Universitatea Craiova a jucat în Cupa României ci echipa prahoveană.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți, Claudia Mendea, jandarmii mehedințeni au fost solicitați să intervină, miercuri seară, la Șimian, pe DN6, unde autocarele în care se aflau suporterii Petrolul Ploiești au fost atacate cu pietre, în timp ce se îndreptau către Drobeta Turnu Severin, unde are loc meciul dintre FC Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești, din 16-imile de finală ale Cupei României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aceeași sursă a precizat că nu au existat victime, dar că parbrizele celor două autocare au fost sparte, jandarmii însoțindu-i pe suporteri până la intrarea pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.

La Șimian, pe lângă autocarele celor de la Petrolul Ploiești, jandarmii au găsit aproximativ 30 de autoturisme din care s-a aruncat cu pietre și în care se presupune că se aflau suporterii craioveni, aseară aceștia fiind legitimați.

Peste 170 de jandarmi din Mehedinți și din cadrul Grupării Mobile „Frații Buzești” Craiova au asigurat ordinea publică la meciul de fotbal dintre echipele FC Universitatea Craiova și Petrolul Ploiești, scor 0-1.

Meciul a fost catalogat cu grad ridicat de risc.

Sursa: Mediafax

Foto: Florin CEAUȘU

Marius ANGHEL 26 Sep. 2013, 12:40 Cupa
Pe aceeași temă