Eugen Trică le-a transmis deja jucătorilor săi că dezamăgirea rezultatului de la Oradea trebuie lăsat în urmă, fiindcă miercuri UTA e chemată să-și respecte blazonul contra unei divizionare a cincea. Numele ei, Ripensia, impune la rândul ei respect și asta pentru că timișorenii se vor continuatorii fostei cvadruplei campioane în anii ’30. Datele confruntării de miercuri, din cadrul fazei a V-a a Cupei României, sunt cunoscute și de fanii „Bătrânei Doamne”, care, pe de altă parte, trec cu greu peste faptul că Adrian Marțian a pierdut timp prețios cu promisiuni, iar echipa încropită la apelul de seară are restanțe mari la capitolul pregătire fizică și omogenitate.
Totuși, suporterii par dispuși să mai lase odată de la ei și, după deplasarea la Oradea, să onoreze cum se cuvine și confruntarea de la mijlocul săptămânii, de pe Bega. „Meciurile de la Timișoara au fost întotdeauna speciale pentru utiști. Indiferent că s-a jucat cu Poli, cu ACS, CFR sau UMT, ne-am deplasat în număr destul de mare. Cred că și împotriva Ripensiei, cea mai titrată formație din orașul vecin încă în viață, vor fi destui arădeni care vor merge la meci. Sau care ar merge mai bine spus, fiindcă ziua și ora meciului nu e tocmai potrivită. Încă nu știm exact dacă vom merge organizat la Timișoara, însă așa ar fi normal”, ne-a mărturisit Dan Proca, președintele Suporter Club UTA.
Întrebat dacă fanii arădeni se pot teme de o ripostă a nucleului dur al galeriei poliste, Proca a adăugat: „Orice este posibil. Noi ne-am dori să nu avem probleme, să decurgă totul pașnic, dar nimeni nu poate știi ceea ce se va întâmpla. În ultimii ani am solidarizat cu liderii galeriei poliste, în sensul că am insistat de organizăm un meci amical în care să ne manifestăm la unison nemulțumirea față de conducerile Federației și Ligii Profesioniste, dar ne-am și pus de acord cu ei, în sensul că pe ACS nu o recunoaștem ca adevărata Poli. Dar, asta nu înseamnă că acum suntem prieteni și ne înțelegem întru totul”.
În fine, liderul SCU transmite un mesaj și conducerii „textiliste” și chiar fotbaliștilor antrenați de Eugen Trică. „Nu putem uita că domnul Marțian a spus în această vară că nu-l interesează palmaresul, culorile și sigla clubului și că ar putea muta echipa la Dej. Deocamdată, nu avem un punct de vedere unitar în galerie despre cum vom trata această echipă și conducerea ei, însă cert este că miercuri trebuie să ne respectăm blazonul. Chiar dacă Ripensia este echipa mai organizată, mai stabilă, diferența de eșaloane va trebui să se simtă și să câștigăm”, a mai spus Proca.
De luni, suporterii arădeni care vor să se deplaseze la Timișoara pot să-și procure bilete de intrare (deocamdată s-au adus doatr 40, dar numărul lor poate fi suplimentat) pe arena „Electrica” de la sediului clubului și de la Old Lady”s Pub contra sumei de 10 lei. Prețul este același și pentru arădenii care doresc să-și achizioneze tichetele de la fața locului.
În această după amiază, Suporter Club UTA anunțat că organizează deplasarea la Timișoara cu microbuze. Plecarea se va face din fața stadionului UTA, miercuri, 11 septembrie, ora 15. Costul deplasării este de 20 de lei. Înscrieri se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0722-725081. Sunt așteptați în fața stadionului la aceeași oră și suporterii care doresc să facă deplasarea cu autoturismele personale.
Sursa: Sport Arad