Nici după etapa a 11-a, în care a jucat la Drobeta Turnu Severin cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Farul Constnța nu a reușit să câștige în deplasare în acest sezon. Echipa antrenată de Ianis Zicu a pierdut, sâmbătă dimineață, cu 2-1 și se poate lăuda doar cu două remize în cele șase jocuri pe teren advers, înregistrate în Regie, cu Rapid (0-0) și la Timișoara, cu ASU Politehnica (0-0). De altfel, doar Sportul Snagov are mai puține puncte decât Farul în deplasare, în timp ce Chiajna și Reșița au și ele tot câte două remize.
Noul eșec l-a dezamăgit pe patronul Farului, Ciprian Marica. „Din păcate, pierdem iar în deplasare, unde se pare că nu ne simțim foarte bine și că avem probleme. Păcat de acest eșec, după un meci echilibrat. Sunt puțin dezamagit, supărat. Sper ca Ianis să ia cele mai bune decizii și să câștigăm următorul meci, cu Universitatea Cluj, de acasă, care se anunță foarte greu. Nimănui nu-i place să piardă. Ianis a venit și el la echipă cu gânduri și așteptări mari”, a spus Marica.
Fostul internațional s-a arătat dezamăgit și de asistenta redusă găsită pe stadionul de 20.000 de locuri de la malul Dunării. Doar 35 de localnici au asistat la joc, atmosfera fiind oarecum animata de cei 20 de suporteri ai Farului. „Din păcate, aceasta este realitatea sportului românesc. Mă așteptam să fie mai mulți spectatori și atmosfera să fie mult mai frumoasă, dar echipa gazdă joacă mereu în deplasare. Chiar și în acest condiții, nu mă gândeam să fie doar câțiva oameni la stadion. Fotbalul, și sportul în general, are nevoie de susținere. Eu mulțumesc suporterilor noștri care au făcut o deplasare așa lungă. Atât ei, cât și Farul, sunt un ambasador pentru orașul Constanța”, a spus Marica.
Ianis Zicu: „Nu am avut atitudine”
La fel de supărat a fost și antrenorul Ianis Zicu, care a acuzat atitudinea elevilor săi. „E un rezultat just. O victorie meritată a gazdelor, chiar dacă am avut unele șanse în prima repriză. Lipsa noastră de atitudine a dus însă la acest rezultat. Erau momente când trebuie să jucăm repede, dar am preferat o atingere în plus. Nu am reulit nici să blocăm adversarii pe lateral. Am arătat rău din punct de vedere defensiv. Jocul nostru este inadmisibil. Nu reușim să aducem puncte din deplasare. La cum ne-am prezentat, nu puteam emite mai mult. Jucatorii mei nu înțeleg că fotbalul cere sacrificii. Nu avem însă timp să plângem. Trebuie să ne revenim cât mai repede și trebuie să avem altă abordare ca să câștigăm meciul de miercuri de acasă”, a declarat Zicu.
Cu 15 puncte, Farul pică pe locul 10 după 11 etape. Miercuri, de la ora 15:00, constănțenii joacă pe teren propriu cu „U” Cluj.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: FC Farul Constanța