La debutul lui Ionuț Badea pe banca tehnică, Campionii FC Argeș a pierdut partida disputată miercuri, la Drobeta Turnu Severin, scor 1-2 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în cadrul etapei a 12-a a Ligii 2.
Deși ar fi trebuit, cel puțin teoretic, să fie mai odihniți, piteștenii n-au reușit să profite de faptul că, spre deosebire de adversari, nu au evoluat etapa trecută, după ce și-au amânat meciul cu CSM Reșița, și au arătat, în intermediară, precum o echipă obosită. Viitorul Pandurii a deschis scorul încă din minutul 4, prin Alexandru Bădăuță, Argeșul a egalat imediat după pauză, prin Andrei Blejdea (46), dar echipa gazdă a revenit în avantaj cu reușita lui Vlad Rusu (64), la prima atingere după ce intrase pe teren, și și-a asigurat victoria.
Eșecul nu i-a picat bine noului antrenor Ionuț Badea, care a pus însă înfrângerea și pe seama arbitrajului. La faza din minutul 75, când șutul lui Voinea, din unghi, respins cu greu de portar, s-a plimbat prin fața porții înainte de fie degajat de Dragu, Badea a fost de părese că balonul a depășit în totalitate linia porții.
„E o înfrângere dureroasă, dar e o situație de analiză pentru noi în momentul de față. Era important să venim de la Severin cu un rezutat bun, un rezultat care ne-ar fi dat un pic de încredere la acest început de mandat. La acest eșec a contribuit, din păcate că trebuie s-o spun, și brigada de arbitri, care ne-a scos un gol din poartă. Era golul de 2-2, în momentele bune ale noastre. Trebuie să înțeleagă și ei că și noi muncim. Ar trebui să fie un moment de analiză și pentru ei, nu doar pentru noi, ca antrenori sau jucători. Orice moment, pe parcursul unui joc, influențează realitatea imediat următoare, mai ales că vorbim despre un gol valabil”, a acuzat Badea.
Meciul de pe stadionul Municipal din Severin a fost condus de centralul Andrei Moroiță (Ploiești) și de asistenții Cristian Daniel Ilinca (Craiova) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea).
Speră să nu piardă contactul cu podiumul
Înlocuitorul lui Nicolae Dică s-a ferit să vorbească despre promovare și a precizat că, pănă în iarnă, își dorește să rămâne în preajma podiumului, după care va începe să completeze posturile deficitare din echipă. „E prematur să vorbesc despre promovare. Am o analiză facută, o evaluare a lotului, dar, acum, important e să facem cât mai multe puncte până în iarnă, ca să ne apropiem de locurile fruntașe. O luăm pas cu pas. Ne așteaptă un meci la fel de important, etapa viitoare. Toate meciurile au acceași importanță, doar adversarul e diferit. Important e să ne refacem bine pentru a câștiga partida cu Farul”, a conchis Badea.
Campionii FC Argeș se află pe locul 10 după 12 etape, cu 16 puncte, dar și un meci mai puțin disputat. Luni, de la ora 18:00, urmează să joace pe teren propriu cu Farul Constanța.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU