Electrosid a produs marea surpriză: FC Argeș, eliminată din Cupa României!

25 Aug. 2009, 17:25 Cupa
Electrosid a produs marea surpriză:** FC Argeș, eliminată din Cupa României!

FC Argeș s-a făcut de râs marți la Titu, nu atât prin ratarea calificării în faza superioară a Cupei României, cât prin jocul prestat. Electrosid nu avea ce pierde și a început curajos întâlnirea cu mult mai titrata sa adversară, reușind în multe momente să semene panică în apărarea piteștenilor. Până la finalul primelor  90 de minute niciuna dintre echipe nu a înscris astfel că meciul a intrat în prelungiri.

 

Ionuț Badea a făcut în minutul 95 o schimbare care avea să coste FC Argeș calificarea. În locul lui Beuran, inexistent în joc până în acel moment, a fost introdus Kamara de la care se aștepta cu siguranță să facă diferența. De făcut, a făcut-o însă nu așa cum spera antrenorul său. Ivorianul nici nu a intrat bine pe teren și a trimis cu capul în propria poartă, Coca neavând nicio șansă. Kamara nu și-a revenit nici în cele 25 de minute care au urmat, execuțiile sale stârnind zâmbetele spectatorilor și telespectatorilor.

 

Transmisia în direct de la sport.ro a reprezentat o premieră pentru Electrosid, echipa dâmbovițeană fi urmărită astfel pentru prima dată la televizor. Primarul Ilie Dinu a declarat cu o jumătate de oră înaintea fluierului de start că are încredere în tineri fotbaliștii de la Titu, iar aceștia nu l-au dezamăgit:

 

"Suntem în cel mai avansat tur de până acum al Cupei României. Sper ca băieții să facă un meci bun. Ne bucurăm că acești copii ,care sunt la 21-22 de ani, media echipei, vor fi văzuți de iubitorii fotbalului din România și poate, cine știe, nu vor mai rămâne la Titu peste ani. Nu ne temem de FC Argeș, pentru că este vorba de sport și trebuie să jucăm. Băieții vor juca pentru ei, nu pentru bani, deoarece acum au posibilitatea să fie remarcați."

 

VEZI AUTOGOLUL DE GENERIC MARCAT DE KAMARA

 

COMENTARIUL LIVE

 

â–ºMin. 120 Electrosid Titu obține cea mai mare performanță din istoria sa, eliminând din Cupa României pe FC Argeș.

 

â–ºMin. 120 Kamara încearcă să preia în careu, însă mingea îi trece printre picioare.

 

â–ºMin. 119 Kamara încearcă să șuteze din interiorul careului, însă luftează lamentabil.

 

â–ºMin. 115 Electrosid putea rezolva cu cinci minute mai devreme calificarea, însă Silvian Dumitru scăpat singur cu portarul Coca a șutat violent în transversală

 

â–ºMin. 114 Două șuturi consecutive spre poarta lui Dumitrescu blocate de fundașii Electrosidului

 

â–ºMin. 113 Laurențiu Neagu este avertizat cu cartonaș galben

 

â–ºMin. 112 Argeșenii se aruncă cu disperare spre poarta lui Dumitrescu însă apărarea gazdelor rezistă eroic.

 

â–ºMin. 110 Doman cade în colțul careului și solicită o lovitură de pedeapsă. Arbitrul lasă jocul să continue

 

â–ºMin. 108 Ivanică primește al șaselea cartonaș din dreptul piteștenilor, după ce în prima repriză a prelungirilor Stoica fusese și el avertizat.

 

â–ºMin.106 A început cea de-a doua repriza a prelungirilor. 15 minute îi despart pe dâmbovițeni de o mare performață.

 

â–ºMin.105 Se încheie prima repriza a prelungirilor cu gazdele în avantaj

 

â–ºMin.102 Kamara este angajat în careul corect, însă preia mingea cu mâna

 

â–ºMin.96 1-0  DELIR LA TITU! Kamara deschide scorul, după 30 de secunde petrecute pe teren, cu o lovitură de cap, mingea oprindu-se în vinclul porții lui Coca. Gol superb, dar, din păcate pentru echipa sa, ivorianul a confundat poarta!

 

â–ºMin.95 Ionuț Badea îl aruncă în luptă pe Kamara, înlocuindu-l pe Beuran

 

â–ºMin.92 Cartonaș galben văzut de Gheorghe Ioniță

 

â–ºMin.91 A început prima repriză a prelungirilor.

 

â–ºMin.90 După o evoluție foarte bună gazdele trimit meciul în prelungiri.

 

â–ºMin.90 Mihai Oprea primește galben după ce la oprit neregulamentar pe Rotaru plecat pe contraatac.

 

â–ºMin.88 Doman execută direct spre poartă o lovitură liberă, ușor acordată, de la 30 de metri, însă mingea trece pe lângă poartă.

 

â–ºMin.85 Antrenorul Nicolae Croitoru revine la sistemul 4-5-1. Ionică Marinică nu mai a rezistat fizic și a fost înlocuit de Marius Rotaru.

 

â–ºMin.80 Doman încearcă foarte multe, aproape fiecare minge trecând pe la el, însă până acum nu a realizat mare lucru.

 

â–ºMin.77 Voiculeț nu mai are răbdare la construcție și încearcă vigilența lui Dumitrescu de la mare distanță, în mingea trece peste transversală.

 

â–ºMin.75 Fotbaliștii Electrosidului, cu toate că nu și-au menajat forțele până acum, nu dau semne de oboseală și continuă să amenințe de câte ori au ocazia poarta lui Coca.

 

â–ºMin.72 Ionuț Badea mai face o modificare în garnitura piteșteană. Panait a fost înlocuit de Ivănică.

 

â–ºMin.68 Portarul Coca a avut mult de lucru în această partidă. La ultima faza a respins mingea de deasupra unui grup de jucători masat în fața porții sale.

 

â–ºMin.67 Monel Cârstoiu aduce oaspeții în avantaj la galbene. 10-2 la cornere.

 

â–ºMin.63 A fost restabilită egalitatea în privința cartonașelor galbene. Voiculeț a fost avertizat pentru proteste. Argeșenii au redus din diferența în situația loviturilor de la colț: 9-2

 

â–ºMin.60 Coca a fost aproape să îngroape echipa. Degajarea portarului a fost blocată de Ionică Marinică, însă arbitrul a acordat mingea piteștenilor pentru henț

 

â–ºMin.57 Ocazie de gol pentru FC Argeș. Stoica a centrat periculos de pe stânga, mingea lovind transversala

 

â–ºMin.55 Nicolae Cojocaru mută curajos simțind că formația sa poate mai mult. A înlocuit un mijlocaș, Ivașcu, cu un atacant, Silvian Dumitru

 

â–ºMin.53 Dumitrescu iese din poartă și respinge din fața lui Voiculeț

 

â–ºMin.52 Încă o ocazie mare de gol pentru gazde. Popa și-a întors adversarul și a șutat puternic de la 18 metri, Coca se remarcă respingând cu dificultate de sub transversală.

 

â–ºMin.45  A început repriza secundă, practic, cu o nouă lovitură de la colț pentru gazde.

 

â–ºMin.45 Prima repriză, în care gazdele au dat o replică excelentă piteștenilor, s-a încheiat

 

â–ºMin.43 Voiculeț patrunde frontal și este faultat de Neagu. Lovitură liberă periculoasă pentru FC Argeș. Doman execută puternic, mingea este deviată și apoi reținută fără probleme de Dumitrescu.

 

â–ºMin.41 Mare ocazie de gol pentru Electrosid. Ionică Marinică pe banda dreaptă își întoarce pe toate părțile adversarul și centrează pentru Ivașcu, acesta reia cu capul, însă mingea trece pe lângă buturile apărate de Coca.

 

â–ºMin.40 Oaspeții au fost însoțiți la Titu de un grup numeros de suporteri.

 

â–ºMin.37 Popa este contrat puternic în momentul șutului și este scos în afara terenului pentru îngrijiri medicale. Situația loviturilor de colț: 8-0

 

â–ºMin.35 7-0 pentru Electrosid la cornere!

 

â–ºMin.33 Nemulțumit de evoluția elevilor săi, Ionuț Badea face prima modificare. A ieșit State și a intrat D. Stoica

 

â–ºMin.31 Căpitanul gazdelor, Ciprian Neacșu, primește cartonaș galben pentru o intervenție asupra lui Doman

 

â–ºMin.30 Gazdele obțin cel de-al 5-lea corner, în timp ce piteștenii nu au beneficiat de niciunul.

 

â–ºMin.24 Mihai Cotigă vede cartonașul galben și echilibrează situația în privința avertismentelor.

 

â–ºMin.24 Arbitrul întrerupe jocul pentru o pauză de hidratare

 

â–ºMin.23 Ionică Marinică, cel mai experimentat jucător al gazdelor, este semnalizat în afara jocului

 

â–ºMin.22 Doman încearcă un șut surprinzător de la peste 40 de metri, însă execuția este complet greșită

 

â–ºMin.17 Toate acțiunile piteștenilor sunt coordonate de Doman, însă tânărul fotbalist păstrează prea mult mingea, iar gazdele îl marchează în permanență cu doi oameni. 

 

â–ºMin.15 Matei primește primul cartonaș galben al partidei pentru un fault asupra lui Panait

 

â–ºMin. 12 Gazdele se aruncă cu toate forțele către poarta lui Coca și obțin o nouă lovitură de colț

 

â–ºMin. 10 Florin Albu este blocat în ultimul moment de Diță. Corner pentru Electrosid.

 

â–ºMin. 7 Acțiune bună de atac a gazdelor, însă Florin Istrate este blocat în momentul șutului de Cazan și pericolul de la poarta piteștenilor este îndepărtat

 

â–ºMin. 1 Arbitrul Ionuț Cozma a fluierat startul partidei

 

â–ºElectrosid Titu: Marius Dumitrescu – Gabriel Coman, Bogdan Matei, Laurențiu Neagu, Florin Albu – Florin Istrate, Ciprian Neacșu (cpt), Gheorghe Ioniță, Andrei Ivașcu, Adrian Popa – Marinică Ionică. Antrenor: Nicolae Croitoru

 

â–ºFC Argeș: Coca – Cotigă, Diță, Cazan, Oprea – State, Cârstoiu, Doman, Panait – Beuran, Voiculeț. Antrenor: Ionuț Badea.

25 Aug. 2009, 17:25 Cupa
Pe aceeași temă