Chindia a chinuit Astra la Giurgiu și a cedat abia în prelungiri meciul de calificare în sferturile Cupei

Marius ANGHEL 30 Nov. 2017, 22:05 Cupa
Chindia a chinuit Astra la Giurgiu** și a cedat abia în prelungiri meciul de calificare în sferturile Cupei

Ultima reprezentantă a ligilor inferioare în faza optimilor Cupei României a fost aproape de o calificare în sferturi, însă a cedat în reprizele de prelungiri meciul desfășurat la Giurgiu, chiar pe terenul adversarei. Organizatoare a partidei chiar pe terenul Astrei, Chindia i-a făcut cu brio față echipei aflată pe loc de play-off în Liga 1, a terminat 0-0 timpul regulamentar de joc, însă în prima repriză a prelungirilor a încasat două goluri, astfel că târgoviștenii au trebuit să se recunoască învinși cu 2-0.

Astra s-a impus greu în fața echipei din Liga 2 antrenate de Nicolae Croitoru, grație golurilor marcate de Silviu Balaure, în minutul 111, și Bogdan Chipirliu, în minutul 115. Echipa târgovișteană a reușit să ducă meciul în prelungiri cu toate că nu a folosit cea mai bună formulă de joc de care dispunea. La giurgiuveni au evoluat mai mulți jucători care se regăsesc în primul „11” și în Liga 1.

Chindia Târgoviște: Meilă – Martac, Acasandrei, D. Ciobotariu, Dumitrașcu – Andr. Șerban (Nisipeanu 80′), Honciu, Pencea (Cr. Matei 105′), Cr. Neguț – Bâtfoi, Neicuțescu
Antrenor: Nicolae Croitoru

Astra: Iliev – Butean, Polczak, Erico da Silva, Radunovic – Moise, Seto, Biceanu (Abang 57′) – Al. Ioniță (Balaure 94′), Le Tallec (Chipirliu 82′), Nyuiadzi (V. Gheorghe 46′)
Antrenor: Edward Iordănescu

Astra este a șaptea echipă calificată în sferturile de finală ale Cupei României, după CSM Politehnica Iași, CS Universitatea Craiova, FC Botoșani, Gaz Metan Mediaș, Dinamo București și AFC Hermannstadt. Ultimul meci din optimi este programat între ACS Poli Timișoara și FCSB, astăzi, de la 21:30.

În afară de AFC Hermannstadt, care a trecut cu 2-0 de Juventus București, celelalte echipe din Liga 2 sau 3 care au jucat în optimi, Unirea Slobozia, CS Afumați, CS Mioveni, Universitatea Cluj și Chindia Târgoviște, au fost eliminate.

Chindia rămâne astfel conectată doar pe campionat, acolo unde se află la finalul turului pe locul 3, cu 39 de puncte acumulate în 19 metri, poziție ce o duce la barajul de promovare. Târgoviștenii joacă în prima etapă a returului, duminică, de la ora 11:30, în deplasare la Șiria, cu UTA Arad.

Marius ANGHEL 30 Nov. 2017, 22:05 Cupa
Pe aceeași temă