Bucurescu: „Va fi un meci ca oricare altul”

26 Aug. 2009, 12:43 Cupa
Bucurescu:** „Va fi un meci ca oricare altul

Fost jucător la Jiul Petroșani, în perioada 1976-1979, antrenorul Marian Bucurescu vrea să elimine din Cupa României echipa pentru care a evoluat în Divizia A.

 

„Orice competiție are importanța ei. Tratăm Cupa României ca și etapele din campionat și ne dorim un rezultat bun la Petroșani. Dacă vom reuși să ne și calificăm în fazele superioare, cu atât mai bine. Meciul poate fi considerat și o utilă repetiție, mai ales că în turul campionatului jucăm tot la Petroșani (n.r. – 26 septembrie). Chiar dacă eu am jucat pentru Jiul, meciul nu este unul special pentru mine și trebuie câștigat ca pe oricare altul”, a precizat antrenorul Drobetei, Marian Bucurescu.

 

Echipa sa n-are amintiri plăcute din Valea Jiului, unde a pierdut în campionat cu 1-4 (2007-2008) și 0-5 (2008-2009), iar în actualul sezon n-a înscris în primele două etape, dar s-a întors cu un punct de la Șimleu Silvaniei. În schimb, Jiul Petroșani a remizat la FC Bihor (2-2) și a învins CFR Timișoara (3-0)

 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
 

26 Aug. 2009, 12:43 Cupa
Pe aceeași temă