Cum meciul cu Dinamo din 16-imile Cupei României a fost programat la o oră la care era nevoie de un stadion cu instalație de nocturnă, la 21:30, iar arena din Brăila nu dispune de așa ceva, conducerea clubului Dacia Unirea a decis ca partida cu competiția KO să fie organizată la Galați.
Astfel, meciul dintre Dacia Unirea Brăila și Dinamo, stabilit să aibă loc marți, 25 septembrie, de la ora 21:30, se va desfășura pe stadionul Oțelul.
„Sigur că interesul ar fi fost extraordinar la Brăila pentru un meci cu Dinamo. S-ar fi umplut stadionul, chiar dacă nu știu dacă bătrâna arenă i-ar fi putut găzdui pe toți cei care ar fi vrut să vadă disputa. Pentru noi varianta închirierii unei instalații de nocturnă este, la acest moment, în situația generală a Daciei Unirea, o idee de SF”, a spus Cristian Hossu, managerul sportiv al echipei Dacia Unirea, club care ieri publica pe site-ul oficial o scrisoare deschisă în care vorbea despre finanțarea primită în acest an din partea autorităților locale și despre faptul că situația sa este una aproape de colaps.
Meciul va avea o însemnătate aparte și pentru antrenorul Daciei Unirea, Florentin Petre, un simbol al echipei din „Ștefan cel Mare”. „Piticul” a câștigat alături de Dinamo trei titluri de campion, cinci Cupe și o Supercupă. Actuala echipă pe care o pregătește trece printr-o situație dramatică din punct de vedere financiar, însă și în clasamentul Ligii 2, acolo unde se află pe locul 19, penultimul, cu doar 3 puncte acumulate în șapte meciuri.
Biletele pentru meciul din 16-imi se pun în vânzare în acest weekend, luni și marți și se vor găsi atât la Brăila, cât și la Galați, prețul unui tichet fiind de 10 lei.
În 2015, pe 9 septembrie, Dacia Unirea o întâlnea pe Dinamo tot în faza 16-imilor de finală ale Cupei României. Atunci, echipa pregătită de Alin Pânzaru desfășura acest important joc pe stadionul din Brăila, la o oră la care nu era nevoie de nocturnă, la 16:30, în fața a 7.000 de spectatori. Dinamo se impunea cu 3-2, după un hat-trick marcat de Harlem Gnohere (63, 73, 75), în timp ce pentru Brăila puncta Cosmin Necoară (40 – pen.) și Alexandru Muscă (85).