CSM Slatina a obținut o remiză pe terenul formației Metaloglobus, în etapa a 3-a de Liga 2. Oltenii au făcut 1-1 în partida disputată la Clinceni, înregistrând, astfel, al doilea rezultat de egalitate la rând în campionat. În precedenta partidă, CSM Slatina bifase un 0-0 cu Chindia Târgoviște.
În partida cu Metaloglobus, CSM Slatina a fost condusă din finalul primei reprize, dar a punctat în partea secundă, în urma unei lovituri de la 11 metri.
Metaloglobus a deschis scorul în partida cu CSM Slatina în minutul 44, când a marcat Georgian Honciu. Acesta a fost și rezultatul la pauză, 1-0 pentru trupa din Pantelimon, dar în ultimele 20 de minute a egalat formația pregătită de Daniel Oprescu.
A făcut 1-1 Cătălin Doman, care a transformat o lovitură de la 11 metri, după ce Claudiu Dragu a fost faultat în careu. CSM Slatina putea chiar pierde partida, pentru că Metaloglobus a marcat în minutul 88.
Însă, reușita cu capul a lui Ionuț Voicu, în urma unui corner, a fost anulată pe motiv de offside și partida s-a terminat la egalitate, 1-1.
La finalul întâlnirii, Daniel Oprescu s-a declarat nemulțumit de anumite erori ale echipei sale, chiar dacă a ajuns la trei meciuri la rând fără eșec în Liga 2, în primele trei runde. Însă, au fost momente de joc în repriza a doua care l-au mulțumit, jocul ofensiv al CSM Slatina fiind la un nivel apropiat de cel pe care îl vrea de fiecare dată.
”Nu ştiu dacă este un rezultat echitabil, ideea este că am luat un gol prostesc. Supărător este faptul că aceste faze se repetă. Fotbalul ar trebui să fie simplu, însă ne place să-l complicăm.
Important este că în repriza a doua am pus presiune pe adversar, ne-am creat situaţii, am arătat unitate de grup şi am reuşit să revenim”, a precizat antrenorul echipei CSM Slatina, Daniel Oprescu, conform News Flux.
În etapa a 4-a de Liga 2, în weekendul care urmează, CSM Slatina va evolua pe terenul propriu, contra Unirea Dej, care a adunat trei puncte până acum, dar care nu a evoluat momentan în runda a 3-a. Clujenii au început sezonul cu victorie, 1-0 pe terenul propriu contra CSM Alexandria, iar în runda a 2-a au bifat un eșec, 0-2 cu CSC Șelimbăr, în deplasare.
Oltenii au început Liga 2 cu o victorie, 3-1 cu CS Tunari, și o remiză, 0-0 cu Chindia Târgoviște. Au ajuns, acum, după jocul cu Metaloglobus, la 5 puncte și ocupă momentan locul 5 în ierarhia Ligii 2.
Foto: CSM Slatina
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-3-liga-2-19280963
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciuri-si-rezultate-turul-3-cupa-romaniei-19280648
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/csm-slatina-eliminata-de-csm-alexandria-din-cupa-romaniei-0-1-19280817
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-etapei-a-3-a-a-ligii-2-19280616