:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Fcsm-olimpia-satu-mare-reunire-iunie-2025-1-1024x682.jpg)
Alcătuirea lotului la CSC Dumbrăvița merge destul de greoi, în condițiile în care echipa pare sigură de o invitație pentru a continua în Liga 2.
Clubul retrogradat sportiv vara aceasta în Liga 3, după trei ani petrecuți în liga secundă, are sub contract începând de la 1 iulie 11 jucători. Doi sunt nou-veniți, opt sunt fotbaliști ce și-au prelungit angajamentele, iar un portar mai avea oricum înțelegere cu alb-verzii.
Așa cum impun regulile internaționale, contractele se semnează până la data de 30 iunie, așadar, azi expiră multe înțelegeri, inclusiv ale jucătorilor ce nu s-au mai prezentat la reunire sub comanda noului antrenor principal al echipei, Florin Fabian.
În condițiile actuale, nu s-ar putea alinia un prim ”11”, căci trei jucători sunt portari. Marian Brașoveanu, venit iarna trecută de la CSC Șelimbăr, mai are contract până la 30 iunie 2026. În retur, lugojeanul de 19 ani nu a fost folosit deloc de Cosmin Stan. O mare ”țeapă” pentru că, din informațiile Liga2.ro, i se promisese că va apăra și, astfel, a renunțat la două salarii de la șelimbăreni.
A venit însă Eduard Pap și a devenit titular. Cumva previzibil, și Robert Mikloș, portar de 25 de ani din localitate, și-a prelungit contractul.
Venit în iarnă din Liga 1, de la Gloria Buzău, fundașul de 23 de ani Cosmin Gladun rămâne și el acasă. Rareș Butnărașu, fundaș de 19 ani, și-a prelungit și el contractul. Același gest l-a făcut și Raul Ailenei, mijlocaș de 18 ani, dar și Andreas Bologa, tânăr împrumutat de Dumbrăvița în acest sezon la Avântul Periam, echipă retrogradată din Liga 3.
Împrumutul, dar la alb-verzi, și-l prelungește și Fabiano Cibi, mijlocaș de 20 de ani ce aparține de UTA. Alt mijlocaș ce rămâne la Dumbrăvița este Nicolae Sofran, ajuns la 23 de ani. De asemenea, va continua și atacantul Cristian Pădurariu, de 28 de ani.
Până acum, au semnat cu CSC Dumbrăvița mijlocașul Bogdan Vasile (ex AFC Câmpulung Muscel), dar și portarul Iosif Berințan.
Așadar, la capitolul portari, echipa e acoperită, mai ales după ce sezonul trecut, a terminat cu cinci goalkeeperi sub contract.
Clubul a schimbat și preparatorul fizic și maseurul. În locul lui Alexandru Albert, de partea fizică se va ocupa de acum încolo Cătălin Stănilă. De ”durerile” fotbaliștilor se va ocupa Cătălin Brănețu, în locul lui Marius Cristescu.
Altfel, CSC Dumbrăvița începe miercuri seria de amicale cu un prim-test cu CS Sânandrei Carani, reprezentanta Timișului în faza națională a Cupei României.