CSC Dumbrăviţa, de ieri în cantonament în județul Hunedoara și plecată dis-de-dimineață 210 kilometri până la Craiova pentru un amical de lux cu prim-divizionara Universitatea, a rezistat eroic în fața trupei lui Constantin Gâlcă.
U Craiova s-a chinuit în ultimul său meci de verificare înaintea debutului SuperLigii, abia impunându-se, cu scorul de 1-0, în fața timișenilor reuniți luni, 1 iulie.
Echipa lui Costel Gâlcă a câștigat, totuşi, cu 1-0 amicalul disputat de la ora 11, în cadrul complexului ”Ilie Balaci” din Lunca Jiului, unicul gol fiind reuşit de Alexandru Mitriţă, în repriza secundă, atunci când bănăţenii aveau pe teren rezervele!
CSC Dumbrăviţa a fost echipa care a avut mai multe ocazii în prima parte, în timp ce de la gazde s-a remarcat numai şutul în bară al lui Andrei Ivan. În acest meci de verificare, Gâlcă a rulat tot lotul avut la dispoziţie.
Universitatea Craiova a disputat patru amicale şi în cadrul stagiului din Austria, pierzând cu Pafos (Cipru, locul 5), scor 1-2, cu Ludogorets Razgrad (campioana Bulgariei), scor 1-4, şi cu St. Gallen (Elveţia, locul 4), scor 1-2, şi a câştigat cu 1-0 cu Legia Varşovia (Polonia, locul 3). Elvir Koljic (2), Alex Mitriţă şi Mihai Căpăţână au marcat golurile echipei craiovene în aceste partide de verificare.
Universitatea Craiova începe campionatul vineri, de la ora 21:00, când întâlneşte în deplasare FC Hermannstadt.
Dacă Universitatea Craiova nu a dorit să le împărtăşească fanilor săi amănunte despre singurul joc de verificare susţinut în Bănie, înaintea noul sezon de SuperLigă, cei de la CSC Dumbrăviţa au publicat inclusiv cronica partidei din Lunca Jiului, pe site-ul oficial.
”Prima repriză a fost echilibrată, cu situații importante de ambele părți. Prima șansă mare de gol ne-a aparținut: în minutul 7, Modan a trimis o pasă în adâncime, iar Dragan Paulevici a șutat de la mare distanță, fiind aproape de a-l surprinde pe portarul oltenilor. În replică, gazdele au lovit bara porții lui Trifon, în minutul 15, prin Andrei Ivan. O nouă șansă importantă de gol pentru Dumbrăvița a venit în minutul 38: Paulevici l-a lansat pe stânga pe Cibi, care a depășit doi adversari, a intrat în centru și a șutat de la 16 metri, puțin pe lângă poartă. În repriza a doua, staff-ul nostru tehnic a rulat întreg lotul avut la dispoziție. Craiovenii au marcat unicul gol al întâlnirii în minutul 68, prin Alexandru Mitriță, cu un șut sub transversală de la 13 metri. 24 din cei 25 de jucători aflați de ieri în cantonament au evoluat în partida de astăzi. Singurul absent a fost Luca Bodri, în convalescență după o problemă de sănătate”, au scris cei din Dumbrăviţa.
CSC Dumbrăviţa a evoluat în formula: Trifon (Iliescu 30, Mikloș 60) – Vasluian (Sofran 60, Băluțoiu 80), Zurbagiu (cpt.)(Pădurariu 75), Apro (Ristin 46), Cibi (Bg. Sima 46) – Burdeț (Horcea 60), Salhi (Scutaru 46) – Morariu (Joldea 65), Adam (Martinov 46), Paulevici (Ghinescu 70) – Modan (Andr. Olaru 60).
Pentru CSC Dumbrăvița, reunită luni, acesta a fost al doilea amical disputat în această săptămână, după ce miercuri a trecut cu 6-0 de UTA U17, meci în care Cosmin Stan a testat mai mulți tineri jucători, din care a păstrat doar unul, pe Răzvan Joldea, de la UTA.
”E clar că s-au întâlnit astăzi două echipe aflate în momente diferite ale pregătirii. Noi suntem abia la început, iar ei se pregătesc de prima etapă, au primul meci peste mai puțin de o săptămână. Am arătat foarte bine în acest joc, pot spune că jucătorii noi s-au integrat deja foarte bine, încă de la primul test am văzut acest lucru. E îmbucurător faptul că am ținut piept cu brio unei echipe de primă ligă, participantă în cupele europene. Am avut câteva ocazii destul de mari în prima repriză. Într-adevăr, după minutul 60, pe fondul schimbărilor, am fost dominați clar, dar și în aceste condiții am rezistat și ne-am apărat destul de bine. Chiar dacă gazdele au fost în control, le-am pus probleme, am fost preocupați de joc, nu doar de apărare până în minutul 60. Sunt semne îmbucurătoare pentru început.
Probabil mai avem nevoie doar de juniori născuți în 2006. Am mai avea nevoie de unul sau doi. În rest, stăm destul de bine, suntem acoperiți destul de bine pe posturi și cred că, în mare măsură, cam acesta va fi lotul”, a spus antrenorul echipei timișene, Cosmin Stan.
CSC Dumbrăvița se va întoarce la Sântămărie-Orlea, unde a început de ieri cantonamentul, iar marți se va deplasa la Cluj-Napoca, pentru un alt amical de lux, cu CFR Cluj.
”Pe băieți îi așteaptă câte două antrenamente pe zi, cu foarte multe alergări, cu foarte multă forță. Mai puțin vom lucra cu mingea în perioada aceasta. Și ne mai așteaptă încă un amical foarte puternic, marți, cu CFR Cluj”, a mai declarat Stan.
Stagiul centralizat se termină în data de 13 iulie, cu un amical pe stadionul Cetate din Alba Iulia, contra echipei din Liga 3 CS Universitar.
Foto: CSC Dumbrăvița