CS Șirineasa și-a schimbat antrenorul

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 04 Aug. 2016, 19:58 Liga 2
CS Șirineasa** și-a schimbat antrenorul

În plină perioadă de pregătire înainte de startul la Liga a III-a, conducerea CS Șirineasa l-a numit ca antrenor principal pe Gabi Mangalagiu, acesta înlocuindu-l în funcție pe Octavian Iordache. Decizia Primăriei din Șirineasa l-a determinat pe unul dintre sponsorii echipei, Mirel Vasilichia, să părăsească echipa împreună cu fostul antrenor. Primarul actual, Ion Streinu, a luat decizia, iar eu am decis că o să plec de la echipă, împreună cu jucătorii care vor să mă urmeze. Eu nu o să particip la mascarada asta de la Șirineasa, nu o să fiu satelitul CSM-ului, vreau ca la echipă să joace cine a promovat. Tavi Iordache nu merita să fie astfel tratat, el trebuia să ducă campionatul acesta. Dacă nu eram eu la Șirineasa, era o echipă de locul 7-8 în Superligă, am băgat mulți bani și a fost stabilitate”, a declarat Mirel Vasilichia.

În replică, primarul din Șirineasa, Ion Streinu consideră că echipa se va descurca din punct de vedere financiar și după plecarea unuia dintre sponsori. „Vom avea bani pentru Liga a III-a. Se poate face o rectificare de buget, cu aprobarea Consiliului Local, mai avem încă un sponsor, care a investit anul trecut mai mulți bani. Mirel Vasilichia a contribuit cu circa 20% din buget, în plus, ne anunțase că pleacă de mai bine de trei săptămâni. Octavian Iordache nu are licență pentru a sta pe bancă și FRF ne-a anunțat că nu ne mai dă derogări. Astfel, am decis să aducem un antrenor cu licență, pe Gabi Managalagiu, dar Octavian Iordache poate rămâne la echipă, dacă își dorește „.

Noul antrenor al echipei din Șirineasa, Gabi Mangalagiu este și șeful Centrului de Copii și junior al CSM Râmnicu Vâlcea,. Fost jucător la Chimia, Gabi Managalagiu a condus la Liga a III-a și pe Damila, iar sezonul trecut a pregătit formația de Superligă, FC Băbeni.  Secundul lui Gabi Mangalagiu va fi  unul dintre jucătorii cu experiență dela echipă, Laurențiu Nicolaescu.

Articol scris de Adi Georgescu

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 04 Aug. 2016, 19:58 Liga 2
Pe aceeași temă