CS Mioveni a învins la scor Olimpic Zărnești în primul amical din 2021. Argeșenii au înscris toate golurile în prima repriză

Silviu MIHAI, Adi MARICA 28 Jan. 2021, 14:42 Liga 2

CS Mioveni a disputat, miercuri după-amiază, la Zărneşti, primul amical al acestei ierni, contra echipei locale care activează în Liga a 4-a Brașov, Olimpic. Partida care s-a jucat pe un teren greu, plin de zăpadă, s-a terminat cu victoria cu 4-2 a jucătorilor antrenaţi de Alexandru Pelici.

CS Mioveni a avut 4-0 în amicalul cu Olimpic Zărnești

Galben-verzii din Liga 2 au marcat toate cele patru goluri în prima repriză. Bogdan Rusu a deschis scorul după o pasă primită de la Işfan, de pe dreapta, apoi Mihai Işfan a înscris cu un şut superb de la 30 de metri. Constantin Şerban a majorat diferenţa la 3-0 după ce el şi Rusu au rămas singuri cu portarul, iar Bogdan Rusu și-a mai trecut o dată numele pe lista marcatorilor, de această dată dintr-o lovitură de pedeapsă, după ce tot el fusese faultat în careu.

Zărneștiul a înscris prima dată în minutul 40, prin Bogdan Căldărea, cu o reluare din careu. Ultimul gol al partidei a fost reușit de Raul Ionică în minutul 85, după o acţiune şi o pătrundere pe dreapta, în viteză.

Olimpic Zărnești: Mihok – Lazăr, Somandru, I. Șerban, Portik – Micliș, Mielușoiu, Albu – Căldărea, Lascu, Fînariu
Au mai jucat: Saragea, Nicodim, Grideanu, Chița, Ionică, Bucșoiu, Paveliu, Păcurar
Antrenor: Mihai Stere

CS Mioveni, prima repriză: Ius. Popescu (Preda 30) – Oancea, Gherghe, Burnea, Mar – Toma, Sz. Vereș – Işfan, Seb. Ivan, C-tin. Şerban (Tib. Coman 30) – Bg. Rusu
CS Mioveni, a doua repriză: Preda (Ducan 60) – Rădescu, Al. Iacob, Garutti, L. Alexandrescu – Andr. Panait, Niţă – Tib. Coman (Cristea 60), Massaro, Coşereanu – Blănaru
Antrenor: Alexandru Pelici

Argeșenii mai au un amical în cantonamentul de la Poiana Brașov, chiar în ultima zi

CS Mioveni încheie mâine, 29 ianuarie, cantonamentul de la Poiana Braşov, nu înainte de a mai disputa un meci amical, la Braşov, pe stadionul ICIM, cu Kids Tâmpa Brașov, ultima clasată în Seria a 5-a a Ligii 3.

Ulterior, după revenirea acasă, CS Mioveni mai are stabilite încă patru amicale, cu: FCSB 2 (3 februarie), CS Afumați (6 februarie), Unirea Bascov (10 februarie) și Rapid (13 februarie).

Olimpic Zărneșt, la al doilea amical

De partea cealaltă, Olimpic Zărnești a jucat al doilea amical al iernii. După victoria cu 3-0 în fața celor de la Kids Tâmpa Brașov, elevii lui Mihai Stere au pierdut acum cu divizionara secundă CS Mioveni.

Următorul meci amical al echipei din Zărnești este programat sâmbătă, cu Corona Brașov (Liga 3). Cei de la Corona au fost nevoiți să anuleze amicalul de ieri cu ACSM Codlea (L4) din cauza terenului înghețat de la Codlea.

Foto: CS Mioveni

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primarul-mioveniului-are-incredere-ca-echipa-orasului-poate-juca-din-nou-in-play-off-mesajul-catre-alexandru-pelici-si-jucatori-daca-vor-pot-sigur-vor-face-o-figura-frumoasa-19166945

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stefan-blanaru-omul-de-gol-adus-la-mioveni-in-aceasta-iarna-are-incredere-in-calificarea-in-play-off-ul-ligii-2-atacantul-a-venit-cu-planuri-indraznete-daca-mergem-acolo-putem-vorbi-de-s-19166701

Silviu MIHAI, Adi MARICA 28 Jan. 2021, 14:42 Liga 2
Pe aceeași temă