CS Mioveni a disputat un meci amical sâmbătă, 7 septembrie, contra formației din SuperLiga României – Rapid, pe terenul giuleștenilor, în cadrul Bazei Sportive Constructorul. Deși Rapid a trimis pe teren jucători care fac parte în mod normal din primul 11, formația din Liga 2 a câștigat!
CS Mioveni s-a impus cu 2-1 contra Rapidului, toate golurile fiind marcate în prima repriză. În plus, formația lui Alin Chița a condus și la două goluri pe tabelă.
A deschis scorul unul din fotbaliștii veniți la Mioveni înaintea startului acestui sezon, Theocharis Pozatzidis, care a punctat în debutul întâlnirii, încă din minutul 3, în urma unei pase de la Cristian Bustea.
Ovidiu Duțan a mărit diferența de pe tabelă în minutul 32, el marcând cu un șut din careu, în urma unei centrări din partea stângă a lui Nadolu. Scorul pauze, 2-1 pentru CS Mioveni, a fost stabilit cu patru minute înaintea ultimului fluier, când și-a trecut numele pe lista marcatorilor atacantul Florent Hasani.
Referitor la ultimul meci oficial, CS Mioveni a înregistrat al doilea succes în acest sezon de Liga 2, sâmbătă, 31 august, în etapa a 5-a. A profitat de situația celor de la Viitorul Pandurii, care arată rău până acum, și a reușit să învingă la două goluri, 2-0, acumulând un plus și la capitolul ”adevăr” în clasament.
În acest moment, CS Mioveni se află pe locul 11 în Liga 2, cu 7 puncte acumulate, în urma a două victorii (1-0 cu CS Afumați, 2-0 cu Viitorul Pandurii), o remiză (0-0 cu Unirea Ungheni) și duă eșecuri (0-1 cu FC Voluntari și 0-2 cu ACSM Ceahlăul).
E la egalitate cu patru echipe, CSC Dumbrăvița, FC Bihor Oradea, ACSM Ceahlăul și Concordia Chiajna. Primele două, CSC Dumbrăvița, și FC Bihor Oradea, sunt peste CS Mioveni, având golaveraj superior.
În etapa a 6-a din Liga 2, formația lui Alin Chița va întâlni, în deplasare, AFC Câmpulung Muscel.
Foto: Rapid și CS Mioveni