Ceahlăul Piatra Neamț va avea un sprint final infernal de an, cu trei dueluri în compania unor pretendente la play-off-ul Ligii 2.
În primul meci din această serie de foc, echipa pregătită de Cristian Pustai va întâlni Gloria Buzău, vineri, 10 noiembrie, în deplasare, în cadrul etapei a 13-a, apoi nemțenii vor juca pe teren propriu cu Campionii FC Argeș, pentru ca în ultima partidă oficială a sa în anului 2023 să se deplaseze în fieful fostului lider Unirea Slobozia.
Vineri, antrenorul Cristian Pustai își va întâlni fosta echipă, Gloria Buzău, chiar în Crâng, și speră să obțină cele trei puncte pentru a trece de bariera celor 20 de puncte, bariera despre care tot vorbește în ultimul timp.
”Se anunță un meci foarte echilibrat, pentru că sunt două echipe bune ale campionatului, dacă ne uităm pe linia de clasament. Buzoienii au trei puncte în fața noastră, putem să ne propunem să trecem și noi de 20 de puncte și atunci ar fi un parcurs foarte bun. Ne gândim nu doar la acest meci, ci la toate celelalte șapte jocuri rămase, pentru că, încet-încet, se duc etapele și ajungem să se tragă linia. Întâlnim o echipă care are ca obiectiv promovarea directă, o echipă cu un buget bun și condiții foarte bune pentru Liga 2. Eu cred că am demonstrat până acum că am jucat de la egal la egal cu fiecare echipă, chiar dacă a venit din prima ligă sau a avut experiență în Liga 2. Nu cred că până în această etapă am găsit o echipă pe care să o declarăm mult mai bună decât noi. Avem șansele noastre și ne dorim să acumulăm puncte pentru a trece de a doua barieră de 20 de puncte”, a declarat antrenorul Cristian Pustai în cadrul conferinței de presă organizată de clubul său înaintea meciului cu Gloria Buzău.
Cristian Pustai (58 de ani) a preluat Ceahlăul în noiembrie 2023, când echipa era în Liga 3 și mai avea șanse mici de a prinde măcar play-off-ul. A profitat de abandonul celor de la Dante Botoșani, s-a calificat ultima în play-off-ul Seriei 1, în ultima etapă a sezonului regular, și a terminat pe locul 2, câștigând apoi barajele cu Metalul Buzău și Foresta Suceava și promovând în Liga 2.
Pustai antrenase înainte chiar Gloria Buzău, între iulie 2021 și octombrie 2022. După un prim sezon în care s-a ratat accederea în play-off, în al doilea conducătorii clubului nu i-au mai acordat multă încredere antrenorului și la un moment dat cele două părți s-au despărțit, în locul său fiind adus Adrian Mihalcea. Acum, echipa din Buzău este antrenată de Andrei Prepeliță, antrenor care a luat echipa aproape de la zero în vară și are parte în ultima perioadă de aceleași piedici pe care le-a avut și Pustai, cu toate că Gloria este în obiectiv, pe loc calificabil în play-off.
Obișnuit cu cifrele, profesorul de matematică Cristian Pustai a recunoscut că îi place să facă mai multe calcule privind numărul de puncte necesar pentru accederea în play-off. Antrenorul Ceahlăului a precizat că în acest sezon echipa de pe locul 6 ar putea avea la final chiar și 29 de puncte, în condițiile unui sezon foarte echilibrat.
”Mie îmi place să fac socoteli, să le spun și dinainte, cu toate că e un lucru periculos, dar așa am făcut tot timpul. Am spus, statistic vorbind, undeva la 30-32 de puncte ar fi suficiente pentru a intra în play-off. Acum doi ani au fost 32, anul trecut au fost 30 de puncte pentru intrarea în play-off (n.r. – acum doi ani au fost 33 de puncte, iar acum un an au fost 31 de puncte). Anul acesta s-ar putea să fie poate destule și 29. Depinde. Pentru că e un sezon cu multe echipe pe o plajă de 5 puncte. Foarte multe echipe”, a completat Cristian Pustai, care a întărit importanța legării a două-trei victorii: ”E foarte important să legi două-trei victorii, asta înseamnă să urci imediat șase-șapte locuri în clasament. Mai ales că multe echipe sunt apropiate. Uitați-vă și la Chiajna, care după un parcurs șovăielnic a avut două victorii care au aruncat-o în play-off.”
La conferința de presă au participat și doi reprezentanți ai vestiarului, portarul Alexandru Barna și mijlocașul Mihael Onișa. Barna, în acest moment, este singurul portar valid din lot, după ce Krell și Wynney s-au accidentat, iar antrenorul Cristian Pustai a glumit amar pe această temă.
”Da, e prima opțiune Barna și trebuie să avem grijă de el până la meci. Stau tot cu frică la antrenamente. Cele două accidentări la nivelul portarilor e o problemă, dar să sperăm ca până plecăm la Buzău încă unul să fie cât de cât mai aproape de a putea fi convocat în lot”, a spus Pustai.
Stefan Krell (31 ani) a jucat în 10 meciuri în acest sezon, fiind principala variantă pentru postul de portar până să se accidenteze. Boison Wynney (26 ani) a evoluat în ultimele două jocuri, în ultimul accidentându-se și fiind înlocuit pe finalul primei reprize cu Alexandru Barna (30 ani). Acesta din urmă a mai evoluat în cariera sa la originalul Ceahlăul, atât în prima, cât și în a doua ligă, dar și la UTA și Aerostar. A trecut inclusiv pe la Buzău, când echipa se numea SCM Gloria Buzău.
La rândul său, goalkeeperul Alexandru Barna a declarat că se gândește la victorie în Crâng.
”Întâlnim o echipă foarte bună, organizată, agresivă, care dă totul pe teren, iar acasă joacă un fotbal frumos. Sperăm ca noi să ne întoarcem bucuroși de acolo. E un sentiment foarte plăcut să fi din nou pe teren. Sper să-mi fac treaba cât mai bine și să-mi ajut echipa pentru a câștiga la Buzău. Eu mă gândesc doar la victorie. Au fost ceva emoții când am revenit în poartă, dar cred că am intrat destul de bine”, a declarat Barna, acesta fiind completat de colegul său Mihael Onișa: ”Ne așteaptă un meci greu, dar astea sunt meciurile frumoase, cele grele. Sper să fie spectacol, să jucăm bine și să ne întoarcem cu trei puncte. Mă simt foarte bine la Ceahlăul și cred că am adus un plus echipei prin mentalitatea de învingător pe care am deprins-o în anii petrecuți în Italia. Acolo este o mentalitate diferită.”
Etapa a 13-a a Ligii 2 debutează de joi, la Târgoviște, iar vineri are programate două meciuri, unul la Buzău și altul la Mioveni.
Înainte de startul rundei, Gloria Buzău ocupă locul 4, cu 21 de puncte, iar Ceahlăul se află pe poziția a 8-a, cu 18 puncte.
Ambele echipe au câștigat în ultima etapă. Gloria Buzău a trecut cu 1-0 în deplasare de liderul Unirea Slobozia, iar Ceahlăul a câștigat pe teren propriu cu scorul de 4-0 cu CSM Slatina.
https://liga2.prosport.ro/program-tv/etapa-a-13-a-a-ligii-2-antepenultima-din-2023-debuteaza-joi-si-se-incheie-luni-cele-patru-meciuri-alese-pentru-a-fi-televizate-liderul-nu-starneste-interes-19292260
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-meci-cu-unirea-slobozia-in-etapa-13-de-liga-2-19292287
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-prepelita-a-reactionat-dupa-declaratiile-sefului-cj-buzau-19292281
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-le-ofera-fanilor-transport-gratuit-pentru-partida-cu-steaua-din-etapa-a-13-a-de-liga-2-din-ghencea-19292282
https://liga2.prosport.ro/seria-1/isaac-solet-a-fost-convocat-la-nationala-republicii-centrafricane-19292277