Ceahlăul Piatra Neamț a întrerupt seria de trei meciuri fără victorie cu un succes categoric obținut în fața Slatinei, în etapa a 12-a a Ligii 2.
Deși au avut în față o echipă incomodă, recunoscută pentru jocul bun defensiv, elevii lui Cristian Pustai s-au impus cu un clar 4-0 (1-0), răzbunând toate ratările din ultimele etape.
După această victorie, Ceahlăul acumulează 18 puncte, rămâne în plutonul fruntaș și continuă să spere la play-off. Slatina, în schimb, este în partea inferioară a Ligii 2 și pierde surprinzător, după ce runda trecută a reușit să bată liderul Unirea Slobozia, ba chiar să-i producă primul eșec în acest sezon.
Meciul de sub Pietricica a curs într-o singură direcție, spre poarta slătinenilor, iar nemțenii s-au impus meritat, prin golurile marcate de Azdren Llullaku (două), Mihai Neicuțescu și Sergio Cortelezzi. Joc foarte bun făcut de cei trei jucători ofensivi, cu menținea că Llullaku a reușit prima dublă la Ceahlăul, iar atacantul uruguayan este la primul gol.
Nemțenii s-au instalat în jumătatea adversă încă din primele minute, au presat în permanență, dar Slatina, bine grupată în defensivă, a reușit să blocheze în prima jumătate de oră culoarele spre poarta lui Velcu. Acesta din urmă s-a accidentat în minutul 22, după un duel cu Cortelezzi, a fost înlocuit opt minute mai târziu, iar la pauză a fost transportat cu ambulanța la spital, acuzând dureri în zona coastelor.
După o primă jumătate de repriză în care a dominat, dar fără să-și creeze mari ocazii, Ceahlăul a deblocat noua tabelă de pe stadionul Municipal în minutul 37, la capătul unei acțiuni prelungite de atac. Savu îi pasează perfect în centrul careului lui Cortelezzi, atacantul uruguayan, altruist, prelungește scurt până la Llullaku, care înscrie cu un șut din opt metri, la colțul scurt, cu ajutorul barei.
Slatina a făcut trei modificări la pauză, dar acestea nu au fost de bun augur, echipa lui Daniel Oprescu încasând lovitură după lovitură în repriza secundă.
Partea a doua a debutat cu o nouă accidentare de portar, de această dată goalkeeperul Ceahlăului, Boison Wynney, fiind înlocuit cu debutantul în acest sezon Barna, după ce a suferit o întindere în minutul 47.
Trei minute mai târziu, Ceahlăul și-a dublat avantajul prin Mihai Neicuțescu. Găsit foarte bine la marginea careului de Pedro Albino – și el autorul unei prestații excelente, Neicuțescu a înscris cu un șut pe sub portarul Silveanu, de la 11 metri, ușor lateral dreapta. Onișa a încercat și el poarta (52), dar a ratat de puțin ținta cu un șut de la 25 de metri.
Nemțenii nu au făcut pasul înapoi la 2-0, așa cum s-a întâmplat în alte partide, au continuat să preseze, iar golul trei a venit firesc, după un penalty venit în urma unei noi combinații rapide (62).
Pedro Albino a centrat în stânga pentru Cortelezzi, acesta a prelungit cu capul în centru până la Llullaku, iar atacantul albanez a fost faultat în careu de Dragu.
Llullaku a executat însă slab, portarul Silveanu a respins în față, dar același Llullaku a revenit și a împins balonul în plasă. A fost prima dublă reușită de Azdren Llullaku pentru Ceahlăul, dar și al doilea penalty consecutiv ratat de echipa nemțeană.
Intrat pe teren în minutul 71, în locul lui Savu, Alex Anton a stat la originea celui de-al patrulea gol reușit de Ceahlăul, în minutul 85.
Pedro Albino a recuperat un balon în propria jumătate, i-a pasat scurt lui Anton, care a plecat pe un contraatac rapid pe partea dreaptă. Acesta a întors în centrul careului pentru Albino, portughezul a trimis din prima până la Neicuțescu, șutul acestuia a fost respins în față de portarul Silveanu, iar Cortelezzi, pe fază, a înscris din trei metri pentru 4-0.
Primul gol marcat de uruguayanul Cortelezzi pentru Ceahlăul, la capătul celui mai solid meci făcut de la venirea în România, cu gol și două assisturi.
La ultima fază a partidei, Slatina a avut o bară prin Mitran (lovitură de cap în transversală, de la 11 metri, după o centrare din lovitură liberă a lui Donca), prea puțin însă pentru ca gruparea olteană să poată emită pretenții.
Victorie categorică pentru Ceahlăul, 4-0 în fața unei formații care nu mai primise în niciun meci din acest sezon mai mult de două goluri. Dacă în alte partide au ratat cu nonșalanță ocazii rarisime, de această dată elevii lui Cristian Pustai au fost mai lucizi în fața porții, așa cum cerea antrenorul, fructificând majoritatea ocaziilor avute. Joc solid făcut de tripleta ofensivă Llullaku – Neicuțescu – Cortelezzi, dar trebuie remarcat și travaliul lui Pedro Albino, care a stat la originea majorității fazelor importante ale Ceahlăului.
Succes important pentru nemțeni, care urcă pe locul 7 în ierarhia provizorie, cu 18 puncte, trupa lui Cristian Pustai păstrând în continuare șanse la play-off.
De cealaltă parte, CSM Slatina a încasat la Piatra Neamț aproape jumătate din totalul golurilor primite (9) în primele 11 etape ale sezonului și rămâne pe locul 14 în clasament, cu 14 puncte.
În etapa următoare, a 13-a, echipa lui Daniel Oprescu va juca pe teren propriu cu CSC Dumbrăvița (sâmbtăă, ora 11), în timp ce nemțenii se vor deplasa la Buzău, pentru duelul cu Gloria (vineri, ora 16:00).
Azdren Llullaku 37′, 62′, Mihai Neicuțescu 50′, Sergio Cortelezzi 85′
Ceahlăul: Wynney (Barna 47′) – Bacalu, Jalbă, Vișinar (cpt.), Pedro Albino – Akwasi, Onișa – Llullaku (P. Petre 71′), M. Savu (Al. Anton 71′), Neicuțescu (Copoț-Barb 88′) – Cortelezzi (Larrauri 88′)
Rezerve neutilizate: – Joao Jaquite, Al. Fărăgău, Tud. Oltean, Petkov
Antrenor: Cristian Pustai
CSM Slatina: Velcu (Silveanu 30′) – Mondragon, A. Stan, C. Toma, D. Toma, Doman (cpt.)(Donca 68′), R. Popa (Răsdan 46′), Sil. Matei, Mih. Ion (D. Dragu 46′), Ciocâlteu (Val. Alexandru 46′), I. Mitran
Rezerve neutilizate: – Țegle, Gherghe, Cr. Dinu, C-tin. Radu
Antrenor: Daniel Oprescu
Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ). Arbitru central: Vlad Baban (Iaşi). Arbitri asistenți: Gabriel Boncz (Făgăraş) și Alexandra Theodora Apostu (Bacău). Arbitru de rezervă: Mihai Moisă (Iaşi). Observator de arbitri: Cristian Sava (Bacău). Delegat de joc: Ciprian Anton (Suceava).
Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-12-liga-2-19291581
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/rezultatele-inregistrate-in-etapa-a-2-a-din-faza-grupelor-cupei-romaniei-19291573
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/fc-bihor-egala-cu-dinamo-in-cupa-romaniei-19291561