UTA a remizat, scor 1-1, miercuri, cu Petrolul, în cel de-al doilea meci disputat în play-off-ul Ligii 2, după o nouă prestație dezamăgitoare. Atacul a fost chiar mai puțin percutant decât în eșecul cu Turris Oltul (scor 3-4), iar apărarea a avut din nou fisurile sale. Spre norocul „roș-albilor”, nici prahovenii nu au prins o zi grozavă, cele două formații împărțindu-și, până la urmă, punctele.
Cristian Melinte, integralist în cele două partide disputate de utiști post-pandemie, a tras concluziile după jocul cu Petrolul, unul în care a comis penalty, însă arbitrul nu a sancționat. „Și noi ne-am făcut alte calcule în acest play-off. Ne doream șase puncte în primele două etape, dar, din păcate, am strâns doar unul. Trebuie să gândim pozitiv, pentru că altă soluție nu avem. Dacă stăm să plângem pentru meciurile ce au trecut înseamnă că nu ne dorim să promovăm. Trebuie să ne gândim ce avem de făcut la Mioveni, să încercăm să luăm trei puncte. Vom vedea dacă reușim, dar noi abordăm fiecare meci la victorie”, a spus, citat de Sport Arad, fundașul de 32 de ani trecut inclusiv pe la Petrolul.
Niciuna dintre cele șase formații care se luptă pentru promovare nu a arătat extraordinar odată cu reluarea sezonului în pandemie, iar motivele sunt explicate și de jucătorul ”Bătrânei Doamne”. „Toate echipele spun că nu au ritm de joc, dar ne interesează mai mult de noi. Probabil că pauza asta de patru luni nu ne-a prins bine și asta se vede și în joc. Probabil, atâta putem în momentul de față. Se pare că nouă ne-a prins pandemia cel mai rău. Ne-a scos din ritm, pentru că în primele două etape înainte de pandemie am arătat foarte bine, am avut ritm de joc și ocazii foarte multe, eram agresivi. În repriza a doua a meciului de astăzi am arătat puțin mai multă agresivitate, sper ca la meciul de la Mioveni să începem din primul minut cum am făcut-o astăzi după pauză”, e de părere Melinte.
După ce Turris Oltul a obținut un penalty la Arad în urma unui fault comis de Melinte și în partida cu Petrolul Blănaru a căzut de lângă fundașul utist în suprafața de pedeapsă. În prima repriză a fost trântit la pământ, însă arbitrul a închis ochii și nu a dictat nimic, pentru ca în repriza secundă atacantul ”lupilor” să simuleze contactul și să se aleagă cu un cartonaș galben.
„La fiecare meci se petrec astfel de faze și noi am cerut penalty-uri. La meciul cu Turris am fost sigur că iau mingea, adversarul a fost puțin mai rapid și l-am atins. Acum s-a văzut și din avion că nu l-am atins. Nu cred că suntem vânați, în aceste două meciuri nu am simțit că arbitrajul este împotriva noastră”, a spus Melinte.
UTA – Petrolul a fost primul meci din Liga 2 amânat ca urmare a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 din tabăra prahovenilor. Apoi, derby-ul județean dintre Campionii FC Argeș și Mioveni nu s-a mai disputat marți, iar peste câteva zile și utiștii se vor testa din nou.
„În fiecare zi mai apare un caz, vineri facem și noi testul. Sperăm să ieșim cu toții negativi, pentru că și așa nu arătăm foarte bine. Dacă ne-am mai și opri câteva zile din antrenamente sau ne vor mai lipsi jucători, cu siguranță ar fi și mai rău”, a încheiat Melinte, care trebuia să poarte banderola de căpitan după ieșirea de pe teren a lui Ciprian Rus, însă a uitat-o la vestiar. Practic, UTA nu a avut căpitan în repriza a doua și „centralul” Horațiu Feșnic nu a sesizat acest lucru.
Cristian Melinte a bifat 2016 minute oficiale în această ediție de campionat a Ligii 2, trecându-și în cont un gol, în acel 6-0 de la Miercurea Ciuc cu Csikszereda, dar și o reușită în proprie poartă.
Sursa: Sport Arad
https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-o-finala-in-play-off-ul-ligii-2-uta-petrolul-se-joaca-de-la-ora-1830-aradenii-si-ar-putea-pierde-de-tot-avantajul-ploiestenii-risca-sa-iasa-din-calculele-promovarii-19139403
https://liga2.prosport.ro/seria-1/laszlo-balint-nu-si-a-menajat-jucatorii-dupa-egalul-cu-petrolul-s-a-dus-naibi-avantajul-pe-care-l-am-avut-inainte-de-acest-play-off-antrenorul-echipei-uta-spune-cine-merita-sa-prom-19139501
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-ramane-cu-regrete-dupa-remiza-cu-uta-plecam-doar-cu-un-punct-care-inca-ne-mai-tine-matematic-in-sanse-cine-e-starul-la-petrolul-cum-trece-echipa-p-19139558
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-deac-si-stefan-blanaru-increzatori-ca-petrolul-mai-poate-promova-si-dupa-al-doilea-egal-din-play-off-daca-o-sa-castigam-etapele-urmatoare-o-sa-fim-pe-locul-2-19139519
https://liga2.prosport.ro/seria-1/egalul-cu-petrolul-nu-o-destabilizeaza-pe-uta-sorin-bustea-e-sigur-baietii-trebuie-sa-stea-cu-capul-sus-pentru-ca-de-aceea-suntem-pe-primul-loc-noi-am-reusit-mereu-sa-ne-ridicam-19139524
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cu-galeria-aproape-uta-a-reusit-sa-scoata-un-punct-mic-pe-moment-dar-care-poate-fi-mare-la-finalul-stagiunii-cum-s-au-inspirat-aradenii-dupa-polisti-19139575