Cristian Bustea și Răzvan Andronic au ajuns ”la un acord de principiu” cu Steaua și devin primele achiziții ale ”militarilor”. Oprița s-a răzgândit în privința unuia dintre jucătorii trecuți pe lista neagră

Marius ANGHEL 21 Jan. 2022, 11:32 Liga 2

Steaua este pe punctul de a perfecta primele două achiziții în această iarnă. Clubul a anunțat că a ajuns la un acord de principiu cu Cristian Bustea și Răzvan Andronic.

Totodată, echipa antrenată de Daniel Oprița comunică faptul că s-a răzgândit în privința renunțării la Alexandru Zaharia, pus pe lista neagră alături de Liviu Băjenaru, George Călințaru și Ovidiu Morariu, dar și că în lot au fost aduși pentru antrenamente doi jucători din cadrul academiei clubului: portarul Alexandru Petreacă și mijlocașul Robert Jindiceanu.

Cristian Bustea și Răzvan Andronic și-au dat acordul să semneze cu Steaua

Până să aducă trei jucători străini, așa cum anunța Daniel Oprița la reunirea echipei că are de gând, Steaua a ajuns la un acord, momentan verbal, cu alți doi fotbaliști. Cristian Bustea (27 de ani), proaspăt despărțit de UTA, și Răzvan Andronic (22 de ani), fost la CFR Cluj, se antrenează cu ”militarii” și și-au dat acceptul să semneze, după cum anunță clasata pe locul 6 în Liga 2 după 16 etape.

Sorin Cristian Bustea, fundaș sau mijlocaș lateral polivalent, a mai fost antrenat de Daniel Oprița la Juventus București, ca mulți alți jucători care activează chiar acum la Steaua. Din vara anului 2019 a ajuns la UTA, echipă cu care a promovat în Liga 1, competiție unde în sezonul trecut a jucat în 20 de meciuri și a marcat un gol, iar în cea actuală a prins 5 partide, însă a totalizat doar 17 minute pe teren, motiv pentru care despărțirea de arădeni s-a și realizat. În cariera sa a mai jucat pentru Sportul Snagov.

Răzvan Andronic este mijlocaș de picior drept și a jucat în cariera sa pentru FC Botoșani (9 meciuri în Liga 1 în două sezoane) și Academica Clinceni (22 meciuri în Liga 1 în sezonul trecut). La ilfoveni a fost împrumutat de CFR Cluj, club unde nu a apucat să joace la prima echipă.

Pe lângă aceștia, Steaua anunță că alături de lotul condus de Daniel Oprița se antrenează și portarul Alexandru Petreacă (2003) și mijlocașul Robert Jindiceanu (2004), care provin de la academia clubului.

”Steaua București a ajuns la un acord de principiu cu Cristian Bustea și Răzvan Andronic, fotbaliști care se află deja în cantonament cu echipa noastră.
Cristian Bustea (27 de ani) este un fotbalist polivalent, care a jucat de a lungul carierei ca fundaș dreapta, mijlocaș central sau de bandă. Acesta și-a încheiat în decembrie 2021 contractul cu UTA Arad, echipă pentru care a înscris de cinci ori în 50 de partide. El a mai evoluat pentru Daco-Getica și Sportul Snagov, având 140 de meciuri în primele două ligi ale României.
Răzvan Andronic (21 de ani) este un fotbalist care poate evolua pe mai multe posturi în compartimentul ofensiv. Fost internațional de juniori U18, Andronic s-a despărțit în această iarnă de CFR Cluj. În Liga 1 a mai jucat pentru FC Botoșani și Academica Clinceni, marcând de trei ori în 30 de partide jucate.
În aceste zile se antrenează cu prima echipă și doi jucători formați la Academia de fotbal. Este vorba despre portarul Alexandru Petreacă (2003) și mijlocașul Robert Jindiceanu (2004).”, sună anunțul Stelei.

Oprița riscă prin aducerea lui Bustea și Andronic, doi jucători care mai mult au stat în prima parte a sezonului la fostele lor echipe.

Alexandru Zaharia a fost reprimit în lot. Băjenaru, Călințaru și Morariu rămân pe ”lista de transferuri”, dar sunt ușor accidentați

La reunire, Oprița vorbea că este în discuții avansate pentru a aduce trei jucători străini și un atacant român, însă aceste achiziții depind de rezilierea contractelor cu jucătorii pe care nu-i mai dorește, Liviu Băjenaru, George Călințaru, Ovidiu Morariu și Alexandru Zaharia.

Între timp, cei patru au fost supuși unor antrenamente separate față de restul jucătorilor din lot, dure, iar în privința unuia dintre ei s-a revenit asupra deciziei. Mijlocașul Alexandru Zaharia (31 de ani) a fost rechemat în lot de Oprița.

Nu este și cazul lui Băjenaru, Călințaru și Morariu. ”Nu s-a luat nicio decizie în privința noastră de a ne întoarce la echipă. Avem niște inflamații tendinite care necesită între 7-10 zile de tratament și e de evitat alergare pe terenuri dure, în niciun caz nu avem rupturi musculare. Antrenamentele au continuat la fel. Vinerea trecută am avut 8 de 2000 m și sâmbătă 12 de 1000. Luni am avut 12 de 1000 și marți două antrenamente. La primul 8 de 2000, la al doilea 12 de 1000”, au comunicat, pentru Liga2.ro, cei trei jucători care rămân pe lista neagră a lui Oprița, clubul susținând că aceștia sunt pe lista de transferuri, dacă jucători de 38, în curând 33 și 32 de ani mai pot fi vânduți!

Alexandru Zaharia a evoluat doar 315 minute pentru Steaua în prima parte a sezonului, utilizat în doar 9 meciuri, 3 ca titular.

CS Tunari, al doilea adversar din amicale

Totodată, Steaua anunță că sâmbătă, de la ora 12:00, va susține al doilea meci amical din această perioadă de pregătire de iarnă, cu CS Tunari (locul 2 în Seria a 4-a a Ligii 3). Primul a avut loc weekendul trecut, cu Progresul Spartac (locul 1 în Seria a 4-a a Ligii 3), care a fost terminat la egalitate, scor 2-2.

”Zaharia revine în lotul primei echipe
Alexandru Zaharia a fost reprimit de Daniel Oprița în lotul primei echipe, în timp ce Liviu Băjenaru, George Călințaru și Ovidiu Morariu, fotbaliști foarte importanți ai clubului nostru în ultimii doi ani, se află în continuare pe lista de transferuri. Cei trei urmează un program de pregătire alături de preparatorul fizic.
Amical cu CS Tunari, sâmbătă, ora 12:00, în direct pe Steaua TV!
Al doilea meci de pregătire susținut de echipa noastră va avea loc mâine, ora 12:00, împotriva celor de la CS Tunari, formație aflată pe locul doi în Seria a 4-a a Ligii a 3-a”, a mai comunicat Steaua.

Foto: Steaua București

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-in-pericol-sa-anuleze-cantonamentul-din-antalya-planul-perioadei-de-pregatire-a-suferit-modificari-dar-sunt-negocieri-avansate-pentru-doua-transferuri-importante-daniel-oprita-ne-19216500

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-2-0-un-scor-periculos-steaua-n-a-putut-invinge-progresul-spartac-desi-a-avut-avantaj-de-doua-goluri-pana-in-minutul-80-19216453

https://liga2.prosport.ro/seria-1/conducerea-csa-steaua-vrea-mai-degraba-schimbarea-legii-sportului-si-a-regulamentului-frf-decat-privatizarea-echipei-de-fotbal-propunerea-facuta-ministerului-sportului-si-asigurarea-19216333

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-steaua-s-a-reunit-daniel-oprita-e-suparat-ca-patru-jucatori-dintre-cei-pe-care-nu-i-mai-doreste-in-lot-nu-vor-sa-plece-vor-sa-se-antreneze-separat-achizitiile-planificate-19215805

Marius ANGHEL 21 Jan. 2022, 11:32 Liga 2
Pe aceeași temă