Antrenorul Politehnicii Iași, Costel Enache (49 de ani), a avut astăzi, 2 martie, prima reacție publică după ce un oficial al clubului a cerut sancționarea sa.
Duminică, Vlad Ciobanu, membru în Consiliul Director al clubului, a solicitat convocarea unei ședințe și sancționarea antrenorului principal al echipei de seniori, invocând comportamentul nesportiv al lui Enache la adresa arbitrilor.
Enache a admis că Vlad Ciobanu are dreptate, însă a punctat că nu acesta este comportamentul său în viața de zi cu zi.
”Dacă discutăm de partea de ieșire nervoasă, da, are în totalitate dreptate. Dar chestia asta a observat-o până și nepoata mea de 6 ani. Am reproșuri de acolo care mă dor mai tare decât cele publice de la un coleg de-al meu. Da, are dreptate, m-aș penaliza singur, vă spun sincer, nu e demn pentru mine, dar dacă rămâi la statutul de observator nu ai înțeles nimic din ceea ce s-a întâmplat. Dacă aș fi așa zi de zi și dacă lumea m-ar identifica după comportamentul ăsta, da, e nebun, e tâmpit, e coleric, face circ… Dar nu e comportamentul meu și ar fi mai interesant dacă ar descoperi și substratul”, a fost reacția lui Costel Enache.
”Comportamentul antrenorului Costel Enache din ultimele două jocuri este nedemn de un oraș european al sportului. Cer sancționarea drastică a acestuia și rog convocarea de urgență a Consiliului Director în vederea unei analize aprofundate asupra campaniei de transferuri din această iarnă și a evoluției echipei. (…) Vreau să se înțeleagă clar, nu cer demisia nimănui. Dar un semnal de alarmă trebuie tras, trebuie făcută o analiză, să se trezească și jucătorii, și Costel Enache, pentru că riscăm să intrăm în hora retrogradării”, a spus Vlad Ciobanu.
Antrenorul Politehnicii a mai spus că nu simte nicio presiune în ceea ce privește viitorul său pe banca tehnică, în condițiile în care unul dintre membrii Consiliului Director a tras un semnal de alarmă în privința rezultatelor slabe.
”Presiune este întotdeauna, prima presiune pentru noi este să ne construim o imagine. E meseria noastră și avem o presiune pentru noi și pentru cei dragi nouă. Restul, vorbim de responsabilități. Cineva mi-a predat această responsabilitate și vreau ca oamenii care au făcut asta să fie ultimii dezamăgiți pentru alegerea lor. Nu simt nicio presiune, mi-am ales lucrul acesta. Știam unde vin, știu ce fac, mi-am asumat anumite lucruri. Nu mă trimite nimeni la Kiev (n.r. – în Ucraina este război, după invazia pornită săptămâna trecută de Rusia). Am făcut lucrul acesta de zeci de ori, am schimbat echipe, am fost schimbat, am fost numit, acesta este destinul nostru, al antrenorilor. Nu-i nimic inedit, nu are nicio treabă scaunul meu cu o presiune. Dar este o responsabilitate mare. Pentru mine, responsabilitatea este o valoare mai mare decât poziția de antrenor, e chiar o valoare pentru mine”, a completat Costel Enache.
Despre comportamentul lui Costel Enache, după solicitatea lui Vlad Ciobanu, au vorbit și Cornel Șfaițer, președintele Consiliului Director al Politehnicii Iași, cât și Florin Briaur, managerul clubului.
”Pe Costel Enache îl cunoaștem cu toții. Pe antrenorii români îi cunoaștem. Sunt momente cu tensiuni în timpul unui meci. Și el își dorea la fel de mult ca noi să câștigăm, poate mai mult, pentru că el a pregătit echipa. Costel a venit într-un moment greu la Iași, e sub presiune și el, dar trebuie să ne comportăm civilizat, asta e clar. Nu sunt de acord nici eu cu ieșiri din acestea necontrolate. E o chestiune pe care aș vrea să o discutăm noi, în Consiliul Director, după care vom avea o reacție publică. Nu trebuie să vorbim la cald, așa văd eu lucrurile”, a spus Șfaițer.
”Vom convoca un Consiliu Director în care vom analiza și situația lui Costel Enache. Noi suntem adepții continuității. Costel Enache are credit total din partea conducerii clubului, nu se pune problema să nu-și ducă mandatul până în vară. Într-adevăr, și noi am avut o nemulțumire pentru faptul că în timpul meciului are o atitudine poate mai obraznică la adresa arbitrilor, protestează foarte mult, dar toată lumea știe că Costel Enache merge după meci și dă mâna cu arbitrii, dă dovadă de fair-play. Este o presiune mare și pe el, iar din dorința de a face multe la Iași mai are și el câteva ieșiri care cu siguranță le vom sancționa la un moment dat. Pentru că nu fac bine nici lui, nici nouă, ca și club”, a comentat Briaur.
Poli Iași ocupă locul 11, cu 22 de puncte, la egalitate cu Ripensia și Unirea Dej, pe care le devansează însă la golaveraj. În etapa a 18-a, penultima a sezonului regular, Poli Iași joacă în meciul de deschidere, în Ghencea, cu Steaua, vineri, 4 martie, de la ora 17:30. În ultima rundă va evolua acasă cu ultima clasată, Astra. Ulterior, echipa din Copou va juca în play-out.
Foto: Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/un-membru-al-conducerii-politehnicii-iasi-cere-sanctionarea-lui-costel-enache-comportamentul-dumnealui-este-nedemn-de-un-oras-european-al-sportului-19221109
https://liga2.prosport.ro/seria-1/analiza-sase-echipe-lupta-pentru-trei-locuri-ramase-disponibile-in-play-off-ul-ligii-2-stim-deja-11-din-cele-14-formatii-care-merg-in-play-out-dar-si-pe-singura-care-e-sigura-de-grupa-in-care-va-e-19221389
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-joaca-din-nou-in-incheierea-etapei-acum-cu-fc-hermannstadt-derby-o-sa-fie-si-la-ploiesti-dar-si-steaua-are-partida-importanta-in-ghencea-programul-rundei-a-18-a-si-meciuri-19221340
https://liga2.prosport.ro/seria-1/buget-impresionant-aprobat-de-autoritatile-locale-pentru-poli-iasi-florin-briaur-anunta-de-acum-ce-urmeaza-din-vara-vom-demara-acest-proiect-in-care-noi-credem-foarte-mult-ca-il-putem-sust-19221256
https://liga2.prosport.ro/seria-1/suporterul-politehnicii-iasi-ramas-fara-o-mana-si-fara-un-picior-coplesit-de-emotii-pe-teren-dupa-ce-a-dat-lovitura-de-start-in-meciul-cu-fc-brasov-imi-venea-sa-dau-proteza-jos-si-sa-joc-m-19221325
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cornel-sfaiter-nemultumit-de-rezultatul-cu-fc-brasov-indiferent-cu-ce-echipa-jucam-meciul-trebuia-castigat-ce-l-a-nemultumit-pe-presedintele-politehnicii-iasi-si-ce-spune-despre-19221165