Concordia Chiajna s-a zbătut mult în meciul cu Unirea Slobozia, pentru a-și crea ocazii și a marca. Ocazii de gol n-a prea avut, însă a înscris la ultima fază a întâlnirii și s-a impus cu 1-0, obținând, astfel, primul succes din acest play-off, în etapa a 3-a, detașându-se la șase puncte peste trupa ialomițeană.
Unirea a început în atac meciul de la Chiajna, Concordia a echilibrat jocul după câteva minute, însă ocaziile au lipsit în primul sfert de oră. Llullaku (15) putea înscrie cu o lovitură de cap, însă a arătat încă o dată că e doar umbra fostului golgheter al Ligii 1. Neluț Roșu (18) a finalizat și el execrabil din 14 metri lateral dreapta, dintr-o poziție ideală de gol pentru un jucător de prima ligă, cum a fost odată mijlocașul adus în această iarnă de Concordia.
Două ocazii bune pentru Concordia în prima repriză, în timp ce Unirea a fost aproape de gol doar la ultima fază, când Afalna a deviat din 3 metri, însă Aldescu a reținut fără probleme.
În partea secundă, jocul a curs mai mult spre poarta lui Poiană, care a scos greu, cu piciorul, o minge centrată dintr-o lovitură liberă de Matiș. Zicu a tot mutat cu schimbări, însă ocaziile s-au lăsat așteptate într-o repriză în care s-a jucat dur, s-a faultat mult pentru a se opri contraatacuri, iar arbitrul bucureștean Bogdan Dumitrache a acordat nu mai puțin de zece cartonașe galbene.
Marc (77) a avut o zvârnire în atac și a încercat o „foarfecă” din 6 metri, dar a trimis slab, peste poartă, iar meciul părea să se îndrepte către o remiză albă.
La ultima fază, Matiș a centrat în careu dintr-o lovitură liberă, Dinu a deviat la Barbu, care a avut un șut penibil din 4 metri, Poiană a respins la Gabriel Deac (90+5), iar mijlocașul intrat în minutul 62 a finalizat la colțul lung.
Concordia obține primul succes în play-off și acumulează 40 de puncte, dar se menține pe locul 5, iar Unirea Slobozia rămâne cu 34 de puncte, pe locul 6, și își cam ia adio de la locul de baraj de promovare.
În etapa a 4-a, Unirea Slobozia joacă duminică, de la ora 15:00, pe teren propriu cu Steaua, iar Concordia are meci sâmbătă, de la ora 14:30, tot acasă, cu Petrolul.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Gabriel Deac 90+5′
Concordia Chiajna: Aldescu – Borța (Sokovic 69′), Palmeș, Marc (cpt.), Cherecheș – D. Codrea, N. Roșu (Casap 62′) – Llullaku (Gab. Deac 62′), Matiș, Ad. Voicu (Ct. Alexe 46′) – Batin (Bg. Barbu 76′)
Rezerve neutilizate: Silveanu – L. Ion, Dușmanu, N. Popescu
Antrenor: Ianis Zicu
Unirea Slobozia: Poiană – Ibrian, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – I. Coadă, Cruceru (Gulceac 65′) – Greu (Gab. Lazăr 78′), Bolohan (Dorobanțu 84′), Afalna – Rob. Silaghi (Gherghiceanu 65′)
Rezerve neutilizate: Ciupercă – Seb. Ivan, D. Mihai, Mustacă, Trașcu
Antrenor: Adrian Mihalcea
Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov); Arbitru: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); Asistenți: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa); Rezervă: Valentin Naidin (Turnu Măgurele); Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) și Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
♦Min 90+5 Final de partidă la Chiajna, unde Concordia câștigă cu 1-0, cu gol marcat la ultima fază, în fața Unirii Slobozia
♦Min 90+5 1-0 Matiș centrează dintr-o lovitură liberă ușor din lateral stânga, la bătaie, în careu, mingea deviată se lovește de Dinu și merge în dreapta, Barbu reia incredibil de prost din 4 metri, din fața barei a doua, aproape dându-și cu stângul în dreptul, dar trimite totuși pe poartă, Poiană parează cu piciorul tot în dreapta, acolo unde e Gabriel Deac. Acesta șutează din 5 metri lateral, din unghi, spre colțul lung, lângă bară, și înscrie la ultima fază
♦Min 90+4 ||| Ionuț Poiană primește și el cartonașul galben fiindcă întârzie repunerea mingiei în joc
♦Min 90 + Meciul e prelungit doar cu patru minute, deși jocul a fost întrerupt în repriza secundă de nenumărate ori
♦Min 84 ⇐⇒ Christo Bolohan, accidentat, este înlocuit cu Adrian Dorobanțu
♦Min 82 ||| Răzvan Matiș poate pleca pe contraatac, dar Constantin Toma îi dă peste picioare, la mijlocul terenului, și căpitanul Unirii primește și el cartonașul galben
♦Min 81 ||| Andrei Marc îl ține din spate pe Gherghiceanu, pentru a opri un contraatac, la mijlocul terenului, și primește cartonașul galben
♦Min 80 ||| Dorin Codrea și Cezar Gherghiceanu primesc și ei cartonașul galben în același minut
♦Min 78 ⇐⇒ Răzvan Greu este înlocuit cu Gabriel Lazăr, la Unirea
♦Min 77 Casap centrează dintr-o lovitură liberă din dreapta, cu stângul, mingea e deviată spre centru dintr-un duel aerian, Marc plonjează să reia din foarfecă și trimite din 6 metri, dintr-o poziție incomodă, peste poartă
♦Min 76 ⇐⇒ Ultima schimbare la Concordia. Iese Paul Batin și intră Bogdan Barbu
♦Min 74 ||| Christ Aflalna îl ține din spate pe Matiș la mijlocul terenului și primește cartonașul galben
♦Min 71 Afalna trage din fața careului, pe lângă poartă, în dreapta
♦Min 69 ⇐⇒ Florin Borța e înlocuit cu Nemanja Sokovic, la Concordia
♦Min 65 ⇐⇒ Dublă schimbare și la Unirea. Ies Antonio Cruceru și Robert Silaghi și intră Vadim Gulceac și Cezar Gherghiceanu
♦Min 64 Centrare dintr-o lovitură liberă din dreapta, ilfovenii resping din careul mic, Greu urmărește și reia din prima din colțul stânga al careului, mingea îl lovește puternic în piept, în partea dreaptă, pe Batin, care are nevoie de câteva momente să-și revină. Jocul e întrerupt
♦Min 62 ⇐⇒ Dublă schimbare la Concordia. Ies experimentații Neluț Roșu și Azdren Llullaku și intră Carlo Casap și Gabriel Deac. Llullaku e supărat și merge direct la vestiar
♦Min 58 Poiană scoate cu piciorul drept de lângă prima bară, în corner, o minge centrată dintr-o lovitură liberă din stânga de Matiș. Balonul a căzut chiar în fața lui Poiană și din acest motiv a fost și mai dificil de respins. Cornerul e respins cu ușurință de ialomițeni
♦Min 54 ||| Ionuț Coadă primește cartonașul galben pentru un gest nesportiv făcut la mijlocul terenului
♦Min 50 ||| Robert Silaghi primește cartonașul galben după ce îl faultează la mijlocul terenului, de la spate, pe Llullaku, pentru a opri un contraatac. Llullaku faultase chiar el, câțiva metri mai înapoi, atunci când a intrat în posesia balonului, însă arbitrul nu a dictat nimic atunci
♦Min 49 ||| Antonio Cruceru îi pune o talpă pe laba piciorului lui Alexe și primește doar cartonașul galben. Cruceru nici nu-și cere scuze, iar meciul se reia cu un aut de margine, nu cu faultul brutal comis de mijlocașul Unirii!?
♦Min 46 S-a reluat meciul
♦Min 46 ⇐⇒ Iese Adrian Voicu și intră Cătălin Alexe, la Concordia
♦Min 45+2 Pauză la Chiajna. Concordia și Unirea Slobozia sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză deloc spectaculoasă. Llullaku și Roșu au avut ocazii bune pentru echipa ilfoveană, însă le-au irosit cu ușurință
♦Min 45+2 Bolohan centrează din dreapta în fața porții, Afalna deviază de la prima bară, din 3 metri, însă Aldescu e pe fază și reține fără probleme, iar arbitrul fluieră finalul primei reprize
♦Min 45 Dorin Codrea are nevoie de îngrijiri medicale după ce pică pe gazonul sintetic în urma unui duel cu Afalna
♦Min 37 Silaghi preia la 25 de metri central și are un șut slab, pe lângă poartă, mult în dreapta
♦Min 35 Llullaku primește în fața careului și pasează din prima în dreapta, pentru Roșu, care e nemarcat la 14 metri, preia și trage dezamăgitor, pe lângă poartă, la colțul scurt
♦Min 18 ||| Voicu pătrunde în careu pe stânga, plonjează de lângă Dinu, care s-a oprit și n-a intervenit la minge. Arbitrul îi acordă cartonașul galben pentru simulare lui Adrian Voicu. Atacantul nu protestează
♦Min 15 Llullaku are o poziție bună de gol, din 7 metri, însă trimite cu capul pe lângă poartă. Acesta era nemarcat în careu
♦Min 8 Primele minute i-a avut pe ialomițeni în atac, însă Concordia a reușit apoi să echilibreze jocul și să păstreze mai mult posesia. Meciul nu a avut nicio ocazie până în acest moment
♦Min 1 A început partida de la Chiajna, cu două minute întârziere, fiindcă poarta în care va sta în prima repriză Aldescu a avut unele probleme cu plasa
Etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2 a fost stabilită de FRF să fie o rundă intermediară, aceasta urmând să se desfășoare la mijlocașul săptămânii actuale, astăzi și mâine. Runda debutează cu meciul de la Chiajna dintre Concordia și Unirea Slobozia, adică echipele situate pe ultimele două poziții în grupa de promovare.
Partida de pe sinteticul de la Chiajna are loc de la ora 16:30 și aduce față în față două formații despărțite de trei puncte în clasament, gazdele fiind cele cu punctele mai multe, 37 față de 34.
Concordia a prins play-off-ul în ultima etapă a sezonului regular și l-a început modest, cu o remiză pe teren propriu cu Steaua, scor 2-2. Runda trecută, în deplasare la Mediaș, a avut o altă evoluție slabă, pierzând cu scorul de 1-2 în fața celor de la FC Hermannstadt.
Concordia are 37 de puncte, e pe locul 5 în play-off, se află la patru puncte în spatele Stelei, însă e liniștită că poate prinde cel puțin barajul de promovare. A doua astfel de poziție care duce la baraj e ocupată acum de echipa din Ghencea, numai că aceasta nu are dreptul de a promova, iar în această situație următoarei clasate îi revine acest drept de a întâlni ocupanta locului 7 din play-out-ul Ligii 1.
Acest joc cu Unirea Slobozia este foarte important pentru Concordia pentru a-și asigura cel puțin locul 5. O victorie cu ialomițenii ar distanța-o la șase puncte.
Unirea a prins și ea tot în ultima etapă a sezonului regular play-off-ului, echipa ialomițeană fiind marea surpriză din acest campionat. Noul turneu l-a început cu un eșec la Mediaș, 0-2 cu FC Hermannstadt, unde nu a mișcat în front, iar în runda din weekendul trecut a obținut primul ei punct în play-off, după ce a remizat pe teren propriu cu ”U” Cluj, scor 2-2.
Și trupa din Slobozia este conștientă de oportunitatea pe care o are în acest sezon, având în vedere că una dintre formațiile din partea superioară a clasamentului, Steaua, nu are, teoretic, dreptul de a promova, potrivit regulamentului FRF. Pentru a prinde cel puțin locul al doilea de baraj trebuie să urce un loc în play-off, asta însemnând că depășească trupa din Chiajna. Astfel, jocul de astăzi cu Concordia este extrem de important din această privință.
Echipa antrenată de Adrian Mihalcea e considerată de adversarii din play-off poate cel mai ușor oponent din acest turneu.
În sezonul regular, Concordia Chiajna și Unirea Slobozia s-au întâlnit tot pe stadionul din Chiajna, în etapa a 7-a, iar scorul a fost unul de egalitate, 1-1. Ialomițenii au deschis scorul prin Sebastian Ivan în minutul 84, în timp ce pentru ilfovenii antrenați atunci de Claudiu Niculescu a egalat în minutul 90+2 căpitanul Andrei Marc.
Meciul de astăzi va fi arbitrat de centralul Bogdan Dumitrache (Bucureşti) și de asistenții Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa). Arbitru de rezervă este Valentin Naidin (Turnu Măgurele), iar observatori au fost delegați Silviu Crângaşu (Ploieşti) și Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ilie-lemnaru-managerul-unirii-slobozia-impresionat-de-numarul-de-spectatori-care-au-incurajat-echipa-la-primul-meci-de-acasa-in-play-off-oamenii-cred-in-echipa-si-in-rezultatele-ei-19226045
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gaz-metan-medias-prima-retrogradata-matematic-din-liga-1-ce-se-intampla-in-cazul-in-care-echipa-din-judetul-sibiu-nu-se-inscrie-in-noul-sezon-de-liga-2-19225944