Florin Maxim a luat foc după remiza internă cu Concordia: ”Cât oi sta eu la Corvinul am nevoie de atitudine, nu să persiflăm adversarul!” Marius Coman: ”Dezamăgirea e mare”

Călin MNERIE 02 Sep. 2023, 23:17 Liga 2

Corvinul Hunedoara și Concordia Chiajna și-au împărțit punctele în etapa cu numărul 5 a Ligii 2. A fost 2-2 pe arena ”Michael Klein”, sâmbătă, acolo unde ”corbii” nu au mai pierdut puncte din mai 2022, când a fost 0-0 cu FC Bihor în Liga 3.

Florin Maxim, după remiza cu Concordia: ”Trebuia să fie ziua noastră, după eliminarea lor”

De altfel, lui Florin Maxim, antrenorul Corvinului, nu i-a căzut deloc bine rezultatul, mai ales că echipa sa a avut un jucător mai mult pe teren din minutul 33, când a fost eliminat căpitanul Concoridie, Dorin Codrea, și avantaj pe tabelă încă din startul meciului.

”O remiză obţinută în alt context m-ar fi bucura mai mult, dar după cele întâmplate pe teren astăzi, 11 contra 10, nu mă poate mulţumi. Primim gol din fază fixă, deşi am studiat atent acest lucru în această săptămână… Apoi, golul egalizator, toţi colegii îi strigă lui Denis – un copil pe care îl laud, dar care nu trebuie să se mulţumească cu faptul că a marcat gol şi azi şi în partidele precedente – să respingă în lateral și el scoate mingea în faţă…Trebuia să fie ziua noastră, după eliminarea lor, după începutul din repriza a doua. Apoi ne-am retras ca la Buftea, cu o temporizare fără noimă, am fost lenţi, previzibili… Nu mă interesează câte puncte puteam avea, poziţia în clasament, pe mine mă interesează să văd că ceea ce muncim se pune în practică. Altfel, degeaba jucăm!”, a spus antrenorul Corvinului imediat după meciul decis de reușitele semnate Denis Hrezdac (42), Marius Coman (46), respectiv Adrian Bălan (4) și Denis Ispas (66).

”Când am văzut acest lucru, le-am zis o să ne pedepsească Cel de Sus”

Maxim a vorbit răspicat și despre ceea le reproșează fotbaliștilor săi, cum ar fi atitudinea sau respectul față de adversar.

”Le-am vorbit băieţilor după joc, sper să-mi fi înţeles mesajul. Nu e vorba că nu accept să pierd un meci, sau să facem un egal, dar vreau de la ei ca 90, 93, 97 de minute să fie conectaţi la joc. E a doua oară când avem om în plus şi nu ştim ce trebuie să facem pentru a ţine de rezultat… Iaraşi ne-am bucurat când a fost eliminat adversarul, iarăşi am luat gol, azi am pierdut şi puncte. Discutăm ceva la pauză, cum să îi desfacem, reuşim să dăm gol dintr-o fază pe care am lucrat-o, iar apoi începem cu artificii tehnici, cu luat adversarii la mişto… Recunosc, când am văzut acest lucru, m-am întors la bancă spre colegii mei și le-am zis o să ne pedepsească Cel de Sus dacă nu suntem serioşi. Nu am ţinut de minge, nu am făcut o temporizare, mie nu îmi plac astfel de gesturi, atitudinea delăsătoare. Cu mine nu merge aşa… dacă pierzi, să merite adversarul. Aș vrea să spun la final «Da, au fost mai buni», nu să ne păcălim singuri. Cu tot respectul pentru oaspeţi, o echipă bună, care ne-a blocat pe alocuri construcţia şi aşa mai departe, dar azi e despre noi. Mie nu îmi place teama, nu am teamă nici acum, nici când eram jucător. Le dau încredere unora, îi trimit în teren şi ei joacă cu teamă. Păi ce încredere mai mare să îţi dau decât introducându-te ca titular!?”, a adăugat antrenorul celor de la Corvinul.

”Trebuia să avem altă atitudine, nu să persiflăm adversarul”

Pe lângă Denis Hrezdac, Florin Maxim a mai pomenit și numele lui Alexandru Necșa, căpitanul echipei.

”Am vorbit şi cu Alex (n.r.- Neacşa)… el, la valoarea pe care o are, putea juca şi în campionatele tari… Trebuia să avem altă atitudine, nu să persiflăm adversarul că, uite, te taxează. Dacă am propus un lucru la pauză, hai să încercăm să îl respectăm, asta mă nelinişteşte… Sunt chestiuni tactice pe care le-am pregătit, pe care le ştiam, nu avem voie să facem astfel de erori… Vreau mai mult de la toţi, de la cei tineri, la cei mai experimentaţi, cât oi sta eu la Corvinul am nevoie de atitudine, nu de altceva!”, a fost mesajul clar al antrenorului hunedorenilor.

Corvinul în meciul cu Concordia: Lefter – Fl. Iacob, Lică (D. Pop 77′), Ant. Manolache, Velisar (Lupu 70′) – T. Mitran (Seb. Ion 70′), Al. Neacșa (cpt.), Bradu, Hrezdac (M. Chindriș 70′), Nic. Pîrvulescu – M. Coman. Rezerve neutilizate: D. Roman – Lupușor, Antonov, Ad. Nicolae, Hergheligiu.

Marius Coman: ”Au avut două ocazii, ne-au dat două goluri, antrenorul are dreptate”

Autorul golului cu numărul doi al Corvinului în meciul cu Concordia i-a dat dreptate lui Florin Maxim și a vorbit la rându-i despre problemele în joc ale echipei sale în meciul din etapa a 5-a.

”Dezamăgirea e mare, am jucat aproape 60 de minute cu un om în plus. Am reușit să facem 2-1, dar pe o nesincronizare în apărare am luat golul acela. Are dreptate antrenorul în ce ne-a spus după meci, cu toții ne dorim mai mult, aveam ocazia să trecem pe primul loc. De când am promovat ne dorim să câștigăm fiecare meci. E păcat că am pierdut două puncte, din punctul meu de vedere. Am pățit ca la Buftea, așa a fost să fie. Nu pot să spun că ne-am relaxat, a fost o nesincronizare și a pleznit-o. Au avut două ocazii, ne-au dat două goluri, aia a fost, cu siguranță am pierdut punctele. Chiajna e o echipă cu experiență, s-a văzut pe linia de fund. Nu te întâmpinau, te lăsau să faci preluare, se vede experiența, nu degeaba au jucat unde au jucat. Ne prinde bine pauza, deoarece nu prea am avut vara asta vacanță, ne vor prinde bine cele trei zile libere sau câte ni le va da Max. E îmbucurător că nu am pierdut de un an de zile, nu contează Liga, dar am rămas cu un gust amar după meciul acesta”, afirmă Marius Coman, autor a trei goluri stagionale pentru ”corbi”, două în campionat și unul în Cupă.

Campionatul se întrerupe ca urmare a acțiunilor echipelor naționale, iar în runda a 6-a Corvinul are meci acasă cu CSM Reșița. Corvinul e pe locul 2-3, cu 11 puncte, la egalitate perfectă cu Gloria Buzău, în timp ce CSM Reșița se află pe poziția a 13-a, cu 5 puncte.

Rezumat Corvinul Hunedoara – Concordia Chiajna 2-2:

https://www.youtube.com/watch?v=sf-OYG988Mo

Declarații Florin Maxim, Erik Lincar, Marius Coman după Corvinul – Concordia Chiajna 2-2:

https://www.youtube.com/watch?v=14agGYZOXOI

 

Foto: Cătălin Crăciun
Video: Corvinul Hunedoara

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-si-concordia-au-remizat-in-etapa-a-5-a-a-ligii-2-19283487

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-5-liga-2-19283414

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-doua-containere-pentru-un-jucator-de-fotbal-19283538

Călin MNERIE 02 Sep. 2023, 23:17 Liga 2
Pe aceeași temă