FK Miercurea Ciuc demonstrează că ar putea să comunice și în română, dar doar atunci când clubul e lăudat și pus pe un piedestal. Reporterul care realizează interviurile pentru formația din Liga 2 a arătat, recent, că stăpânește bine și limba română.
La finalul partidei dintre FK Miercurea Ciuc și Minaur Baia Mare, scor 3-0, Ciprian Danciu nu a mai încetat cu laudele la adresa adversarilor, dorind parcă să explice motivele pentru care echipa sa a pierdut.
Ca în puține cazuri, ca să nu spunem deloc, FK Miercurea Ciuc a redat pe pagina de Facebook videoclipul în care antrenorul Minaurului are cuvinte la superlativ la adresa clubului advers, chiar dacă acesta a vorbit în limba română, nu în maghiară.
Formația ciucană redă în foarte puține momente interviurile antrenorilor adverși (iar interviurile cu propriul antrenor nu sunt transmise în română, ci în maghiară), dar de data aceasta nu s-a putut abține, date fiind cuvintele laudative ale lui Danciu. Ca o nevinovată remarcă, descrierea a fost redactată în limba maghiară.
Laudele lui Ciprian Danciu au făcut clubul să treacă peste o regulă impusă public de președintele Zoltan Szondy anul trecut. Concret, Danciu a comparat FK Miercurea Ciuc cu un Ferrari când a venit vorba de raportul de forțe cu echipa sa, dorind astfel să remarce, intenționat sau nu, lipsurile pe care le are la Minaur Baia Mare, comparativ cu condițiile de top în care se ”lăfăie” Francisc Dican.
Surprins a rămas Danciu când a văzut și jucătorii adverși, fizicul lor, spunând despre ei că sunt rugbiști.
”Un joc frumos, deschis, o zi foarte frumoasă de duminică, eu cred că ambele echipe au făcut spectacol. Am venit să jucăm fotbal, dar atât s-a putut, am întâlnit o echipă solidă din toate punctele de vedere, de la administrativ până la tehnic. Noi am încercat să scoatem măcar un punct, dar nu s-a putut. Atât s-a putut azi.
Vom vedea săptămâna următoare dacă putem face mai mult. M-am uitat la jucătorii de la FK Miercurea Ciuc și parcă fac alt sport. Și au am jucat fotbal, dar parcă sunt rugbiști. Nu știu, vitaminizarea, selecția e extraordinară aici. Centrul de copii și juniori e și el la un nivel, dar jucătorii aduși au fizic impunător.
Nu pot să le cer jucătorilor mei să se bată cu Ferrari, nu? Față de noi, cam așa e Miercurea Ciuc. E o bază extraordinară, sunt toate condițiile pentru a se face performanță, dacă nu s-ar face ar fi o problemă.
Noi ne zbatem în anonimat, abia am promovat, ne zbatem de un an să construim, atât baze, cât și condiții pentru jucători, pentru copii. Miercurea Ciuc pune bazele, foarte mult, pe copii, noi încă nu reușim. Sperăm ca în viitor să reușim. O spun din nou, ne-am băut cu un colos, dacă mă întrebați”, a punctat Ciprian Danciu, care, spre finalul interviului, în câteva cuvinte, după ce a terminat laudele pentru adversari, a vorbit și despre meci în sine.
Danciu a remarcat faptul că modul în care a jucat echipa sa l-a mulțumit doar până în momentul în care FK Miercurea Ciuc a deschis scorul, în minutul 18, prin Lorant Kovacs, de la 11 metri. A sesizat apoi că jocul Minaurului a scăzut, fotbaliștii fiind afectați la capitolul moral.
Celelalte goluri ale partidei de la Miercurea Ciuc au fost marcate de Klemen Nemanic, în minutul 32, și Raul Șandor, în repriza a doua, în prelungiri, în minutul 90+2.
”Am început meciul de la 0-0, aveam tupeu, aveam încredere în băieți, dar a venit acel penalty. Eu zic că până la penalty am jucat destul de îndrăzneț. O să văd faza, dar cred că lovitura de la 11 metri a fost acordată destul de ușor”, a mai declarat Ciprian Danciu.
Foto și video: FK Miercurea Ciuc
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-leaga-victoriile-si-urca-in-clasamentul-ligii-2-succes-la-scor-cu-minaur-baia-mare-iar-francisc-dican-a-laudat-ultimele-doua-achizitii-s-au-integrat-foarte-bine-19245104
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-6-astazi-se-joaca-doar-de-la-ora-1100-poli-iasi-gloria-buzau-si-selimbar-dej-cele-mai-importante-meciuri-din-cele-sapte-19244807