Chivorchian revine în fotbalul românesc. Fostul secretar general al FRF a fost numit președinte la un club din Liga 2. „Îmi lipsea puțină adrenalină”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 20 Jul. 2016, 15:54 Actualizat: 20 Jul. 2016, 16:53 Liga 2
Chivorchian revine în fotbalul românesc.  Fostul secretar general al FRF a fost numit președinte la un club din Liga 2. „Îmi lipsea puțină adrenalină”

Gheorghe Chivorchian (61 ani) revine în fotbalul românesc după ce în urmă cu un an era dat afară din funcția de secretar general al Federației Române de Fotbal. Pus sub acuzare de DNA Timișoara pentru abuz în serviciu într-un dosar privind finanțarea ilegală a clubului FC Timișoara pe vremea când acesta era președinte acolo, lui Chivorchian i s-a dispus la finalul lunii iunie 2015 sechestru pe opt case care-i aparțineau și i s-a imputat un prejudiciu de 9.950.000 de lei.

„Inițial, mă gândeam să-mi văd de problemele mele, dar sunt de atâția ani în fotbal și parcă îmi lipsea puțină adrenalină. Discuția cu domnul Ciuclea și cu acționarii companiei m-au convins să accept propunerea”, a spus Chivorchian la Sport Total FM.

„Am găsit o infrastructură cum puține cluburi au în România”

Gheorghe Chivochian a acceptat propunerea venită din partea finanțatorului nou-promovatei Juventus București și va fi președintele clubului din Colentina. Noul conducător al „Bătrânei Doamne” își dorește promovarea, însă acest obiectiv nu și-l propune în noul sezon. Planurile noului său club cuprind dezvoltarea centrului de copii și juniori, dar și îmbunătățirea bazei sportive, chiar modernizarea actualului stadion la standarde care ar putea permite chiar naționalei să joace meciuri internaționale.

„Am acceptat cu plăcere această propunere a patronului, domnul Ciuclea. E drept că am discutat aproape doua zile cu dumnealui. În două zile s-au concretizat, vorbeam despre asta de peste o săptămână. Mi-a plăcut proiectul pe care îl are. Cu mulți ani în urmă, cu 30 de ani, m-am dus președinte la o echipă de liga a doua, la Ceahlăul Piatra Neamț, cu care am promovat în prima ligă. Nici aici nu mi-e rușine, va trebui să muncesc și, cu ajutorul cunoștintelor acumulate în fotbal, sper să reușesc alături de colegii mei. Au fost mai multe discuții și cu alte cluburi, dar m-a tentat proiectul de la Juventus. În acel proiect se regăsește și acea stabilitate financiară pe care o dă patronul și societate. Am găsit o infrastructură cum puține cluburi au în România. Există o perspectivă a dezvoltării acestui club. Vom merge să vedem o locație, acolo unde va fi, în următorul an, școala de pregătire a Juventusului București, unde se va pune accent pe creșterea juniorilor. Compania are forța financiară de a investi în așa ceva. Se va lucra și la baza actuală. Vom lucra în paralel la infrastructură. În același loc, se preconizează un nou stadion de 15.000 de locuri. Poate exista acolo un stadion de 15.000 de locuri. Sunt două terenuri sintetice în zonă și vom mai face unul. Poate fi și un stadion de 20.000 de locuri, pentru ca România, de exemplu, nu joacă doar cu Polonia sau Danemarca, mai joacă și cu Kazahstan. În plus, poți organiza diverse evenimente”, a spus Chivorchian în emisiunea „Fluier Final”.

„Acest club trebuie să fie vizibil, să se vorbească, să știe lumea că există”

Chivorchian vrea să transforme Juventus într-un club profesionist, începând de la nivelul juniorilor și până la echipa mare care să țintească la prima ligă. „Pe măsură ce investește, patronul și cere și mi se pare normal. Vrea calitate în interiorul clubului. Eu i-am cerut să mă sprijine să putem pune pe picioare centrul de copii și juniori. Eu am toată deschiderea. și, pe măsura investițiilor în infrastructură, să apară și o echipă de prima ligă. E un buget pe care, dacă vom ști să-l cheltuim, ne va asigura un confort financiar pentru sezonul 2016/2017. În primul rând, vom pleca de la acea organigramă a centrului de copii și juniori. Va fi un șef de centru, 6-7 antrenori, preparator fizic, medic, fizioterapeut. În timp, sunt convins că și un nutriționist va trebui să facă parte din staff. Fiecare joc al echipei va fi filmat. Vom pune la punct și departamentul de comunicare. Acest club trebuie să fie vizibil, să se vorbească, să știe lumea că există, vom pune la punct un departament de marketing. Juventus nu-și propune promovarea anul acesta. Cred că UTA se va bate la promovare, dar și o echipă care vine din Liga 3, Luceafărul Oradea. Și Mioveni poate avea un cuvânt de spus. Cam aceste trei echipe ar fi, în opinia mea, cele mai îndreptățite formații care se vor lupta pentru promovare. Și Juventus se poate înscrie în această luptă chiar dacă obiectivul din sezonul care vine nu este, în primul rând, acesta”, a mai povestit fostul secretar general al FRF.

Gheorghe Chivochian a mai fost președinte la echipele FCM Bacău, Ceahlăul Piatra Neamț și FC Timișora. Ultima dată a fost secretar general al FRF, începând cu dată în care a venit Răzvan Burleanu ca președinte, iar pe 20 iulie 2015 a fost schimbat după ce a fost acuzat de DNA. În locul său la FRF a fost instalat Radu Vișan, iar secretar general adjunct a fost numit Gabriel Bodescu.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 20 Jul. 2016, 15:54 Actualizat: 20 Jul. 2016, 16:53 Liga 2
Pe aceeași temă